Alan Ball (creator) și Peter Macdissi (producător și actor - personajul Farid Shokrani) vorbesc despre serialul Here and Now, ce se difuzează la HBO miercurea, de la ora 21.40 (și în reluare duminica, de la 21:55 și lunea, de la ora 20:00), într-un interviu pus la dispoziția cititorilor Cinemagia de către postul TV.
Scris de Alan Ball, creatorul producțiilor Six Feet Under și True Blood, serialul spune povestea unei familii multirasiale, formate din: un profesor de filosofie, soția lui avocată, cei trei copii adoptați din Somalia, Vietnam și Columbia și singurul lor copil biologic. Familia lor aparent perfectă ascunde, de fapt, niște probleme. Unul dintre copii începe să vadă lucruri pe care ceilalți nu le pot vedea.
Serialul are foarte multe straturi, nu doar în ceea ce privește familia complexă pe care o prezentați, ci și la nivelul temelor abordate. Cum v-a venit ideea?
AB: Știam că HBO își dorește un serial cu o familie și am decis să scriu un serial cu o familie. Dar nu am vrut să fie un serial tipic, cu o familie albă, cu probleme de cuplu și rivalități între frați etc... etc... Mi s-a părut foarte ofertantă ideea unor copii multi-etnici și a adopțiilor internaționale. Iar elementul mistic - viziunile lui Ramon - a venit de la sine. Și mi-am dorit să am o familie musulmană în serial - mi s-a părut ceva necesar după tentativele lui Trump de a le interzice unor musulmani intrarea în SUA. După ce am scris episodul pilot, m-am întâlnit cu Casey Bloys de la HBO și m-a întrebat dacă e un serial cu o familie sau un serial supranatural. Și eu am spus „da”... Post Trump, America a devenit bizară - la naiba, avem naziști care mărșăluiesc pe străzi! Prin urmare, un serial multi-stratificat a fost cea mai logică opțiune din lume...
Un critic i-a descris pe Audrey și Greg drept doi liberali dezamăgiți și frustrați din America zilelor noastre. Ți se pare o descriere corectă?
AB: Nu. Lumea tinde să simplifice lucrurile... Nu cred că e un serial politic. E un serial despre viața contemporană, despre încercarea de a afla cine ești cu adevărat și despre cum tratezi dezamăgirile. Nu sunt doar doi liberali frustrați.
E o definiție insuficientă, sunt de acord. Dar îi consideri, totuși, luptători pentru dreptatea socială, nu?
AB: Da, clar, dar nu sunt numai atât. Sunt oameni, sunt părinți, sunt iubiți... Vor să lase ceva în urma lor, atât în lume cât și în viețile celor dragi.
Ca să vorbim despre adopțiile internaționale... La începutul anilor 80, când probabil că au făcut-o, nu era deloc simplu și comun... Probabil că au fost o anomalie, chiar și pentru un oraș cosmopolit cum e Portlandul...
PM: Da. Dar au dorit să facă ceva bun și să fie deschizători de drum. Au studiat amândoi la Berkley și apoi s-au mutat în Portland, care este bastionul progresismului în America. E logic ca o astfel de familie să locuiască aici, într-un oraș atât de înaintea vremii sale.
AB: Și aleg să adopte copii din țări cărora America le-a greșit. Practic, ei încearcă să răscumpere greșelile țării lor. Poate că unii îi vor considera prea plini de ei, dar nu se poate nega faptul că le-au oferit acestor copii o viață bună.
Evident, chiar dacă copiii nu simt întotdeauna așa.
PM: Asta e valabil pentru toți copiii, adoptați sau nu. Uitați-vă la Kristen...
Așa e... Kristin detestă faptul că e albă și privilegiată. Alan, ai spus că nu ai dorit un serial tradițional despre familie cu tipicele rivalități între frați... Dar există, totuși, aceste teme în serial, chit că sunt duse la un alt nivel..
AB: Sigur, nu puteau lipsi - dar modul în care prezentăm aceste rivalități e nou.
Mi-a plăcut faptul că sexualitatea lui Ramon nu e un subiect de discuție. Nimănui nu-i pasă ceea ce se întâmplă mai rar în televiziune. Iar în cazul tânărului musulman cu gen fluid, singura problemă a familiei sale este siguranța lui pe străzi... E plăcut că sexualitatea acestor două personaje nu reprezintă o problemă...
PM: Exact. Dacă ne uităm la Sub Pământ SRL, care a fost făcut acum 15-16 ani, și comparăm personajul gay jucat de Michael C Hall acolo, cu cel jucat de Danny aici, diferența e ca de la cer la pământ. Personajul nostru e gay și columbian, punct.
AB: Are noroc că a devenit major într-o epocă în care, mai ales pentru colegii lui de generație, a fi gay nu înseamnă mare lucru.
PM: Chestia valabilă și în familia musulmană, de altfel... Singura lor preocupare e siguranța lui pe străzi. Iar când aflăm că tatăl a avut probleme în trecut din pricina originii sale, înțelegem și mai bine de ce se teme pentru fiul său.
Puteți explica un pic mai bine aspectul metafizic și modul în care violența trăită de personajul tău, Peter, face parte din tot?
AB: Totul o să aibă noimă la un moment dat. Dar am descoperit niște ritualuri ale fundamentaliștilor și fanaticilor și am decis să le folosim.
PM: De aici vine atitudinea sa față de Islam și religie. Și a avut nevoie de prezența lui Ramon pentru a revizita această traumă pe care nu a înfruntat-o niciodată în mod organic, preferând să o înăbușe în sine. Dar această traumă l-a făcut să devină psihiatru, deci om al gândirii și al științei. Oamenii identifică conexiuni, chiar dacă au origini diferite. Care erau șansele ca un personaj ca Ramon să aibă o conexiune cu un personaj ca Shokrani? Medii diferite, vârste diferite, orientare sexuală diferită, etc. Și totuși, ceva îi atrage unul către celălalt. Există multe conexiuni între oameni pe care aceștia nu le văd pentru că sunt conduși de teamă și nu de empatie.
Empatia este una dintre temele principale. Personajul lui Holly e un bun exemplu - e plină de empatie, dar și incredibil de naivă...
AB: Și abulică.
PM: E în lumea ei.
AB: Dar i se pare mai simplu așa.
Cât de dificil v-a fost să construiți toate aceste extra straturi - relațiile părinți-copii într-o familie voit multi-culturală, de exemplu? Ați discutat cu experți?
AB: În primul rând, am angajat scenariști cu experiență în această direcție. Sigur, am avut și experți care ne-au lămurit unele lucruri dar, în primul rând, am ales scenariști care au contribuit cu propriile lor experiențe.
PM: Avem un scenarist care a adoptat doi copii din Africa. Avem scenariști musulmani, de culoare și asiatici. E o echipă foarte diversificată. Toată echipa...
AB: Ni s-a părut o condiție sine-qua-non pentru un astfel de serial.
PM: Absolut. Ca să nu mai spunem că a sporit autenticitatea proiectului.
Oare așa ar trebui să arate toate echipele contemporane de scenariști? Să reprezinte întreaga Americă?
AB: Da. Înainte a a avea propriile mele seriale, am lucrat cu echipe de scenariști 100% anglo-saxoni și perspectiva e foarte limitată. Iar acest serial e despre America, deci trebuie să arate așa cum e America. Mariajul lui Greg cu Audrey mi se pare fascinant. Sunt împreună de foarte mult timp...
AB: De aproape 40 de ani.
Și au un mariaj bun. Dar chiar și așa, el tot merge la o prostituată. Lumea asociază apariția unei prostituate cu problemele de cuplu... Care a fost scopul introducerii acestui personaj? Ați vrut să arătați că lucrurile pot fi funcționale și disfuncționale în același timp?
AB: Da. Și cred că atunci când cineva se luptă cu depresia existențială, așa cum o face Greg, acel cineva are nevoie de escapism. Are nevoie de o scurtă pauză pe care nu o poate avea cu Audrey. Și ea e foarte intensă, și el simte că se sufocă - știe că nu e bine ce face, detestă faptul că o înșală. Uneori, suferința ne determină să facem lucruri care, deși nu sunt pure din punct de vedere etic, ne ușurează, chiar și numai pentru o clipă.
Mi se pare interesant nu numai faptul că Greg o înșală, ci și că simte că nu mai are nevoie să meargă la prostituată.
AB: Da, pentru că în naivitatea lui crede că relația cu Audrey e reparată, că lucrurile funcționează iar ca unse. O să vedem dacă e chiar așa...
Apropo de criza lui existențială - ai declarat că îmbătrânirea e mai dificilă pentru bărbați decât pentru femei...
AB: Bărbații sunt încurajați să creadă că sunt - sau ar trebui să fie - invincibili, puternici și de neabătut. Femeile reușesc să își recunoască și să își exprime emoțiile mult mai bine. Și, biologic vorbind, femeile sunt mult mai în armonie cu natura. Femeile conștientizează și fizic trecerea timpului - pentru bărbați, este mai degrabă o chestie cognitivă. Iar Greg, filozof fiind, se gândește la asta și e șocat - unde s-a dus viața mea?
Dar societatea e mai dură cu femeile decât cu bărbații când vine vorba de îmbătrânire...
PM: Sigur.
AB: Da, dar numai din punct ce vedere psihologic.
AB: Ceea ce e cu mult mai sănătos, nu?!
Inițial, Shakrani trebuia să fie un personaj armean. Ce s-a schimbat?
AB: L-am făcut musulman în faza episodului pilot. Știam că a fi musulman deschide mult mai multe uși, din punct de vedere narativ, decât a fi armean. Mi s-a părut mai rezonant din punct de vedere cultural.
PM: Iar fiul lui e bazat pe o persoană reală pe care o și cunosc. E un băiat musulman, transgender. Ni s-a părut foarte interesant și foarte în ton cu zilele noastre. Și e o temă nemaivăzută în televiziune. E ceva cu totul nou.
Există și conexiunea aceea simpatică între fiul lui Shokrani și Kristen - trăim într-o epocă în care grupurile minorităților resping mainstreamul majorității și se luptă pentru afirmarea propriei lor identități. Grupurile marginale reprezintă un subiect mai puțin atins până acum... Credeți că lupta asta pentru identitate chiar se dă acum în școli?
PM: Da, clar, mult mai mult decțt acum vreo 10 ani, de exemplu. Oamenii din țara asta își îmbrățișează mai mult moștenirea genetică și statutul.
AB: Ne-am uitat la ce cluburi are un liceu oarecare din Portland: Latinos United, Gay Straight Alliance, African-American etc. etc., etc. Noi nu am avut lucrurile astea când eram în liceu.
E interesant că tocmai grupul majoritar are nevoie acum de un spațiu al său...
AB: În teorie, poate. În realitate, ei au toată lumea la dispoziție, ce le mai trebuie un spațiu numai al lor?
Cei ce devin opresori nu pot să ceară să fie protejați după ce au fost opresori atât de mult timp.
AB: Și totuși, o fac... Opresorii cer protecție din ce în ce mai des.
