Dacă şi restul filmelor din competiţia TIFF sunt la fel de bune ca cele trei proiectate sâmbătă, nu invidiem deloc sarcina juriului condus de Cristi Puiu, care va trebui să împartă pe 9 iunie puţinele premii ale festivalului unor titluri extrem de puternice. Am văzut Corabia lui Tezeu, în regia indianului Anand Gandhi, Dama de companie al lui Mikael Marcimain şi Deflorarea Evei van End al lui Michiel ten Horn. Când primele trei filme din competiţie ar merita cu toatele să se regăsească în palmares, ştii că lucrurile stau cât se poate de bine în festival.
Corabia lui Tezeu/Ship of Theseus
De la filmele indiene aşteptăm cel mai adesea dansuri şi costume extravagante şi dese interludii muzicale. Dar ofensiva anti-reţetelor Bollywood-ului este tot mai puternică, iar titlurile independente realizate în India sunt din ce în ce mai multe şi mai bune. Corabia lui Tezeu este cel mai bun exemplu, primul lungmetraj a lui Anand Gandhi, care porneşte de la un paradox al lui Plutarh (dacă unei corăbii i se schimbă toate părţile componente mai este ea aceeaşi corabie?) analizând, din trei puncte de vedere diferite, forţa devastatoare a devenirii. Povestea unei fotografe oarbe care simte că a pierdut ceva după ce suportă un transplant de cornee reuşit, cea a unui călugăr ce luptă pentru drepturile animalelor şi preferă să moară pentru a a-şi respecta principiile şi cea a unui tânăr broker care încearcă să dezlege misterul unui rinichi furat se întrepătrund perfect în primul lungmetraj al lui Gandhi, care are deja o lungă carieră în festivalurile internaţionale după ce a debutat la Toronto şi şi-a continuat traseul prin Tokyo, Londra, Dubai, Rotterdam şi Hong Kong.
Corabia lui Tezeu aruncă pe ecran o nemaipomenită sinceritate. Filmat cu o cameră Canon 1D Mark IV şi cu o echipă atât de mică, încât face minimalismul românesc să arate ca un blockbuster hollywoodian, filmul lui Gandhi surprinde una dintre marile legi ale creativităţii: constrângerea poate fi o mană cerească şi nu un impediment. Dintre cele trei episoade, care converg inspirat la final, cel mai reuşit este cel al fotografei Aliya, interpretate excelent de egipteanca Aida El-Kashef. Aceasta foloseşte mici gadget-uri pentru a trage, deşi oarbă, cadre extraordinare. Paradoxul alăturării dintre cecitate şi poate cel mai vizual domeniu artistic este şocant pentru spectator, dar total credibil în context. Gandhi alege să filmeze de parcă aparatul său s-ar afla doar din întâmplare în preajma personajelor, ceea ce dă filmului un aer extrem de sincer, făcând spectatorul să se simtă mai degrabă martor implicat şi nu privitor de la distanţă la ceea ce se întâmplă pe ecran. În ciuda unei lungimi uşor exagerate (140 de minute), Corabia lui Tezeu cu siguranţă va rămâne în topul celor mai plăcute experienţe cinematografice la TIFF 2013.
Dama de companie/Call Girl
După ce a iscat un mare scandal în Suedia şi a câştigat câteva dintre cele mai importante premii ale industriei de film naţionale, Dama de companie vine şi la TIFF unde dovedeşte că se aseamănă cu excelentul Tinker Tailor Soldier Spy, doar că arată mai puţine împuşcături şi mai multe trupuri goale. Filmul îţi lasă impresia că, în timp ce politicienii suedezi din anii '70 recitau discursuri despre emanciparea femeilor şi despre liberalizarea sexuală a Suediei, în spatele uşilor închise plăteau minore pentru partide de sex cvasi-catatonice. "Mijlocitoarea" era Dagmar Glans (o Pernilla August extrem de convingătoare), ale cărei carneţele cu întâlniri se umpleau repede, în timp ce telefonul ţârâia încontinuu pentru a descrie gusturile mai mult sau mai puţin speciale ale distinşilor clienţi. În centrul atenţiei este Iris (Sofia Karemyr), o fată de 14 ani care ajunge Gât de Lebădă, vedeta colecţiei de nuri a lui "madame" Dagmar.
Pe lângă drama socială a fetelor lipsite de posibilităţi care se lasă atrase parcă din inerţie în lumea unde sexul aduce putere, Call Girl este şi un excelent film poliţist, căci are în centru o investigaţie de anvergură a poliţiei pentru a răsturna imperiul sexual al lui Dagmar Glans. Dar ce te faci când aprobările pentru investigaţie se obţin de la înşişi clienţii matroanei, iar aceştia sunt gata de orice pentru a nu le fi descoperit sportul favorit? Premisele sunt un mediu perfect de dezvoltare a unui scenariu complex, care necesită o mare atenţie din partea spectatorilor pentru a identifica dublul statut (client de bordel vs. poziţie oficială) al protagoniştilor şi a evalua dimensiunea gigantică a influenţei lui Dagmar Glans...
Deflorarea Evei van End
Titlul care ar face membrii unei comisii de rating să fie mai atenţi decât de obicei ascunde o amuzantă dramă de familie. Ştim cu toţii că o gospodărie perfectă nu este întotdeauna căminul unor relaţii de familie perfecte, iar cei cinci membri ai clanului van End sunt cel mai bun exemplu. Mezina Eva nu este niciodată ascultată de cei din jur, nici măcar când anunţă că în casa lor va rămâne pentru două săptămâni Veit, un elev din Germania venit pentru un schimb de experienţă. De la rebelul Manuel, cel mai mic fiu, tatăl aşteaptă numai să câştige pentru a patra oară la rând un concurs de îngurgitat frikandele (un mic prăjit în baie de ulei). Mama Etty este total sastisită de obligaţiile gospodăriei, iar tatăl nu-şi află busola nici în familie şi nici în slujba de la fabrica de frikandele, unde iniţiativele lui sunt primite cu amuzament de colegi.
În acest context disfuncţional, imaculatul, vegetarianul, caritabilul şi relaxatul Veit (Rafael Gareisen) are efectul unei bombe psihologice: cei cinci van End sunt pe rând fascinaţi, enervaţi, depăşiţi şi cuceriţi de neamţul cel blond, iar consecinţele sunt cu totul imprevizibile. O dată acceptată convenţia că Veit (un individ până la urmă anost) are dreptul să devină catalizatorul tuturor sughiţurilor relaţionale ale familiei, Deflorarea devine o mică bijuterie: amuzant, emoţionant şi imprevizibil, va provoca empatia (şi pe alocuri compasiunea) privitorului, care nu va putea întârzia să descopere în propria istorie derapaje comunicaţionale asemănătoare. Tragicomedia se apropie întrucâtva de stilul dărâmătoarelor filme ale lui Todd Solondz (invitatul unei ediţii trecute a festivalului), dar mesajul este unul optimist: până la urmă merităm cu toţii mai mult de la cei din jur, fiindu-le, în acelaşi timp, datori cu mai mult.
Filme din India, Suedia şi Olanda au şanse mari la trofeele TIFF 2013
Citește și
Cele mai profitabile 10 animaţii Cannes 2013: veteranii. Robert Redford într-un „Bătrânul şi marea" contemporanExploreaza subiecte similare:
The Ship of Theseus, Call Girl, De Ontmaagding Van Eva Van End, Cristi Puiu, Anand Gandhi, Michiel ten Horn, Mikael Marcimain, Pernilla August, Aida El-Kashef, Tinker Tailor Soldier Spy, Rafael Gareisen, Todd Solondz, festival:tiff 2013Spune-ţi părerea
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.Categorii articole
Gossip
-
Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film
Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George) - Brad Pitt, „o ființă îngrozitoare”, scria fiul său, Pax, pe Instagram
- Momentul penibil al anului? Cuplul Kutcher-Kunis prezintă scuze publice
- Nasul prostetic mare al lui Bradley Cooper din filmul Maestro, subiect de controversă
- După 11 ani de căsnicie, Natalie Portman se desparte de soțul ei, în contextul zvonurilor despre infidelitate
Ştiri cinema
-
Seri de film sub stele: începe Herăstrău Open Air by Happy Cinema
Herăstrău Open Air debutează pe data de 1 iunie, cu Prieteni imaginari, un film dedicat copiilor și întregii familii. - 28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie
- Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes
- Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods
- Michelle Yeoh, rol major în mini-seria Blade Runner 2099
Producţie
-
Film românesc cu tematică LGBTQ, în postproducţie
Trei kilometri până la capătul lumii spune povestea unui adolescent respins de familie - Trei kilometri până la capătul lumii, cu Bogdan Dumitrache și Laura Vasiliu, în post-producție
- Un remake anime la hitul live-action One Piece, în lucru la Netflix
- Se filmează noi episoade pentru The Sandman
- Un nou Karate Kid, cu Ralph Macchio şi Jackie Chan
Cronică
-
How to Have Sex – Ghidul unei generații despre cum să NU faci sex
Debutul în lungmetraj al lui Molly Manning Walker este mult mai profund decât dezvăluie titlul. Producția britanică a primit premiul Un Certain Regard la Festivalul de Film de la Cannes 2023 și urmează să fie proiectată în cinematografele din țară. - Noul Planeta maimuţelor: preambul spre viitor
- În inima naționalei: operațiune reușită de PR a FRF
- How to save the immortal - Magie și aventură pentru copii
- Briganzii - sau de ce gustul popular nu e tot aia cu un serial bun
Dosarele X
-
Haosul drepturilor de autor: peste zece ani Superman nu va mai zbura!
Ce se va întâmpla când personaje precum Batman şi Superman vor deveni domeniu public? - Cât de (i)relevante sunt procentajele de pe RottenTomatoes?
- The Witcher: de la 9,5 la 4,2. Care e explicaţia?
- Rasismul la Hollywood: cazul Lost
- Regina Elisabeta a II-a: șapte actrițe care au jucat-o fără cusur
CineCloud
Anca Florescu
Mayrín Villanueva
Love Wrecked
Eliza Graves
Westworld
Kô Shibasaki
Ghosts of Girlfriends Past
Witless Protection
Franklyn
Los Hombres de Paco
Sharp Objects
Obsessed
Lance Henriksen
Cursa
Vladimir Drăghia
Hanna Schygulla
Ingmar Bergman
The Thin Blue Line
Liar, liar
Winnetou: The Red Gentleman
Grantchester
Austin & Ally
Tuba Büyüküstün
Iuliana Margarit
Mark Ruffalo
Viceroy's House
Danny Collins
Fatal sin
A Streetcar Named Desire
MacGruber
Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2026
- Filme 2025
- Filme 2024
- Filme 2023
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2024
Index filme
Program cinema
Actori populari
- Adriana Lima
- Adam Sandler
- Jennifer Lawrence
- Sharon Stone
- Alessandra Ambrosio
- Anne Hathaway
- Născuţi azi
Trailere filme
- It Ends with Us
- Giants of la Mancha
- Dune: Prophecy
- Wicked: Part One
- Blackwater Lane
- Biônicos
- How to Rob a Bank
Filme populare
Premiere cinema
- The Strangers: Chapter 1
- Lefkovicsék gyászolnak
- How to Have Sex
- În inima Naționalei
- The Garfield Movie
În curând la cinema
- Furiosa: A Mad Max Saga
- Giants of la Mancha
- If
- Tarot
- Weekend de vis
- Gekijôban Haikyû!! Gomi Suteba no Kessen
- Mașa și cele 6ase umbre
- Thabo and the Rhino Case
- Borromini e Bernini. Sfida alla perfezione
- The Watchers
- My Sweet Monster
- Les gardiennes de la planète
- Bad Boys: Ride or Die
- DogMan
- Inside Out 2
- Nina et le secret du hérisson
- The Bikeriders
- Mothers' Instinct
- A Quiet Place: Day One
- Bastarden
- Love Lies Bleeding
- The Exorcism
- Despicable Me 4
- Fly Me to the Moon
- Gekijô-ban Blue Lock -Episode Nagi-
- Twisters
- Les Indésirables
- Noah's Ark
- Boonie Bears: Back to Earth
Filme noi în SUA
- Kingdom of the Planet of the Apes
- Terra Infirma
- The Crow
- Kinds of Kindness
- Firebrand
- Horizon: An American Saga - Chapter 1
- MaXXXine
- Mufasa: The Lion King
- Deadpool & Wolverine
- Thunderbolts
- Harold and the Purple Crayon
- Trap
- Borderlands
- Alien: Romulus
- Jessica Frost
- Beetlejuice Beetlejuice
- Speak No Evil
- Transformers One
Program TV
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Află mai multe
Copyright© 2000-2024 Cinemagia®
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Competiţia TIFF: debut în forţă
Părerea ta
Spune-ţi părerea