Concurs. Primele două volume din seria „Al cincilea val” se pot câștiga pe Cinemagia

de Cinemagia în 25 Ian 2016
„Fascinant şi original, Al Cincilea Val este un roman-tsunami care te prinde şi nu-ţi mai dă drumul. O poveste post-apocaliptică despre o invazie extraterestră, cu o eroină inteligentă şi vulnerabilă în mijlocul acţiunii” (New York Times)

Cu ocazia lansării în cinematografe a SF-ului Al 5-lea val, Editura Art şi Cinemagia organizează un concurs în cadrul căruia se pot câștiga primele două volume din seria scrisă pentru tineri de Rick Yancey. Publicată în România în ianuarie 2015, cartea „Al cincilea val” se poate comanda online de pe site-ul Editurii Art, la prețul de 33 de lei.

Al cincilea val, de Rick Yancey

O invazie extraterestră distruge omenirea în patru Valuri succesive de nenorociri. Dar Al Cincilea Val este cel mai periculos, pentru că de data asta puţinii pământeni rămaşi în viaţă nu ştiu nici măcar ce îi ameninţă, cu atât mai puţin cum să înfrunte pericolul. Cassie, o adolescentă curajoasă de 16 ani, are o singură dorinţă: să îşi salveze frăţiorul – iar pentru asta nu se dă în lături de la nimic.

Înaintea atacului, Ben Parish era un băiat obişnuit, dintr-un liceu obişnuit. Acum este soldat şi se vede obligat să aleagă între a avea încredere şi a deznădăjdui, între a se supune şi a se răzvrăti, între a-şi face datoria şi a-şi salva prietenii, între viaţă şi moarte.

Romanul lui Rick Yancey este diferit de orice carte sau film despre extratereştri la care vă puteţi gândi. Al Cincilea Val este cu mult mai înspăimântător. Poate pentru că pare atât de plauzibil. Mai aproape de noi decât am vrea să credem. Un roman fascinant, îndrăzneţ.

Marea nesfârşită (Al cincilea val #2), de Rick Yancey

Al Cincilea Val al invaziei extraterestre care a lovit Pământul face ravagii printre puţinii oameni rămaşi în viaţă: „nu Ceilalţi au inventat moartea; ei doar au perfecţionat-o“.

Un hotel părăsit, ros de şobolani şi de frigul unei ierni aprige, nu poate fi o ascunzătoare bună pentru grupul de tineri supravieţuitori care au reuşit să rămână împreună. Cineva trebuie să rişte plecând în căutarea unui loc sigur, chiar dacă asta ar însemna să nu-şi mai vadă prietenii niciodată. Pericolele care îi pândesc aici sunt multe şi imprevizibile. Cine s-ar gândi că o fetiţă de 5 ani salvată de la îngheţ ar putea pune în primejdie viaţa tuturor?

Marea nesfârşită, cea de-a doua parte a trilogiei lui Rick Yancey, e o lectură care nu se parcurge decât cu sufletul la gură; ca un meci de şah unde tensiunea dintre cei doi jucători zbârnâie în permanenţă şi e gata să explodeze în orice moment.

Exploreaza subiecte similare:

The 5th Wave

Alte știri din cinema

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells