Comedia „Super party la birou” reinventează petrecerile de Crăciun, din 9 decembrie

de Cinemagia în 7 Dec 2016
Regizorii Will Speck și Josh Gordon au fost imediat atrași de conceptul acestei nopți magice, în care barierele profesionale și sociale sunt mai puțin definite

Cu Jennifer Aniston şi Jason Bateman în rolurile principale, comedia „Super party la birou” va da un cu totul alt sens petrecerilor de iarnă corporatiste, din 9 decembrie, pe marile ecrane.

În timp ce Carol, managerul companiei, încearcă să oprească planurile fratelui iresponsabil de a organiza o petrecere de pomină la birou, acesta apelează la colegii lui care să-l ajute să pună totul la cale. Întreaga mobilizare are scopul de a impresiona un potenţial client mai neconvenţional şi de a-l convinge astfel să investească în afacerea lor aproape falimentară.

De vreme ce efectele evenimentelor nestăpânite din timpul nopții duceau frecvent la numeroase mahmureli, procese și săptămâni întregi de scuze dubioase, departamentele de Resurse Umane, în zelul lor nestăpânit, au petrecut zeci de ani înfrânând alcoolicii sălbatici și răgușiți specifici petrecerilor de Crăciun la birou. Asta până când legendara sărbătoare de altădată a devenit o afacere politicoasă și cumpătată, potrivită pentru orice membru al familiei, cunoscută în zilele noastre sub numele de Petrecerea „De Sărbători”.

Regizorii Will Speck și Josh Gordon au fost imediat atrași de conceptul acestei nopți magice, în care barierele profesionale și sociale sunt mai puțin definite.

„E ca o împlinire a dorințelor la nivel global atunci când ai o noapte pe an în timpul căreia oamenii pot trăi cu sinceritate, poate cu puțin ajutor din partea drogurilor și a alcoolului,” spune Speck.

„Petrecerea de Crăciun la birou distruge complet sistemul castelor,” spune Gordon. „Deodată, toți cei aflați pe diferite trepte ale scării ierarhice sunt aduși la același nivel, ceea ce reprezintă un punct de pornire extrem de amuzant.”

Cea mai nebună comedie de sărbători, „Super party la birou” ajunge în premieră din 9 decembrie în cinematografele din toată ţara. Un film distribuit de Freeman Entertainment.

Exploreaza subiecte similare:

Jennifer Aniston, Jason Bateman, Office Christmas Party, Will Speck, Josh Gordon

Alte știri din cinema

De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...

La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată

E frumos de luat acasă: protagonistul din noul Predator. Iată trailerul!

Regizorul Dan Trachtenberg vrea să ţinem cu predatorii în noua parte a popularei francize

Micul Ne Zha, pregătit să cucerească întreaga lume

O versiune dublată, în pregătire pentru animaţia ce a bulversat topurile internaţionale

E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri

Iată titlul complet şi data premierei noului film Star Wars

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells