Conflictul şi războiul, cuvintele de ordine ale serii de vineri la TV

de Ştefan Dobroiu în 4 Iun 2020
Iancu Jianu, zapciul, Jocul lui Ender şi Planeta maimuţelor: Invazia, în program

Ştiai că Iancu Jianu, zapciul (Prima TV, 20:00) a fost vizionat în 1980 de 2,2 milioane de români în cinematografele patriei? Povestea tânărului Iancu (Adrian Pintea în poate cel mai cunoscut rol al carierei) ni-l arată mai întâi un pion al puterii fanariote şi apoi, după întâlnirea sa cu Tudor Vladimirescu, un vajnic oponent al acesteia.

De o luptă inegală avem parte şi în Ender's Game/Jocul lui Ender (Pro Cinema, 20:30), SF din 2013 bazat pe extrem de popularul roman al lui Oscar Scott Card, primul dintr-o celebră trilogie. În ciuda efectelor speciale şi a unei interpretări ataşante a (pe atunci) adolescentului Asa Butterfield, filmul nu a reuşit să impresioneze publicul global. Dar asta nu înseamnă că nu oferă câteva lecţii de ţinut minte, mai ales despre ierarhie şi buna înţelegere între rase, şi sfatul de a ne concentra pe ce ne apropie şi nu pe ce ne desparte.

Un experiment medical are efect neaşteptat în Rise of the Planet of the Apes/Planeta Maimuţelor: Invazia (Pro TV, 21:30), iar primatele se vor trezi în curând război cu specia dominantă a planetei, oamenii. Filmul cu James Franco şi Freida Pinto a relansat discuţia despre calitatea interpretărilor motion capture, Andy Serkis meritând toate laudele pentru interpretarea lui Caesar, liderul primatelor.

Ce alt film vrei să vezi vineri la TV?

Exploreaza subiecte similare:

Adrian Pintea, Iancu Jianu zapciul, Rise of the Planet of the Apes, James Franco, Freida Pinto, Andy Serkis, Asa Butterfield, Ender's Game

Alte știri din cinema

De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...

La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată

E frumos de luat acasă: protagonistul din noul Predator. Iată trailerul!

Regizorul Dan Trachtenberg vrea să ţinem cu predatorii în noua parte a popularei francize

Micul Ne Zha, pregătit să cucerească întreaga lume

O versiune dublată, în pregătire pentru animaţia ce a bulversat topurile internaţionale

E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri

Iată titlul complet şi data premierei noului film Star Wars

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells