Moartea domnului Lăzărescu a fost ales de organizatori să inaugureze seria de filme produse în perimetrul balcanic - fiind de altfel şi singurul titlu inclus în selecţia festivalului New Balkan Film care nu se sprijină pe traumele istorice recente din regiune. Proiecţia, realizată cu sprijinul ICR New York, a beneficiat de prezenţa unui public aproape exclusiv american, mulţi dintre ei veniţi să revadă filmul multipremiat al lui Cristi Puiu, iar mie mi-a revenit onoarea de a-l introduce şi de a le spune celor din sală că Puiu se află actualmente în filmări pentru Aurora, în dubla şi surprinzătoarea calitate de regizor şi actor.
Cei cinci regizori incluşi cu filme în festival şi provenind din Grecia, Slovenia, Croaţia, Serbia şi Bosnia şi Herţegovina au fost prezenţi nu doar la proiecţii şi la întîlnirile de după cu publicul, ci şi la masa rotundă finală moderată de directorul Festivalului de Film din New York, Richard Pena. Sesiunile matinale de comunicări au fost susţinute de importanţi critici, profesori de film şi specialişti din domeniul academic. Cea mai atractivă mi s-a părut a fi cea a unui profesor american originar din fosta Iugoslavie, care a comentat peisajul balcanic pornind de la o imagine surprinzătoare: cea a „peisajului" pubian al femeilor din lucrările Marinei Abramovici, celebră performance artist născută la Belgrad, dar stabilită de mulţi ani în New York. Prezentarea mea dedicată Noului Val din cinematografia autohtonă a fost operată din perspectiva scenelor de masă - omniprezente - din filmele româneşti, cu aplicaţii pe secvenţe din 4 luni, 3 săptămîni şi 2 zile, Occident, Legături bolnăvicioase, Boogie, Niki Ardelean, colonel în rezervă etc... Din fericire pentru toată lumea, imediat după mine a urmat pauza de masă.
Cea mai anticipată conferinţă a fost însă cea ţinută de reputata Jane Gaines, profesoară de film la Columbia University, care şi-a ales ca punct de pornire tot filmul lui Cristian Mungiu, 4 luni, 3 săptămîni şi 2 zile, pentru a explora - ţineţi-vă bine! - "Marxismul în teoria melodramei". Dincolo de dimensiunea academică a discursului, susţinut şi de o prezentare în PowerPoint, ceea ce a încins spiritele, în dezbaterea ulterioară cu publicul, a fost tocmai concentratul generator de controversă al celor trei M din enunţul lui Gaines: Mungiu, Melodrama şi Marxismul. Pentru cineva din România, ca mine, sentinţa cum că "filmul lui Mungiu ar fi putut funcţiona la fel de bine şi în alt context socio-politic, nu neapărat cel comunist" a sunat complet nelalocul ei. La capătul conferinţei, Gaines a conchis că "poate acum ar fi indicat să facă o vizită în România".
Dineul final a avut loc în intimitatea unui restaurant sîrbesc din downtown, Kafana, unde atmosfera de petrecere, în cel mai pur stil balcanic, a compensat seriozitatea conferinţelor şi dimensiunea gravă a filmelor prezentate în cele trei zile de festival.
Coincidenţa face ca la cîteva zile după terminarea festivalului, Moartea domnului Lăzărescu să fie difuzat la miezul nopţii, pe Sundance Channel (10 martie, cu reluare pe 29 martie), iar ecourile "trecerii" lui prin New York să se regăsească tangenţial, într-o formă năucitor de realistă, într-un articol din New York Times (9 martie) dedicat corupţiei şi deficienţelor din sistemul medical românesc. Chiar dacă nu mita e miza din Lăzărescu, declaraţia victimei de la finalul articolului rezonează în ton cu filmul lui Cristi Puiu: "Problema este că mita îi absolvă pe medici de orice responsabilitate morală faţă de pacienţi."
Chicago: Gabrea cu Gruber la Gene
Gene Siskel a fost unul dintre cei mai mari critici americani de film, iar tandem-ul lui TV cu Roger Ebert a intrat în legendă. De la moartea lui Siskel, în 2000, Centrul de Film al School of the Art Institute din Chicago îi poartă numele şi continuă să găzduiască Festivalul de Film al Uniunii Europene, ajuns în 2009 la cea de-a 12-a ediţie. Este cea mai impresionantă desfăşurare de forţă a cinematografiei ţărilor din Uniunea Europeană pe tărîm american, care, în acest an, a strîns laolaltă cele mai noi titluri din filmografia unui Peter Greenaway, Nicolas Roeg, Agnes Varda sau François Ozon.
Ca urmare a succesului repurtat de premiera americană a Călătoriei lui Gruber în cadrul celei de-a treia ediţii a Festivalului de Film Românesc din New York, organizat anual de ICR New York la Tribeca Cinemas, Radu Gabrea a fost invitat şi la Chicago. Şi nu doar cu acest film, ci şi cu anteriorul, Cocoşul decapitat. Nu am ajuns acolo, dar cele patru proiecţii (derulate între 7-9 martie) au fost prezentate de Victoria Cociaş, în dubla ei calitate de actriţă şi producătoare, şi au fost urmate de discuţii cu publicul la fel de animate ca cele din decembrie, de la Tribeca Cinemas. La final, directoarea de programe de la Gene Siskel Film Center, Barbara Scharres, ne-a trimis un mesaj de mulţumire pentru consilierea care a făcut-o să descopere opera recentă a lui Radu Gabrea.
