Corectitudinea Oscarurilor, readusă în discuție, cu franchețe, de Glenn Close

de Marina Florea în 1 Dec 2020
Glenn Close susține că Oscarul pentru Shakespeare in Love câștigat de Gwyneth Paltrow nu are logică

Nominalizată de șapte ori la Oscar, Glenn Close s-a întors în cursa pentru Oscarur pentru rolul din Hillbilly Elegy al lui Ron Howard, difuzat acum în streaming pe Netflix. 

Toate privirile erau pe Glenn Close și anul trecut, care ar fi avut șanse să ia premiul pentru Cea mai bună actriță cu rolul din The Wife (foto), dar iată, premiul a mers la Olivia Colman pentru The Favourite. Stând de vorbă cu criticul de film Peter Travers pentru emisiunea Popcorn de pe ABC News, Close și-a exprimat cu franchețe câteva păreri referitoare la Oscaruri, menționând de exemplu premiul din 1999 pentru Cea mai bună actriță drept „ceva fără sens”. Actrița susține că Fernanda Montenegro merita atunci premiul, iar nu Gwyneth Paltrow, pentru rolul ei din producția Central Station.

„Cred cu sinceritate că a fi nominalizat de către colegii tăi este atât de bine pe cât se poate”, relatează Close. „Și apoi, nu am înțeles cum se poate să fie comparate corect două roluri, știți? Mi-aduc aminte anul în care Gwynetjh Paltrow a câștigat în locul acelei actrițe excelente care a jucat în Central Station și mi-am zis: Ce? Nu are logică!”

„Actrița incredibilă” era legenda braziliană Fernanda Montenegro, care a câștigat premiul de interpretare la Festivalul Internațional de Film de la Berlin, premiul Los Angeles Film Critics Association, și alte premii pentru film. În anul acela, cu Paltrow mai concurau Cate Blanchett în Elizabeth, Meryl Strep în One True Thing și Emily Watson în Hilary and Jackie.

Shakespeare in Love, produs de Miramax, era vedeta serii, câștigând Premiul pentru Cel mai bun film în ceea ce mulți au considerat o răsturnare de situație, favoritul fiind Saving Private Ryan.

Close a adăugat: „Așadar, cred că decizia despre cine câștigă are multe lucruri de-a face cu munca de lobby, dacă producătorul are prestanță sau altele. Publicitatea, câți bani au scos la vedere. Dacă nu aș privi acest fapt cu detașare, aș avea motive să fiu supărată”.

Close a adăugat că a luat faptul că a ratat Oscarurile într-o notă pozitivă. „Sunt foarte mândră de momentele în care colegii mei au simțit că jocul meu a meritat atenția”, a adăugat ea.

Pe lângă The Wife, Close a mai fost nominalizată la cea mai bună actriță pentru Albert Nobbs, Dangerous Liaisons, Fatal Attraction, The Natural, The Big Chill și The World According to Garp. În interviul cu Peter Travers a relatat că o variantă cinematografică a piesei Sunset Boulevard este de asemenea în cărți și că ar putea să înceapă producția la vară.

Exploreaza subiecte similare:

oscar 2021, The Wife, Glenn Close, Hillbilly Elegy, Shakespeare in Love

Alte știri din cinema

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Chris Hemsworth despre rolul din Furiosa: Saga Mad Max: ”Este un vis devenit realitate”

Chris Hemsworth îl interpretează pe Dementus, personajul principal negativ din ceea ce se anunță a fi un spectacol cinematografic de neratat

Meryl Streep, Palme d'or onorific la Cannes. Juriul acestei ediţii. Cannes imersiv

„A câștiga un premiu la Cannes, pentru comunitatea internațională de artiști, a reprezentat întotdeauna cea mai înaltă realizare în arta cinematografică”

Ménage-à-trois în filme. De la Jules et Jim, la Challengers

Challengers, nerecomandat sub 15 ani, se bazează foarte mult pe chimia dintre cei trei actori principali

Părerea ta

Spune-ţi părerea
forever_young_ pe 7 decembrie 2020 18:36
acordarea premiilor Oscar ramane o enigma .... :))__

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells