Copacul vrajbei noastre – o dramă islandeză sumbră, din 10 august

de Cinemagia în 25 Iul 2018
Balanța aproape perfectă dintre drama din familie și comedia neagră

Filmele despre conflictele suburbane dintre vecinii terorizați și vecinii teritoriali, ce au devenit populare încă din zilele lui Buster Keaton, continuă cu producția „Copacul vrajbei noastre”,  în regia islandezului Hafsteinn Gunnar Sigurõsson, din 10 august pe marile noastre ecrane. Filmul a avut premiera mondială la Festivalul de la Veneția, ajungând și în România, la cea de-a 17-a ediție a TIFF.

Fiecare personaj din film debutează ca un individ problematic a cărui nebunie escaladează mai întâi în dramă, apoi în tragedie, se vede într-un comunicat remis Cinemagia. Balanța aproape perfectă dintre drama din familie și comedia neagră ne duce cu gândul la peliculele anterioare ale regizorului, „Parisul Nordului” și „La răscruce.

Filmul poate fi rezumat într-un paragraf după cum urmează: Agnes îl dă pe Atli afară și îi spune să  nu care cumva să-l mai prindă lângă fiica lor, Ása. Atli se mută cu părinții, dar aceștia sunt prinși într-o ceartă cu vecinii: cică arborele din curte, de care sunt atât de mândri, le umbrește prispa! Curând, lucrurile scapă de sub control…

Întrebat de unde a apărut idea filmului, Sigurõsson a declarat că ideea a prins contur cu mai bine de un deceniu în urmă într-o discuție de-a sa cu Huldar Breiõfjörõ, co-scriitorul filmului: „Amândoi am fost fascinați de ideea de a face un film despre disputele dintre vecini. Ceea ce m-a entuziasmat pe mine, inițial, în legătură cu ideea aceasta este faptul că astfel de conflicte pot fi absurd de amuzante, deoarece mai mereu au în centrul atenției chestiuni minore care sunt exagerate până la refuz. Ele devin de cele mai multe ori conflicte extrem de violente, în urma cărora oamenii normali, respectabili, își pierd demnitatea și auto-controlul.”

După premiera din cadrul Festivalului de Film de la Veneția, filmul „Copacul vrajbei noastre” a câștigat premiul pentru Cel mai bun film, Cel mai bun regizor și Cel mai bun scenariu la Oscarurile islandeze 2018. „Copacul vrajbei noastre” va ajunge în cinematografele din România începând cu 10 august, fiind distribuit de Transilvania Film.

Exploreaza subiecte similare:

Undir trénu, Hafsteinn Gunnar Sigurðsson

Alte știri din cinema

De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...

La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată

E frumos de luat acasă: protagonistul din noul Predator. Iată trailerul!

Regizorul Dan Trachtenberg vrea să ţinem cu predatorii în noua parte a popularei francize

Micul Ne Zha, pregătit să cucerească întreaga lume

O versiune dublată, în pregătire pentru animaţia ce a bulversat topurile internaţionale

E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri

Iată titlul complet şi data premierei noului film Star Wars

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells