Numele lui Corneliu Porumboiu a ajuns cunoscut de publicul romanesc dupa ce scurt-metrajul sau de diploma, “Calatorie la oras”, a obtinut premiul al doilea la Festivalul de la Cannes, in sectiunea Cinéfondacion. Nascut in 1975, la Vaslui, Corneliu Porumboiu a studiat mai intai Facultatea de Management din cadrul ASE – Bucuresti. Talentul insa l-a facut sa se orienteze catre o profesie mai putin pragmatica, si, dupa ce a absolvit in 1998, a dat admitere la UNATC, unde a studiat regie. Absolvent al promotiei 2003, Corneliu Porumboiu si-a definit in filmele de scoala un univers tematic inspirat din viata de provincie, cu un umor autentic, dulce-amarui si dialoguri verosimile, cu un puternic grad de “appeal” pentru publicul romanesc. Formula devine universala prin finaluri metaforice si este confirmata de premiul de la Cannes si de selectiile la importante festivaluri europene si nu numai.
Alexandra Paun: Cum a fost la Cannes?
Corneliu Porumboiu: Ah, intrebarea asta revine obsesiv… Bineinteles ca a fost foarte bine, n-am ce sa spun, am luat un premiu acolo, m-am simtit OK. A fost… ca la Cannes. (zambeste) E bine ca esti acolo cu un film de scoala si simti pulsul, simti ca esti pe un drum bun.
A.P.: Si acum la ce festivaluri o sa mai participi?
C.P.: “Calatorie la oras” a mai fost la un festival la Tel Aviv si acum va mai fi la Karlovy Vary, este un festival pentru filme studentesti. Stiu ca a mai fost cerut la Muzeul de Arta Contemporana din New York, deci va fi prezentat si acolo, si va mai fi si la Anonimul. In rest, astept raspunsuri, pentru ca sunt dead-line-uri si raspund in timp. Cam astea ar fi pentru “Calatorie…”. Iar “Visul lui Liviu” va fi la un festival din Statele Unite, la Telurida, un festival foarte important si sunt foarte bucuros ca am reusit sa intru acolo.
A.P.: Cum ai ajuns sa faci film?
C.P.: Pai faceam ASE-ul, eram in anul intai aici in Bucuresti la Facultatea de Management si aveam doi prieteni care terminasera la UNATC regie film, Viorel Timaru si Alex Condurache, si am inceput sa lucrez cu ei scenarii, povesti si dupa ce am terminat ASE-ul am dat o data in ‘98, am picat, si am intrat in ‘99.
A.P.: Si facultatea de management te ajuta sa-ti gestionezi bugetul de film?
C.P.: Nu chiar, adica nu direct… Pe mine m-a ajutat ca a fost o perioada in care am avut timp sa ma gandesc ce anume vreau sa fac intr-adevar si pe de alta parte te ajuta o facultate mai pragmatica, asa zic eu. Pe mine m-a ajutat enorm de mult, deprinzi o anumita logica, anumite cunostinte si la un moment dat, chiar am vrut sa fac asta.
A.P.: Si parintii tai ce-au zis cand ai trecut de la pragmatic la artistic?
C.P.: Ce sa zica, m-au sustinut, cu temerile de rigoare. Dar a fost OK. N-au protestat…
A.P.: Dar stii ce se spune, cu arta mori de foame… Crezi ca se poate trai din film in Romania?
C.P.: Da, cum sa nu. Se poate trai din “biznisul” asta, ca sa zic asa. Nu neaparat din film, foarte multi lucreaza si-n publicitate, dar e o piata in dezvoltare consider, si in curand lucrurile or sa se aranjeze intr-un fel, va fi o piata foarte competitiva.
A.P.: Tu ai lucrat in publicitate sau ai facut videoclipuri?
C.P.: Nu, n-am lucrat, am avut tot timpul de lucru in scoala la cate un proiect, am lucrat cam cate doua filmulete pe an, o data filmele mele de clasa, plus exercitii de imagine. Inca din anul intai am lucrat si nu am ajuns in zona asta, ca sa zic asa. Pe de alta parte, sunt si stiluri diferite, si ca sa fii foarte bun in video-clipuri si in spoturi, cred ca pierzi din film, sunt mijloace diferite de a te exprima, din punctul meu de vedere, si ca sa fii foarte bun, nu poti sa fii foarte bun in toate.
A.P.: “Visul lui Liviu” este unul dintre cele cinci scurt metraje care au ajuns si la publicul romanesc. Cum a fost posibil grupajul “Scurt circuit”?
C.P.: In primul rand a fost posibil datorita Independentei Film si lui Antoine Bagnaninchi. In principiu, eu discutasem cu Cristi Puiu si cu Catalin Mitulescu cam din perioada in care lucram la filme. Era o discutie “mai, daca da, ce-ar fi daca le-am si…”, dupa care ele au luat premiile pe care le-au luat. Asa ca era o asteptare din partea publicului roman si Independenta Film a facut ca ele sa ajunga pe ecrane.
A.P.: Dar filmele din facultate, mai ales cele de anul patru, care sunt mai bune, de ce nu ajung la public?
C.P.: La noi treburile nu sunt foarte clare. Trebuie sa ai un distribuitor care sa fie interesat, ori la noi nu exista piata de scurt metraj asa ca el practic nu-si poate recupera banii, nici macar pentru copiile care sunt facute, asa ca nu se justifica economic. Pe de alta parte, mai sunt si domenii pe care eu nu le stiu exact, cel de distributie, daca vrea producatorul, la noi aici pentru filmele de scoala producator este UNATC. Restul sunt alte probleme care ma depasesc… Intr-un fel ar fi bine, s-au mai dat la televizor, s-au dat secvente, au fost interviuri. Pe mine toata lumea ma intreba despre ce e filmul, mai ales dupa premiul de la Cannes, si asta ma irita intr-un fel, nu-mi place sa-mi povestesc filmele.
A.P.: Dupa ce ai terminat facultatea ai mers la concursul CNC cu un proiect de scurt-metraj. Acum esti pregatit pentru lung metraj?
C.P.: Lucrez acum la un lung-metraj la un scenariu si, da, la fiecare film pe care l-am facut pana acum m-am gandit sa invat, sa fie cumva un pas spre lung-metraj de la cautari dramaturgice pana la cele stilistice, de imagine si felul de a povesti.
A.P.: Si despre ce este vorba?
C.P.: Nu pot sa spun, ti-am zis, nu-mi place sa-mi povestesc filmele deja facute, darmite pe cele la care deja lucrez. Pot doar sa va spun ca se petrece undeva intr-un oras de provincie si este, tot asa, pe o schema tragi-comica.
A.P.: Si scrii singur scenariile?
C.P.: Da. Am inceput sa le scriu singur. Mai lucrasem impreuna cu un prieten foarte bun de-al meu, Victor Vasuta, un fost coleg de liceu din Vaslui, care a fost student aici la regie teatru si care de curand a plecat in Canada iar acum nu mai putem colabora asa, la distanta.
A.P.: Dar pentru lung-metraj ai vorbit deja, ai producatori? Din cate stiu anul acesta nu se va face sesiune de toamna la CNC, deci vei participa de abia la anul?
C.P.: Da, voi participa la anul, si inca nu ma gandesc, acum ma preocupa foarte mult sa-l termin de scris, inca nu m-am gandit la producatori. Dupa ce o sa am o varianta de scenariu inchegata dupa aceea o sa ma gandesc la producatori.
A.P.: Dicolo de faptul ca la tine dialogul este autentic si nimic nu suna fals, comicul de limbaj este pentru publicul romanesc, si se pierde la traducere. Cu toate astea filmele tale au fost premiate in Europa. Tu faci filme pentru publicul romanesc, sau te gandesti si la publicul european?
C.P.: In primul rand etalonul meu e publicul romanesc, si, de exemplu, la “Calatorie la oras” s-a ras in sala la Cannes, exact la ce se rade si aici, bine, pierzandu-se parfumul ala dat de regionalisme si de culoarea aia locala, dar s-a inteles destul de clar si publicul a inceput sa reactioneze si acolo ca si aici, de la un moment dat incolo. Poate la inceput nu prea-si dau seama, situatiile sunt ciudate, apoi in timp, incepe sa reactioneze si se incheaga lucrurile. Cred ca daca tu esti sincer si captezi publicul tau nu sunt probleme sa captezi alt public.
A.P.: Crezi ca putem avea film romanesc de lung metraj la nivel european, care sa aiba si succes comercial?
C.P.: Asta e o discutie mai lunga. E foarte greu sa ai un succes comercial, pentru ca nu dispunem de forta de a promova un film. Un film depinde foarte mult si de marketing, ori noi abia ne facem filmele si toti banii intra efectiv in filmare si in perioada de post-productie, neintrand in publicitate, nu stiu daca am avea o sansa. Dar pe de alta parte, cred ca se pot face filme sincere aici, filme bune, care sa prinda orice public, dar nu in sensul asta comercial, pentru ca inca nu avem posibilitati, si e si foarte greu sa faci un film de gen. Acum se incearca asa ceva in Europa, e un val din acesta, dar e foarte greu sa te bati cu americanii, ei au retete, regizori specializati, au ajuns la niste performante tehnice foarte greu de egalat. Asta este o discutie mai larga. Dar noi putem face filme despre ce se intampla aici si care sa prinda, care sa arate o lume, depinde foarte mult de cum tematizezi ca regizor. Daca ai o tema universala, se poate intelege.
A.P.: Lucrezi mereu cu aceeasi echipa?
C.P.: Da, de exemplu la montaj lucrez din anul doi cu Roxana Szel, la sunet cu Alex Dragomir si Sebastian Zsemlye la imagine am lucrat la “Visul lui Liviu” cu Marius Panduru, si o sa mai lucrez cu el. Da, imi place sa lucrez si gandesc ca intr-un fel conteaza foarte mult ca relatiile dintr-o echipa sa fie apropiate, deja se formeaza niste mecanisme in echipa, e ca o familie, stiu cand sa te ajute – cred in lucrul asta. Si cu actorii ma inteleg foarte bine, am actori cu care am lucrat la mai multe filme. Cu Constantin Dita am lucrat la ultimele trei filme, cu Dragos Bucur cu care am lucrat la “Visul lui Liviu” mai lucrasem la un film de anul trei, “Post telefonic temporar suspendat”, cu Ion Saftaru am lucrat la “Pe aripile vinului” si la “Calatorie…”. Ii stiu, stiu ce pot sa-mi dea si cu ei voi lucra si la urmatorul proiect, pentru ca stiu ce pot sa ajunga pentru rolurile mari. Am incredere in ei, pentru ca trebuie sa dea si ei si sa vina foarte mult spre rol, spre personaj si sa-l gandeasca.
A.P.: Sa revenim putin la “Visul lui Liviu”, pentru ca este filmul la care are acces si publicul romanesc. Cum ai scris scenariul pentru acest film?
C.P.: Initial am vrut sa fie filmul meu de diploma. Nu s-a putut, pentru ca presupunea o desfasurare de forte cam mare pentru scoala. A pornit foarte mult de la imaginea din final. Am vrut sa dau starea asta si, intr-un fel, l-am reconstruit in spate. Am lucrat cam o luna, o luna si ceva la scenariu, la prima varianta, si au fost cam cinci variante de scenariu. Foarte multa lume mi-a zis ca putea sa ajunga intr-o formula de lung-metraj, dar eu n-am mai avut timp sa ma detasez, sa pot sa-l reiau si am intrat in productie in formula asta de mediu-metraj, practic, de 40 de minute. Sunt mai multe formate de scurt-metraj, in general sunt cele pana in 15 minute si mai sunt cele pana in 40 de minute. Intr-o prima varianta de montaj avea cam 45 de minunte si l-am adus la varianta asta ca sa-l pot da in festivaluri.
A.P.: Si poti sa ne spui cum a fost la filmari?
C.P.: Cum sa fie, tensionat, am fost stresat de pelicula, dar a fost bine, am stat mult pe subiect si pregatisem totul, repetasem foarte mult in locatii cu actorii, am improvizat foarte putin, stiam deja foarte bine secventele si gandisem foarte bine si imaginea, miscarile de aparat. La filmari au fost problemele astea care sunt inerente, se mai intampla ceva, trebuie sa schimbi putin, dar n-am improvizat foarte mult.
A.P.: Iti amintesti o intamplare de la filmari pe care sa o povestesti cititorilor?
C.P.: La “Calatorie…” a fost una mai importanta. La un moment dat vorbisem cu cineva de la tara, dintr-un sat de acolo, sa filmam in casa lui casa primarului, si am fost dinainte cu un mini DV, am filmat putin spatiul, ne-am uitat la tot, si a zis, “bine, veniti”, i-am dat niste bani, evident, si cand ne-am dus cu toata echipa si a vazut doua masini nu ne-a mai lasat sa intram. Foarte multi confunda televiziunea cu filmul, mai ales la tara. El a crezut ca vine o echipa de doi-trei oameni, si cand a vazut treizeci-patruzeci cu doua masini mari, a zis “Voi la mine in casa nu intrati” si a trebuit sa schimbam foarte repede locatia, pentru ca filmul ala e facut in patru zile, si a fost un regim foarte dur de lucru. Actorii trebuiau sa plece, aveau spectacole de teatru, si a fost un ritm foarte dur. Chiar o secventa am tras-o “unu la unu”, fara duble, nu mai era pelicula. La “Visul lui Liviu” a fost mai dificila pregatirea pentru secventa de final. Am fost la santierul naval Constanta, am luat o gabára pe care am construit o structura de schele, pe care am pus placi de rigips, care aveau factura blocului si erau lipite. S-a lucrat la decorul ala mai bine de o luna. Numai la panouri s-a lucrat trei saptamani si montarea lor a mai durat inca noua zile. Si dupa aceea am iesit cu gabára aia in larg si am filmat. M-au ajutat foarte mult cei de la santierul naval, pentru ca nu am platit chiria docului care e foarte scumpa. Dar a fost un decor foarte greu de construit.
(Interviu realizat in august 2004 si publicat in CineMagia nr. 7/august 2004)
