Copii răi, un spectacol-manifest, în concurs la Festivalul Undercloud

de Cinemagia în 23 Aug 2017
Biletele pot fi achiziționate direct de la Casa de bilete ARCUB la prețul de 35 lei

Spectacolul Copii răi, de Mihaela Michailov, produs de Teatrul Arte dell'Anima şi inspirat dintr-un caz real, se va juca în secțiunea Concurs a Festivalului Internaţional de Teatru Independent Undercloud, pe 28 august, de la ora 20:00, la Sala Studio a ARCUB - Hanul Gabroveni (Str. Lipscani nr. 84 – 90).

Actorii Ana-Maria Irimia, Raluca Jugănaru și Alin Potop, sub îndrumarea atentă a regizoarei Geanina Hergheligiu, dau naștere unui spectacol în care lumea pe care o cunoaștem cu toții este afișată crud, dar totodată în concordanță cu realitatea, se vede într-un comunicat remis Cinemagia.

Inspirat dintr-un caz real, Copii răi este  un spectacol-manifest al generaţiei „copy-paste”, al generaţiei „la un click distanță” împotriva sistemului educaţional din şcoli dar şi de acasă, un spectacol acut, necesar, care induce publicului teme clare de reflecție și acțiune, se vede în comunicat. Relația abuzivă profesor-elev, perpetuarea modelului „pedepsei” ca metodă de educație, problema părinților neatenți, problema bullying-ului, a asocierii procesului educațional cu suferința, a conceptelor predate, dar neaplicate, problema copilului de nivel slab care ajunge să fie anihilat de un sistem în care doar „eroii” contează, sunt teme prezente în spectacol.

Textul are la bază povestea reală a unei eleve de 11 ani, ţinute în clasă cu mâinile legate la spate, ca pedeapsă, de către profesoara de istorie, fiind umilită și agresată apoi de către colegii de clasă. Personajul (Fetița) are 11 ani, aflându-se în perioada delicată a pre-adolescenţei care se manifestă plenar; lumea se dilată şi nevoile de identitate şi respect sunt uriaşe. La această vârstă, copiii sunt pe tărâmul fragil dintre copilărie şi adolescenţă; corpul lor pare dezvoltat şi matur, dar sufletul le este mai degrabă crud. .

Biletele pot fi achiziționate direct de la Casa de bilete ARCUB la prețul de 35 lei și online prin MyStage și EventBook.

Mai jos, puteți urmări un teaser al spectacolului:

Alte știri din cinema

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells