Cronică: Clash of the Titans

Păstrez şi acum în minte imaginea Meduzei din primul Clash of the Titans, film pe care l-am revăzut recent pe MGM: se mişca sacadat în timp ce trăgea cu arcul, acest lucru dând făpturii ei un aer mai puţin fioros şi - mai ales - total ne-credibil. Dar să nu uităm că filmul era un ultim succes a lui Ray Harryhausen, regele stop-motion-ului din filmele anilor '50, '60 şi '70 (The 7th Voyage of Sinbad, Jason and the Argonauts, One Million Years B.C.) şi că tehnicile lui şi efectele speciale pe care le-a creat au fost continuate şi îmbunătăţite de alţi cineaşti; şi aici putem aminti de un George Lucas, cu al său Războiul stelelor.

În filmul Clash of the Titans din 2010, Meduza (chipul top-modelului Natalia Vodianova) se mişcă fluid, şerpuitor (doar e jumătate femeie, jumătate şarpe), încât chiar te înfioară întreaga ei făptură. Iar filmul e cu totul un spectacol (foarte reuşit) al efectelor speciale. Povestea e clasică, deci arhi-cunoscută, dar pe fondul unui spectacol vizual atât de fascinant promisiunea făcută de Hades (Ralph Fiennes), că va elibera Kraken-ul peste Argos dacă nu va fi jertfită Prinţesa Andromeda, funcţionează ca o adevărată nadă. Care te ţine prins de scaunul de cinema. Cel puţin până la apariţia Krakenul-ului, cel care i-a învins pe titani. Adevărul este că am simţit nevoia (vizual şi dramaturgic), ca acest monstru marin să fie lăsat mai mult timp să se desfăşoare, astfel încât să-l vedem în întreaga sa... monstruozitate.

Pe parcursul filmului, mai sunt câteva elemente care nu satisfac iubitorul unor poveşti bine construite. Dramele interioare ale eroilor sunt doar enunţate, nu construite gradual, astfel încât să ajungem să ne ataşăm de personaje. Perseu tot repetă că nu vrea să fie ca "Ei" (adică precum zeii), tatăl adoptiv îl sfătuieşte să nu ajungă "asemenea Lor", apoi Perseu nu acceptă darurile lui Zeus, ci vrea să învingă Krakenul "ca om", ceea ce - fireşte - e imposibil. Zeii sunt "răi".

Asta trebuie să înţelegem, fără prea multe întrebări. Şi să înţelegem şi că Perseu este cât se poate de uman, în pofida descendenţei sale din Zeus. Cu toată umanitatea personajului său, Worthington are o mimică imobilă, împietrită, pe tot parcursul filmului, de parcă ar fi văzut-o pe Meduza înainte de genericul de început.

Când se decide să salveze Argosul de Kraken, lui Perseu (Sam Worthington) i se alătură cei mai vajnici luptători ai oraşului. Surpriză, sunt o mână de oameni... Dintre care unul dintre ei tremură din toate mădularele la gândul întâlnirii cu Meduza. Dar îi veţi remarca pe actorii Mads Mikkelsen, Liam Cunningham, Nicholas Hoult şi Hans Matheson ca Draco, Solon, Eusebios şi Ixas, patru dintre curajoşii însoţitori ai lui Perseu în misiunea sa. Doar Draco ar putea alcătui, din păcate, o tipologie: cea a maestrului care, pe parcurs, este depăşit de discipolul său, ceilalţi sunt doar de umplutură. O secvenţă din film e pierdută cu cerinţa a doi vânători de a se alătura "armatei" nou formate. Ne captează atenţia pentru că - spun ei - ştiu care cap dintre cele cinci ale monştrilor să-l taie şi mai ştiu tot felul de alte tertipuri care-i fac indispensabili. Dar pe parcursul drumului, surpriză, nu sunt folosiţi aproape deloc. Vitejiile pe care ar fi putut să le facă şi care ne sunt promise - nu mai apar.
Dar luptele pe care aceşti muritori conduşi de un semizeu şi toate făpturile pe care le întâlnesc pe drum sunt bine coregrafiate: cea cu duala făptură Calibos (jucat de Jason Flemyng, actor care are în CV rolul lui Jekyll şi a alter-ego-ului său, Hyde), lupta cu scorpionii giganţi, apoi cu djinni, spiritele deşertului şi - în sfârşit - cu Meduza, dar nu înainte de întâlnirea cu vrăjitoarele care ştiu cine sau ce l-ar putea răpune pe Kraken. În plus, capătul lumii acesteia, despărţit prin râul Stix de lumea de dincolo, este fascinant creată pe calculatoarele responsabililor cu efecte speciale, chiar mai frumos decât toate peisajele pe care le-am mai văzut pe National Geographic. Şi mai sunt două secvenţe sub apă, din nou foarte spectaculoase. Însă, filmul nu a fost filmat în 3D, ci doar convertit ulterior, aşa că dacă vă aşteptaţi să-l vedeţi pe Kraken ieşind din ecran, mai bine staţi acasă.

Revenind la actori, Gemma Arterton - în rolul lui Io - cea care-l veghează pe semizeul Perseu, e frumoasă şi vitează (o s-o vedeţi luptând), dar îşi spune replicile de parcă ar recita o poezie în faţa clasei, la serbare. Liam Neeson şi Ralph Fiennes, cu fizionomiile lor aproape identice, compun corect portretele zeului bun, care-i iubeşte pe oamenii pe care i-a creat, dar credul, şi - respectiv - a celui rău şi viclean.

Per ansamblu, din modul în care e făcut filmul, înţelegem că regizorul Louis Leterrier nu a vrut decât să spună povestea folosind tehnologia avansată a secolului XXI. Aşa că avem un film-spectacol, şi o poveste clasică, frumoasă, dar spusă fără prea mare implicare ori talent.