Continuarea lui Skyfall, aproape de producție

de Cristina Grigore în 6 Mar 2014
Scenaristul viitorului film 007, John Logan, a oferit noi detalii despre aceasta și a menționat că este posibilă o revenire a organizației Quantum

Daniel Craig revine, sub cârma lui Sam Mendes, drept agentul 007 în continuarea lui Skyfall, ultimul – și aclamatul – film al seriei. Despre stadiul în care se află  povestea filmului, dar și la ce ne putem aștepta de la acesta a dezvăluit scenaristul John Logan într-un interviu acordat recent celor de Empire Magazine.

,,Chiar acum versiunea inițială a scenariului este pe cale de a fi încheiată. Sunt nemaipomenit de încântat de asta. Am lucrat îndeaproape cu Sam , și a fost minunat să pot relua povestea de acolo de unde a lăsat-o Skyfall și să o continui. Noul film continuă temele lui Skyfall. Unele dintre personajele și temele introduse în pelicula anterioară vor da rezultate, sper de succes, în acest viitor film”, a explicat el.

Întrebat și dacă infama organizație Quantum din Casino Royale și Quantum of Solace va fi prezentă în film, scenaristul a replicat doar: ,,Este posibil”. Potrivit acestuia, filmările sunt programate să înceapă în octombrie. Daniel Craig a semnat anul trecut un contract ce îl obligă la alte două pelicule James Bond, fapt ce ar putea însemna și că următoarea producție ar putea fi realizată în două părți. Scenaristul a refuzat să clarifice acest aspect, însă a ținut să menționeze, referitor la posibilul succes al continuării lui Skyfall, film ce a depășit un miliard de  dolari la box office: ,,Nu ați văzut nimic încă!”.

Lansarea noului film James Bond va avea loc în noiembrie 2015.

Exploreaza subiecte similare:

Skyfall, Daniel Craig, Sam Mendes, John Logan, Casino Royale, Quantum of Solace

Alte știri din cinema

De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...

La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată

E frumos de luat acasă: protagonistul din noul Predator. Iată trailerul!

Regizorul Dan Trachtenberg vrea să ţinem cu predatorii în noua parte a popularei francize

Micul Ne Zha, pregătit să cucerească întreaga lume

O versiune dublată, în pregătire pentru animaţia ce a bulversat topurile internaţionale

E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri

Iată titlul complet şi data premierei noului film Star Wars

Părerea ta

Spune-ţi părerea
cristi23 pe 6 martie 2014 10:40
interesant.....
AndreBlack pe 6 martie 2014 19:31
Skyfall a fost cel mai bun James Bond de pana acum . Sa vedem daca si viitorul film va ajunge macar la nivelul lui Skyfall .
Rippa pe 8 martie 2014 14:59
the name is Bond...can't wait!
alex_il_fenomeno pe 29 octombrie 2016 20:44
Era si timpul!! Il asteptam.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells