Controverse în Statele Unite după o proiecţie Wonder Woman adresată exclusiv femeilor

de Cristina Grigore în 30 Mai 2017
Iniţiativa unui lanţ de cinematografe a stârnit un val de comentarii în contradictoriu în mediul online

Campania de promovare a filmului Wonder Woman a fost considerată, pe bună dreptate, ca fiind axată pe ideea de emancipare a femeilor. Nu vedem în fiecare zi un film în care o eroină este în centrul acţiunii, iar în scaunul regizoral se află tot o femeie, Patty Jenkins.

Însă o iniţiativă a reţelei de cinematografe Alamo Drafhouse a atras atenţia în Statele Unite cu o proiecţie specială a peliculei cu Gal Gadot în rol central, deoarece este adresată exclusiv femeilor - programată pentru 6 iunie, în Austin şi New York.

Ideea a fost bine primită de o parte a publicului, însă mulţi reprezentanţi ai sexului masculin nu au fost prea încantaţi de aceasta. Pentru fiecare plângere înregistrată din partea lor, răspunsul oficial al Alamo Drafthouse a fost: „Ne pare rău că vă simţiţi excluşi, însă ne-am gândit că ar fi distractiv să celebrăm în acest mod un personaj ce a însemnat atât de mult pentru femei vreme de opt decenii”.

La întrebarea „cum s-ar simţi femeile dacă situaţia ar fi inversată”, unul din copywriterii Vanity Fair, Joanna Robinson, a postat pe Twitter: „Viaţa este o proiecţie a lui Superman numai cu bărbaţi”. În mediul online, controversa este încă aprinsă. Ca formă de protest, un bărbat a ţinut să cumpere, totuşi, un bilet la proiecţia specială, precizând că nu poate fi exclus de la proiecţie pe motiv că are alt sex. În ciuda discuţiilor stârnite de iniţiativă, biletele la eveniment s-au vândut în totalitate. Filmul se lansează şi în cinematografele noastre pe 2 iunie.

Exploreaza subiecte similare:

Gal Gadot, Wonder Woman, Patty Jenkins

Alte știri din cinema

De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...

La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată

E frumos de luat acasă: protagonistul din noul Predator. Iată trailerul!

Regizorul Dan Trachtenberg vrea să ţinem cu predatorii în noua parte a popularei francize

Micul Ne Zha, pregătit să cucerească întreaga lume

O versiune dublată, în pregătire pentru animaţia ce a bulversat topurile internaţionale

E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri

Iată titlul complet şi data premierei noului film Star Wars

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Cretzulynne pe 30 mai 2017 14:39
Hahaha, si Wonder Woman a devenit o controversa, dupa Beauty and the Beast si Moonlight! Prea multe controverse in numai o jumatate de an...

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells