Corporaţii americane, păzea!
de Ştefan Dobroiu in 10 Sep 2009Face Michael Moore ce face şi reuşeşte cumva să identifice un subiect greu cu un documentar apreciat. Inclus în competiţia de la Veneţia, documentarul Capitalismul: A Love Story/Capitalismul: o poveste de dragoste, a provocat o mulţime de discuţii, a fost primit cu ovaţii şi dă semne că va repeta succesul financiar al lui Fahrenheit 9/11, Sicko şi Bowling for Columbine, alte trei proiecte ale lui Moore care au prins lista celor mai de succes zece documentare ale tuturor timpurilor.
Inamicul publicul numărul unu în Capitalism: A Love Story este criza financiară sau, mai exact, cei care au provocat-o. În timpul celor 120 de minute de poveste de amor capitalist, Moore se lansează într-o adevărată vânătoare de vrăjitoare, iar acestea sunt nimeni altele decât marile corporaţii americane, acuzate în documentar de eforturi concertate de destabilizare a sistemului, eforturi ce vizează doar concentrarea a 95 la sută din veniturile ţării în buzunarele a doar un procent din populaţia acesteia. O dată inamicul identificat şi legăturile acestuia cu autorităţile subliniate, Moore se lansează într-o adevărată gâlceavă a justiţiarului cu lacomele instituţii, dedându-se unor excese mai degrabă amuzante decât relevante.
Bineînţeles, iniţiativa lui Moore (cineastul declară că a început pregătirile pentru Capitalism: A Love Story cu mult înainte de apariţia primelor efecte ale crizei) este cât se poate de lăudabilă şi nimeni nu i-ar putea reproşa că-şi îndreaptă ironia şi privirea cercetătoare asupra unor nume precum Merrill Lynch, Alan Greenspan, Goldman Sachs sau a altor roţi neunse (sau unse numai unde "trebuie") ale sistemului financiar american. Dar în momentul în care Moore foloseşte minute lungi din cele 120 ale documentarului său stând de vorbă cu preoţi şi transformând capitalismul într-un fel de anticrist invizibil ("capitalism is evil!") sau stând de vorbă cu tatăl său despre condiţiile de lucru de la General Motors de acum o jumătate de secol n-ai cum să nu te întrebi câtă relevanţă se află în spatele unor asemenea decizii de conţinut.
Din fericire, Moore îşi aduce aminte că poate fi mult mai incisiv de atât, prin urmare pune la cale câteva dintre celebrele sale interpelări. Unul dintre cele mai revelatoare momente din Fahrenheit 9/11 este cel în care regizorul întreabă membri ai Congresului dacă ar accepta ca fiii lor să lupte în Irak, dar Capitalismul nu beneficiază de "victime" de suculenţa politicienilor americani ("calmează-te, fiule, noi oricum nu citim majoritatea proiectelor de lege", îi spune un congresman unui Moore şocat că Actul Patriotic a fost votat de Congres fără a fi fost citit în prealabil) şi nici de "deliciosul" George Bush şi nenumăratele sale gafe. Prin urmare în Capitalismul: o poveste de dragoste, Moore nu-şi alege ca victime decât brokeri sau celebra bursă din New York, pe care o înconjoară cu celebra bandă galbenă a poliţiei inscripţionată "Crime Scene Do Not Cross" (foto), fiind nevoit să se mulţumească cu un adversar mult prea fragmentat şi invizibil.
Categoric de văzut, dar fără aşteptări prea mari.
Spune-ţi părerea
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.Categorii articole
Gossip
-
Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film
Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George) - Brad Pitt, „o ființă îngrozitoare”, scria fiul său, Pax, pe Instagram
- Momentul penibil al anului? Cuplul Kutcher-Kunis prezintă scuze publice
- Nasul prostetic mare al lui Bradley Cooper din filmul Maestro, subiect de controversă
- După 11 ani de căsnicie, Natalie Portman se desparte de soțul ei, în contextul zvonurilor despre infidelitate
Ştiri cinema
-
Seri de film sub stele: începe Herăstrău Open Air by Happy Cinema
Herăstrău Open Air debutează pe data de 1 iunie, cu Prieteni imaginari, un film dedicat copiilor și întregii familii. - 28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie
- Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes
- Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods
- Michelle Yeoh, rol major în mini-seria Blade Runner 2099
Producţie
-
Film românesc cu tematică LGBTQ, în postproducţie
Trei kilometri până la capătul lumii spune povestea unui adolescent respins de familie - Trei kilometri până la capătul lumii, cu Bogdan Dumitrache și Laura Vasiliu, în post-producție
- Un remake anime la hitul live-action One Piece, în lucru la Netflix
- Se filmează noi episoade pentru The Sandman
- Un nou Karate Kid, cu Ralph Macchio şi Jackie Chan
Cronică
-
Trei kilometri până la capătul lumii în competiție la Cannes, o dramă sfâșietoare despre homofobie, corupție și minciuni
Premiera internațională a filmului românesc Trei kilometri până la capătul lumii a avut loc vineri după-amiază la Cannes într-o zi însorită cu cer senin atât pentru cinefili, cât și pentru cinematografia românească. - Furiosa: A Mad Max Saga, George Miller revine la Cannes cu un prequel spectaculos
- Totul despre familia Lefkovics - O poveste despre familie, traume și vindecare
- Munch: Dragoste, fantome și vampiri nobili - Un portret autentic al unui artist complex
- How to Have Sex – Ghidul unei generații despre cum să NU faci sex
Dosarele X
-
Haosul drepturilor de autor: peste zece ani Superman nu va mai zbura!
Ce se va întâmpla când personaje precum Batman şi Superman vor deveni domeniu public? - Cât de (i)relevante sunt procentajele de pe RottenTomatoes?
- The Witcher: de la 9,5 la 4,2. Care e explicaţia?
- Rasismul la Hollywood: cazul Lost
- Regina Elisabeta a II-a: șapte actrițe care au jucat-o fără cusur
CineCloud
Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2026
- Filme 2025
- Filme 2024
- Filme 2023
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2024
Index filme
Program cinema
Actori populari
Trailere filme
- A Quiet Place: Day One
- Bad Boys: Ride or Die
- Never Let Go
- Ultraman: Rising
- MoviePass, MovieCrash
- It Ends with Us
- Giants of la Mancha
Filme populare
Premiere cinema
- The Strangers: Chapter 1
- Lefkovicsék gyászolnak
- How to Have Sex
- În inima Naționalei
- The Garfield Movie
În curând la cinema
- Furiosa: A Mad Max Saga
- Giants of la Mancha
- If
- Tarot
- Weekend de vis
- Gekijôban Haikyû!! Gomi Suteba no Kessen
- Mașa și cele 6ase umbre
- Thabo and the Rhino Case
- Borromini e Bernini. Sfida alla perfezione
- The Watchers
- My Sweet Monster
- Les gardiennes de la planète
- Bad Boys: Ride or Die
- DogMan
- Inside Out 2
- Nina et le secret du hérisson
- The Bikeriders
- Mothers' Instinct
- A Quiet Place: Day One
- Bastarden
- Love Lies Bleeding
- The Exorcism
- Despicable Me 4
- Fly Me to the Moon
- Gekijô-ban Blue Lock -Episode Nagi-
- Twisters
- Les Indésirables
- Noah's Ark
- Boonie Bears: Back to Earth
Filme noi în SUA
- Kingdom of the Planet of the Apes
- Terra Infirma
- The Crow
- Kinds of Kindness
- Firebrand
- Horizon: An American Saga - Chapter 1
- MaXXXine
- Mufasa: The Lion King
- Deadpool & Wolverine
- Thunderbolts
- Harold and the Purple Crayon
- Trap
- Borderlands
- Alien: Romulus
- Jessica Frost
- Beetlejuice Beetlejuice
- Speak No Evil
- Transformers One
Program TV
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Corporaţii americane, păzea!
Părerea ta
Spune-ţi părerea