O puştoaică de liceu (Carey Mulligan) şi un tip la vreo 40 sunt protagoniştii acestei lecţii de viaţă nominalizate de trei ori la Oscar. Chiar dacă îi vei reproşa filmului previzibilitatea (cum s-ar putea termina bine lucrurile când "el" este interpretat de mierosul, duplicitarul Peter Sarsgaard?), An Education are parte de câteva interpretări la marele fix, iar eroina, Jenny, dovedeşte o maturitate pe care, dacă nu ţi-ai dori-o ţie, sigur ai aprecia-o la cel mai bun prieten.
Sunt anii '60 în Londra. Elevă la o şcoală de fete, Jenny este mult prea deşteaptă şi are visuri mult prea mari pentru a ţine ritmul cu suburbia în care trăieşte şi unde nu se întâmplă niciodată nimic. Între interminabile traduceri din latină şi lucrări la literatură, Jenny îşi doreşte mult-mult mai mult, iar David (Sarsgaard), un bărbat mai în vârstă întâlnit din întâmplare, pare a-i putea oferi exact ce îşi doreşte. Spre deosebire de colegele ei, care după cursuri se îndreaptă spre casă, Jenny ajunge în cluburi de jazz şi la licitaţii de tablouri, la concerte şi, într-un târziu, chiar la Paris.
Interpretarea lui Carey Mulligan face toţi banii într-un film de altfel extrem de corect şi clasic regizat de daneza Lone Scherfig, cunoscută până acum mai ales pentru cel mai profitabil film scandinav realizat vreodată, Italian for Beginners, câştigător al unui mare premiu al juriului (adică exact trofeul obţinut anul acesta de Eu când vreau să fluier, fluier) la festivalul de la Berlin în 2001. Dacă Italiana pentru începători era realizat în stil Dogma 95, nimic mai diferit în cazul lecţiei de viaţă a lui Jenny, care te prinde în mreje cu cadrele bine gândite şi scenografia atentă a lui Andrew McAlpine (Aeon Flux, Pianul).
Pe lângă Mulligan, care trece fără să falseze nici măcar o secundă de la exuberanţa primilor fiori ai dragostei la groaza celui ce îşi vinde viitorul pentru nimic, An Education mai aruncă în joc câteva interpretări mai bine calibrate decât balanţa unui farmacist: Alfred Molina este perfect în rolul lui Jack, tatăl depăşit de situaţie (din toate punctele de vedere) al lui Jenny, iar Emma Thompson şi Olivia Williams, în rolurile profesoarelor ei, subliniază şi mai bine dorinţa eroinei de a-şi condimenta viaţa cu mai mult decât declinări şi exerciţii de violoncel. Rosamund Pike (Surrogates, Mândrie şi prejudecată) şi Dominic Cooper (Mamma Mia!) sunt superficialii prieteni ai lui David, contrabalansul perfect pentru rigiditatea mediului noii lor prietene, iar Sally Hawkins (Glob de Aur şi Urs de Argint pentru rolul lui Poppy din Happy-Go-Lucky al lui Mike Leigh) este... dar nu vă spunem cine este Sally Hawkins.
După ce vezi An Education şi The Blind Side, te întrebi oare ce le-a plăcut atât de mult membrilor Academiei la interpretarea Sandrei Bullock. Carey Mulligan, distribuită târziu în rol de teama nejustificată a producătorilor că actriţa de 25 de ani nu va fi convingătoare în rolul unei fete cu aproape zece ani mai tinere, este mult mai expresivă şi subtilă decât Bullock.
Părerea ta
Spune-ţi părereasi membrii academiei au zis sa fie "patrioti"?
Sau si-au zis ca Mulligan e mai tanara, are mai mult timp in fata......
God knows!
De fapt de atatea ori s-a dat Oscar-ul dupa niste criterii numai de ei stiute, incat inca 1 dat asa ce mai conteaza?