Joi, de ziua păcălelilor, va avea loc o lansare cât se poate de serioasă, începând cu ora 19.00, în Club Control (Str. Academiei, nr. 19, Pasajul Victoriei). Criticii de film Cristina Corciovescu, Magda Mihăilescu şi Magdalena Stanciu vor lansa primele două titluri dintr-o colecţie nou-nouţă de la Editura IBU Publishing: ARTA 007 - Noul Val Francez, de Michel Marie şi Filmul japonez, de Max Tessier. Cele două titluri li se adresează nu doar cineaştilor, ci şi amatorilor de film, dornici să afle totul despre magica lume de celuloid, şi fac parte dintr-o serie accesibilă, intitulată „Filmul pentru toţi”. Michel Marie abordează documentat producţia şi distribuţia filmelor Noului Val Francez, oferind mereu exemple relevante. De asemenea, el prezintă detaliat tehnica şi estetica mişcării (de pildă, conceptul de regizor-autor). În volumul dedicat cinematografiei nipone, Max Tessier face un tur de forţă prin istoria acesteia – de la rădăcini, legate de tradiţionalul teatru kabuki, până la realizările noilor autori din anii 2000.
Evenimentul va beneficia de un bonus special: un montaj cu secvenţe din filmele abordate în cele două volume, care va fi cu siguranţă o surpriză plăcută pentru toţi cinefilii. Nu plecaţi la finalul evenimentului: vă aşteaptă un party incendiar, care va include şi soundtrack-uri celebre, la care vor mixa membrii trupei The Amsterdams.
