Concurs. 20 de români au șansa de a crea costumele celui mai nou SF al lui Luc Besson

de Cinemagia în 16 Nov 2015
Termenul limită de înscriere este 27 noiembrie

Luc Besson a lansat o competiție în toată lumea, inclusiv în România, la care sunt invitați să participe artiști în curs de afirmare, designeri de modă și de costume pentru crearea de costume care vor fi folosite în următorul său proiect, Valerian și orașul celor o mie de planete.

SF-ul, care va avea premiera în România în 2017, îi are deja în distribuție pe Cara Delevingne, supermodel internațional și actriță în ascensiune, și pe Dane DeHaan, faimos pentru rolul din serialul TV „True Blood”. Ei vor fi protagoniștii, Laureline și Valerian. Distribuția îi mai numără și pe superstarul internațional Rhianna și talentatul actor Clive Owen.

Candidații sunt rugați să trimită schițele pentru un costum care va fi purtat de oameni, extratereștri, umanoizi și alte creaturi intergalactice într-o scenă care va avea loc la un cocktail politic amplasat la bordul stației spațiale Alpha, în anul 2580. Participanții sunt încurajați să se inspire din acest video:

 

Vor fi alese creațiile a 20 de artiști, selectate de un juriu format din Luc Besson, Joe Zee, editor-șef Yahoo Style, și Olivier Bériot, creator de costume pentru acest film. Premiile constau în 1000 de dolari și șansa ca ținutele câștigătoare să fie purtate de actorii din film. Termenul limită de înscriere este 27 noiembrie 2015, iar detalii despre modul de înscriere se pot afla de aici: https://www.talenthouse.com/i/design-for-valerian

Valerian (Dane DeHaan) și Laureline (Cara Develgine) sunt agenți guvernamentali speciali, însărcinați cu menținerea ordinii în univers. Comandantul lor (Clive Owen), conducătorul stației spațiale Alpha, care numără 17 milioane de locuitori strânși din toate colțurile galaxiei, este răpit, semn că nu toată lumea are aceleași interese pe pașnica stație Alpha. Forțele invizibile care conspiră în culise aruncă acum asupra omenirii amenințarea supremă – distrugerea finală.

Exploreaza subiecte similare:

Luc Besson, Cara Delevingne, Clive Owen, Dane DeHaan

Alte știri din cinema

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells