Confruntarea dintre Godzilla și Kong va ajunge mai repede în cinematografe

de Cristina Grigore în 5 Mai 2017
Studiourile Warner Bros. au vrut ca pelicula să beneficieze, la debutul în Statele Unite, de cât mai mulți spectatori

Studiourile Warner Bros. și-au modificat calendarul lansărilor din următorii trei ani. Cea mai importantă modificare ține de data la care va ajunge în cinematografe, în Statele Unite, un film ce va aduce față în față doi monștri gigantici celebri.

Godzilla vs. Kong trebuia să fie lansat pe 29 mai 2020, însă a fost mutat pe 22 mai, același an, pentru a coincide cu “Memorial Day” (Ziua Eroilor), una din marile sărbători naţionale americane ce a devenit, pentru industria cinematografică, momentul potrivit pentru lansarea unor blockbustere ca Pirates of the Caribbean (Dead Men Tell No Tales se va lansa în două săptămâni) sau X-Men: Apocalypse (2016).

Confruntarea, pe care mulţi dintre fanii uriaşilor de pe marele ecran o aşteaptă, va avea loc între Godzilla din filmul lui Gareth Edwards, apărut în 2014, şi Kong din The Skull Island. Înainte de asta, va ajunge în cinematografe Godzilla 2, în 2019.

Studiourile Warner Bros au început deja lucrul la film prin cooptarea în proiect a lui Terry Rossio (Pirates of the Caribbean), care urmează să mai aducă în echipă un scenarist, ce va dezvolta ideea centrală propusă. 

Exploreaza subiecte similare:

Pirates of the Caribbean: Dead Men Tell No Tales, X-Men: Apocalypse, Godzilla 2, Gareth Edwards, Kong: Skull Island, Terry Rossio

Alte știri din cinema

De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...

La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată

E frumos de luat acasă: protagonistul din noul Predator. Iată trailerul!

Regizorul Dan Trachtenberg vrea să ţinem cu predatorii în noua parte a popularei francize

Micul Ne Zha, pregătit să cucerească întreaga lume

O versiune dublată, în pregătire pentru animaţia ce a bulversat topurile internaţionale

E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri

Iată titlul complet şi data premierei noului film Star Wars

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells