Săptămâna trecută Cinemagia vă propunea o analiză a stilului minimalist în filmul românesc, abordarea de atunci fiind teoretică. Acum vă propunem studiile de caz, şi începem cu regizorul Cristi Puiu, care a reuşit prima conturare substanţială a stilului minimalist cu filmul "Marfa şi banii".
Una dintre cele mai frumoase comparaţii care se pot face în acest caz este următoarea:
Dacă Lars von Trier ne spune că viaţa e un spectacol convenţional şi neglijent, un film prost pe care putem încerca să-l filmăm mai bine... pentru Cristi Puiu viaţa e un roman trist şi plin de tâlcuri, pe care filmul - chiar dacă-l montează aparent disociat - îl arată totuşi cu deplin respect la adresa adevărurilor sale esenţiale.
Despre montajul filmului "Marfa şi banii", cu implicaţiile lui atât de seminale, sunt puţine lucruri de spus - puţine, dar esenţiale. Pare complet haotic. De fapt, e gândit la nivel micronic. Cristi Puiu e cunoscut ca un cineast de o meticulozitate de-a dreptul farmaceutică, absolut conştient, cumpătat şi responsabil în toate deciziile sale.
În "Moartea domnului Lăzărescu" ("M.D.L."), avea să folosească patru-cinci agramatisme de montaj deliberate, pentru a impune "starea de real" proprie reportajului. Drumul până acolo a trecut prin "Marfa şi banii" - nu degeaba e un... road-movie! - care fără să-şi propună valenţele profund meditative şi de înaltă ţinută morală, cu reverberaţii clasice, biblice şi mitologice, din "M.D.L.", rămâne un admirabil caz de măiestrie narativă. În aceşti termeni, Cristi a exersat cu maximă dezinvoltură aparenta incoerenţă editorială, destinată să dezbrace montajul de mantia nu întotdeauna legitimă a unui scop în sine, restituindu-i menirea sa esenţială: aceea de instrument epic onest. În scurt timp, spectatorul uită aproape complet de existenţa montajului, putându-se concentra în voie asupra povestirii.
Practic, e acelaşi caz cu cel ilustrat de o anecdotă despre premiera cu "Lacul Lebedelor", unde o doamnă din public a venit după spectacol în culise să-i felicite pe balerini, scenografi, regizor etc... Când i s-a atras atenţia că era de faţă şi compozitorul, doamna s-a arătat surprinsă: "Cum... a fost şi muzică...?" Ceaikovski a declarat că niciodată nu i s-a făcut un compliment mai mare - motivând că muzica unui spectacol de operă nu trebuie să se impună în avanscenă cu forţa, rămânând integrată la locul ei, în ansamblul actului artistic.
Acelaşi deziderat îl atinge, cu maximă eficienţă, montajul din "Marfa şi banii" - dar, în mod paradoxal, nu printr-o umilă corectitudine, ci tocmai prin... discretele (şi permanentele) sale rupturi! S-ar părea că în tot filmul nu există nici o tăietură de montaj operată corect - dar nici vreuna ratată din neştiinţă, sau lăsată la voia întâmplării. Regulile încălcate ţin în primul rând de unghiulaţie, de compoziţie şi de mărimea planului - de exemplu, momentul când Ovidiu, singur în camera lui, se îmbracă să plece, e fragmentat în câteva cadre foarte asemănătoare (aceeaşi direcţie, dimensiuni apropiate), tăiate ciudat şi aparent inutil - acelaşi lucru s-ar fi văzut, la fel de bine, dintr-un singur cadru, iar schimbările compoziţionale nu induc nici o diversitate. Adevăratul rezultat, însă, e altul: acela de a imprima un ritm disjunct interior, straniu - sentimentul că "e ceva în neregulă", ameninţarea unui pericol tulbure... La fel stau lucrurile şi în maşină, unde tăieturile de acest fel abundă - firesc: suntem deja pe drum, tensiunile se acumulează insdios, şi nu peste mult vor exploda...
De reţinut că aceste tăieturi neortodoxe nu-şi permit (pe bună dreptate) un anumit tip de greşeală: lipsa de racord (firesc: rostul lor e acela de a contribui la starea de "ca-n viaţă" - iar viaţa e întotdeauna racord!)
În acest sens, o paralelă semnificativă se poate trasa cu mişcarea Dogma - reţinând că Von Trier se avânta adesea să anuleze, cu aceeaşi deliberare, şi realismul, pe când Cristi Puiu urmăreşte tocmai contrariul. În filmele Dogma, sau cele din siajul lor, putem observa aberaţii de montaj în care racordurile fizice sunt încălcate ostentativ: unui personaj i se schimbă îmbrăcămintea, altul "sare" dintr-un loc în altul etc. Este modul lui Von Trier de a ne spune că viaţa e un spectacol convenţional şi neglijent, un film prost pe care putem încerca să-l filmăm mai bine... La Cristi Puiu, parametrii se schimbă. Pentru el, viaţa e un roman trist şi plin de tâlcuri, pe care filmul, chiar dacă-l montează aparent disociat, îl arată totuşi cu deplin respect la adresa adevărurilor sale esenţiale.
Părerea ta
Spune-ţi părereaMulţumesc!
Deocamdatä, un räspuns generic:
Nu numai cä avem voie, ci chiar se impune sä încercäm sä clätinäm orice statui. E o probä de rezistentä: dacä statia e subredä, clätinätorului în revine meritul de a-i fi divulgat vulnerabilitätile. Dacä e solidä, ridicolul atentatului ne va scäpa de încä un cârcotas incompetent. Oricum, lumea filmului are numai de câstigat - mai mult sau mai putin.
Nu mai am dispoziţia să îl refac pe primul, care, pe scurt era cam... derutat de abundenţa de superlative. Absolut orice detaliu e o bijuterie stilistică şi trebuie să mergem pe mâna regizorului, care e un cineast meticulos.
Senzaţia mea, după analiza dvs., este că se poate spune orice despre orice. Interpretează fiecare cum crede şi de aici...
Îmi încheiam comentariul întrebându-mă dacă Cristi Puiu e conştient că a ajuns deja un monstru sacru... Îmi place să cred că ironia nu e gratuită.
Nu, nu absolut orice detaliu e o bijuterie stilisticä - doar unele, mai importante... Majoritatea celorlalte detalii sunt de nivel mediu; evident, ar fi fost irelevant sä le enumär - în loc de analizä, ar fi iesit un inventar kilometric inutil.
Da, Cristi Puiu e un cineast meticulos si, cel putin pânä la proba contrarie, meritä sä ne asumäm riscul de a merge pe mâna lui. Iar dacä ne va dezamägi la un moment dat, ne vom înväta minte (ATUNCI, nu acum, prin antepronuntare).
Da, se poate spune orice despre orice - dar nu cu orice rezultate...! In lipsa unor argumente valabile, asemenea acrobatii ideatice cad în derizoriu (vezi cazul lui Grid Modorcea, care de ani buni le practicä zadarnic).
Cristi Puiu e constient cä are fani care-l considerä un monstru sacru, admiratori rezonabili care-l recunosc ca un excelent regisor, comentatori ponderati care-i evidentiazä calitätile si defectele, critici severi care-i taxeazä greselile, si denigratori care-l atacä färä discernämânt.
Dacä mai continuäm acest dialog, propun s-o facem pe forum - atmosfera e mai pläcutä si mai favorabilä schimburilor de idei, iar posibilitätile tehnice de postare, incomparabil mai avantajoase.
Ultimul dvs. comentariu mi se pare mai impersonal şi, deci, mai echilibrat. De fapt îl cam băgaţi pe omul C.P. în faţă.
Să înţeleg că într-o cronică profesionistă (cum m-aţi obişnuit) se menţionează numai "bijuteriile", slăbiciunile fiind irelevante? În alte analize nu v-aţi sfiit să faceţi "inventare kilometrice"...
Cum să ne asumăm riscul de a merge pe mâna lui Cristi Puiu? I-am văzut filmele, deci putem să le analizăm pe mâna noastră. Acel "ATUNCI " s-a cam întâmplat. Sau e un fel de "Crede şi nu cerceta"?
Nu mă interesează cum e cunoscut regizorul (meticulos, conştient, cumpătat, responsabil), ci filmele pe care le face. Şi nu cred că aceste calităţi pot fi argumente într-o analiză de film.
Bănuiesc că vă daţi seama că, în această analiză, aţi interpretat orice teorie de film în favoarea regizorului: dacă a mers pe o cale bătută e bine, dacă nu, e şi mai bine... Oricum a făcut, e "admirabil". Păi dacă la "Marfa şi banii" folosim acest cuvânt, pentru altele ce mai rămâne?
Dintre categoriile de spectatori ale lui C.P. , în care credeţi că vă aflaţi?
Evident, nu. De fapt, irelevante sunt doar numeroasele calitätii rutiniere, de nivel mediu. Släbiciunile sunt la fel de relevante ca virtutile deosebite - si le taxez ori de câte ori le recunosc. (Acum, însä, fac o precizare: asta nu e cronica filmului, ci doar analiza montajului.)
Fraza urmätoare mi se pare neclarä, din päcate...
Nu mă interesează cum e cunoscut regizorul (meticulos, conştient, cumpătat, responsabil), ci filmele pe care le face. Şi nu cred că aceste calităţi pot fi argumente într-o analiză de film.
Calitätile respective le-am depistat în filme. In acest sens si numai în acesta am folosit sintagma "cum e cunoscut" (ca autor, nu ca persoanä.)
Oricum a făcut, e "admirabil". Păi dacă la "Marfa şi banii" folosim acest cuvânt, pentru altele ce mai rămâne?
- "Un pachet de Kent..." = destul de bun; nu mi-a prea pläcut.
- "M.D.L." = excelent
- "Aurora" = vom vedea
Dintre categoriile de spectatori ale lui C.P. , în care credeţi că vă aflaţi?
Deocamdatä, a doua. N-o exclud pe a treia (nici chiar pe a patra, desi n-as dori-o), oricând va fi cazul. Le exclud pe prima si ultima.
Interesante schimburi de focuri triplodocte referitor la arta filmului romanesc, in unele privinte i-as da dreptate si lui David, in altele lui Pitbull, dar in alte prinvinte l-as contrazice pe Pitbull si poate chiar si pe David.
TOTUSI, nu vad ce folos pragmatic, real, au toate aceste intelectulisme in urmatoarele chestiuni:
- problema cinematografelor romanesti, care dispar pe capete, atat cantitativ cat si calitativ dar si fructificabil;
- problema numarului redus de spectatori pe care il au filmele romanesti, castigatoare de medalii la Cannes si la alte 'njdemii de festivalarutze.
- problema netotilor din Romania care cred ca scriu scenarii;
- problema CNC-ului, concursului de scenarii HBO, in general a sansei date unui scenariu care merita;
- problema economiei romanesti si in special lipsa bugetelor pt cinematografie;
- problema economiei romanesti in general;
- problema umanitatii care se indreapta spre cu totul altceva decat valorificarea filmului si evolutia prin cultura. In curand vom avea dispute docte despre apa potabila si alimente si posibil sa uitam ce-s alea filme. Le traim pe pielea noastra.
Desigur, problemele pe care le punctezi sunt , pe cât de reale, pe atât de importante. Dar cazi în păcatul în care cad mulţi comentatori de pe net, indiferent de subiect: ei au anumite probleme, obsesii, frustrări, etc., pe care nu scapă ocazia să şi le posteze, indiferent de tema de pornire. În felul acesta, de multe ori se pleacă de la ceva şi se ajunge la cu totul altceva... Şi din acest motiv spuneam că forumul e diluat.
Discuţia era totuşi despre nişte elemente de stil, de gramatică filmică, sau cum vrei să le spui. Îmi place să sper că nu sunt doar nişte "intelectualisme" gratuite, ci sunt concrete precum un film. Deasemenea îmi place să cred că astfel de preocupări nu sunt cauza probemelorpe care le menţionai.
Apropos, m-ar interesa să dezvolţi problema CNC şi concurs HBO.
Revenind, mi-ar fi plăcut să aflu unde am eu şi unde are Pitbull dreptate
E normal sa se reflecte anumite frustrari in ceea ce scriu - cu precizarea ca e o expunere chiar voita, daca m-as feri de asta n-as mai scrie - dar nu asta e esenta textului, nu la asta ma refeream. Ar fi fost anormal sa nu am nicio frustrare, totusi, cunosc mecanismele astea psihologice si le pot elimina usor, pana la urma lucrurile palpabile nu depind de lipsa sau prezenta frustrarilor. Whatever!..
Ai dreptate ca forumul e diluat, temele importante pt unul care vrea sa evolueze in cinematografie sunt tratate superficial sau luate in deradere iar detalii specifice filmului ajung sa li se acorde o importanta cruciala si multi-mega-despicari ale firului in milioane de firicele atat de subtiri ca se alege praful..intelegi unde bat, iti dau dreptate si te admir ca ai scris aici si nu pe forum, am fost un user infanterist de uzura, numai ca in ultimul timp incepusem sa seman cu alde T-600, ruginisem de tot, ma dezmembram in timp ce inaintam. Am luat decizia sa schimb radical situatia.
ON: Gramatica filmica la care tu si Pitbull va referiti, unul ca mine nu da doi lei pe ea din motive lesne de inteles, ii lipseste pur si simplu simtul practic, "maiestria narativa" o ai sau nu iar "montajul disociat" se invata pe teren, in laborator, nu la birou. daca vrei sa inveti ceva din asta cjhestiile astea le asimilezi in subconstient, nu e nevoie sa tratezi probleme in articole si sa le dezvolti tema intangibila.
Si DA, raman la parerea ca sunt doar "intelectualisme", in final doar vorbe, practica se intelege muncind pe teren, pe platoul de filmare si esti constient ca o emisiune tv despre cum s-a turnat un film ar fi mult mai utila si interesanta informativ, pedagogic, etc. decat tratarea problemei in articole cu "acid sulfuric".
Nu sunt cauza problemelor mentionate dar ne DISTRAG atentia de la esenta problemelor si astfel ca Romania e azi unde e, si a spera utopic ca suntem noi mari filmakeri e ca si cum spera Indonezia la C.M. de fotbal, ne cream pur si simplu universul nostru - inspirat de frantzuji, sure! - cu criticii nostri, profii nostri, regizorii nostri, scriinraitarii nostri, producatorii nostri si facem doar ce stim sa facem si ne dam premii si pumni in piept ca ce tari suntem in carapacea noastra iar Hollywood-ul nu ne baga in seama la Oscaruri ca nu sunt suficient de subtili in a ne percepe noua mareata inteligenta si valoare, de care noi, desigur, suntem constienti si mandri. Scuza-ma, e ca si cum am face concurs de sarmalutze si mamaligutza cu americanii si chiuim la finish ca le-am dat clasa fara drept de apel. Patetic!
Problema CNC si HBO. Nu sunt eu in masura sa dezvolt, pt asta iti recomand forumul. Realitatea dovedeste tot, oricum.
Cat despre "unde are Pitbull dreptate si unde David", nu ma intereseaza, motivul pt care ti-am raspuns. Esenta e asta:
"este că se poate spune orice despre orice. Interpretează fiecare cum crede şi de aici... "
Pitbull scrie pe placul lui si crede ca da definitia etalonului universal, mondial, in materie de orice legat de cinematografie. Mai concret, l-a ridicat in slavi pe Cristi Puiu, considerandu-l un promotor al cinematografiei mondiale, exagerata declaratie in opinia mea - un carcotas incompetent, de altfel. La fel de incompetent ca americanii la concursul de sarmalutze..
Nu te-am numit tânăr din postura înţeleptului, ci doar din cea a bătrânului.
Îmi place cocteilul tău de teribilism, frustrare şi frondă şi mi se pare firesc la vârsta ta, cu condiţia să te păstrezi în limite rezonabile. Să nu contraataci, întrebându-mă ce înseamnă "rezonabil"! E problema ta. Eu îţi pot spune doar că dacă ingredientele nu se potrivesc şi tăria e prea mare, nu faci decât să cazi rapid sub masă, ceea ce nu duce nicăieri :)
Dar să o luăm uşor:
- cred că eşti cam... maniheist. E loc sub soarele cinematografului şi pt. teoreticieni şi pt. practicieni. De acord că cel mai bine se învaţă din practică, dar nu e rău să dublezi şi cu ceva teorie; ea sistematizează, aprofundează, conştientizează, deschide teme de studiu, care se pot valida, sau nu, în practică. Din câte ştiu, un scenariu, dar şi decupajul regizoral, se scriu la birou. Nota bene: 1.nu sunt un teoretician. 2. Pitbull e regizor de meserie (ceea ce se simte în cronicile lui).
Ideea că bieţii teoreticieni distrag atenţia de la problemele grave mă face să zâmbesc...
Ce are una cu alta?!
Ideea că ne credem de la un timp buricul cinematografiei europene, cred că transpare şi din dialogul meu cu Pitbull. Şi pe mine mă irită inflaţia de superlative cu care sunt bombardate filmele "noului val minimalist" şi mi se pare că s-au pierdut reperele majore ale filmului în general.
Sunt dezamăgit că, după ce ne desfiinţezi ca "teoreticieni", strivindu-ne cu avalanşa de probleme majore, atunci când e să le discutăm punctual, nu mai eşti "în măsură"... Te ascunzi după o expresie a lui Pitbull.
Păi atunci nu meriţi să te întreb: Numai atât poţi?
OK, dar poţi măcar să mă îndrumi către informaţiile despre concursul HBO (unde, pe forum)?
Ma bucur ca ti-a convenit ceva din ce-am zis iar prin "rezonabil" inteleg sa aplic in practica din ce am vorbit pe-acolo, adica sa iau masuri. Si o sa iau, asa, easynel la inceput.
"Ingrediente", "tarie", "masa", iarasi cuvinte semi-goale ce n-au legatura cu realitatea si viitorul. Daca vrei sa vezi de ce sunt in stare lasa-mi un ID pe privat forum, pt asta tre sa te inregistrezi.
"Maniheist", interesanta catalogare, imi aduce aminte de forum, brrrrr!...:) dar cu ocazia asta mai invat si eu ceva cultura internationala:
http://ro.wikipedia.org/wiki/Maniheism
Cred ca te refereai la "dualitate", "bine si rau", etc. ai dreptate dar in esenta iarasi terminologia folosita de tine e pe dinafara.
ON - CONCRET:
Inteleg f bine ce vrei sa spui si as fi cazut in cap sa ma apuc sa neg ori contrazic.
Ideile sunt urmatoarele:
1. Un scenariu se scrie la birou dar filmul se toarna pe platouri / laboratoare de editare, etc.
2. Nu simt ca Pitbull e "regizor de meserie" in cronicile lui, eu il citesc ca pe un tip cu simtul umorului f dezvoltat, cultivat, inteligent cinematografic, dar contradictoriu, superficial, subiectiv de la un timp, dezlanat, alambicat, ametitor pana la limita haosului unei analize. Si cel mai naspa: invidios ca Hollywood-ul risipeste bugete colosale pe cretinatati cu zboom-banguri iar romanii nostri super-smarti se chinuie sa stranga 2000 de euroi pt capodopere la stadiu de hartie. E treaba lui, si pe armament, televiziune ori fitzele bogatanilor masonici se cheltuie mai mult decat pe protectia stratului de ozon ori a drepturilor omului.
3. Nu distrage nimeni atentia in adevaratul sens, deh, probabil nu trebuia sa ma adresez aici chiar la modu' asta perpendicular..
4. Pe mine nu ma irita inflatia de superlative, ma exaspereaza si revolta!
5. Nu ma ascundeam. Nu era expresia lui Pitbull, era expresia ta. Si e adevarat ca "nu sunt in masura", altfel nu mai pierdeam timpu' pe Internet, ma adresam direct CNC-ului, HBO-ului, lui Cristi Puiu ori Mihnea Columbeanu in persoana! Vine si vremea aia! Daca nu, treburile vor urma cursul firesc: cinematografia mondiala va continua sa produca cretinatati si capodopere iar romanii nostri: filme intelectuale nevizionate de nimeni de pe Pamant exceptand lumea filmului mioritica si criticii de la Cannes.
6. Pot mai mult dar cum ai sesizat, sunt f pragmatic si practic in ce am scris, prefer sa ma duc acum sa fac ceva cu mine sa nu ajung ca Cristi Puiu ori McG. Idolii mei de moment sunt: Christopher Nolan pe plan international si George Dorobantu pe planu' national. Plus ca, ""conversatia" incepe sa semene cu forumul si mi se face rau daca nu las tastatura sa se odihneasca.
7. HBO, CNC. Cu search-uri pe Google se rezolva, pe forum cauta-l pe Keepwalking respectiv Pitbull. Te poti inregistra, pe termen scurt ori chiar mediu se merita dar vezi sa nu poposesti prea mult, dauneaza.
Am dat pe forum peste o postare mai veche de-a ta, o conversaţie pe mess cu un tânăr bine intenţionat. Am văzut ce-ţi poate pielea... Se poate dezvolta subiectul, dar nu e cazul aici.
Prin "rezonabil" înţeleg să nu o iei razna, dacă metafora cu cocteilul ţi se pare "semigoală".
De ce oare, în numele pragmatismului, trebuie să ataci tot ce e metaforă, sau figură de stil, în general?! Înţeleg că eşti dintr-o anume generaţie, totuşi nu crezi că e frondă gratuită?
Prin "maniheist" am vrut să spun că vezi doar în alb şi negru, fără nuanţe intermediare, iar viaţa (şi arta) nu e aşa.
1. Şi decupajul se scrie la birou. Deci unghiulaţia, mişcarea de aparat, efecte de montaj şi alte detalii "tehnice" pot fi hotărâte de acasă. Desigur, nu exclud că pe platou pot apare idei şi soluţii noi.
2. Atunci când Pitbull analizează cadrele unei secvenţe, mişcarea de aparat, unghiulaţia, etc., dpdv al intenţiei regizorale, mi se pare că poate face asta fiind şi regizor.
De acord cu calităţile enumerate, de acord că în ultimul timp a devenit prea subiectiv, mai ales în favoarea filmelor româneşti.
"Invidia" lui pe Hollywood şi banii lui, o înţeleg. Chiar trebuie desfiinţat filmul "de artă"?...
3. Da, uneori eşti cam "perpendicular"
4. Te înţeleg foarte bine.
5. Expresia era "cârcotaşi incompetenţi", deci a lui Pitbull.
În ce priveşte "filmele intelectuale" româneşti, sunt în tabara ta, dar cu nuanţe pe care nu am loc să le dezvolt aici.
6. Mă obligi să revin: când încetezi să faci din PRAGMATISM valoarea supremă?
Pentru că nu cred că am avut prea mulţi spectatori, care să mă huiduie sau aplaude, la
conversaţia noastră, îţi voi da o adresă de mail, să dezvoltăm, dacă vrei, unele subiecte şi să îmi arăţi ce poţi:
tudor_621@yahoo.com Să auzim de bine!