Comedia Mame bune şi nebune 2, o nouă perspectiva asupra Crăciunului

de Cinemagia în 24 Nov 2017
„Intenţia filmului e aceea de a dărâma o parte din normele personale, sociale şi culturale prin care ne torturăm spunându-ne că nu suntem mame suficient de bune”, spune producătoarea filmului

Producătorii filmului Mame bune şi nebune (2016) erau convinşi că au realizat un simplu film haios, dar au fost uimiţi sa vadă vânzările de 180 de milioane de dolari la nivel mondial. Mame din toate generaţiile au luat cu asalt sălile de cinema pentru a viziona Mame bune şi nebune şi pentru a se bucura de o seară în oraş alături de prietenele lor; libere de responsabilităţi. Filmul a rezonat cu mamele din lume si a devenit „manualul” in jurul căruia s-au adunat o mulţime de mame.

Ceea ce au reprezentat actriţele din rolul principal Amy (Mila Kunis), Kiki (Kristen Bell) şi Carla (Kathryn Hahn) a fost ideea de libertate. Libertatea de a o da în bară. Libertatea de a da greş chiar dacă faci tot ce îţi stă în putinţă. A fost o reală uşurare să vezi onestitatea rolului de mamă reprezentată pe marele ecran prin Mame bune şi nebune, iar acum Mame bune şi nebune 2 are premiera pe marile noastre ecrane.

Mame bune şi nebune 2 ni le înfăţişează pe cele trei mame împovărate şi subapreciate în timp ce se revoltă împotriva provocărilor şi aşteptărilor „Ligii Campionilor” pentru mame: Crăciunul. De parcă crearea unei sărbători perfecte pentru familiile lor nu era de ajuns, acum mamele trebuie să jongleze cu întreţinerea atmosferei de Crăciun şi cu găzduirea şi distrarea propriilor mame. Mamele noastre nebune primesc o vizită de sărbători de la propriile lor mame, jucate de Cheryl Hines (mama lui Kiki), Christine Baranski (mama lui Amy) şi Susan Sarandon (mama Carlei).

Suzanne Todd spune: ,„Mama lui Amy este foarte copleşitoare, mama lui Kiki nu are limite şi mama Carlei este pur şi simplu explicaţia pentru felul de a fi al Carlei. Am vorbit direct cu actriţele noastre principale în legătură cu cine consideră ele că s-ar potrivi ca mama a lor în Mame bune şi nebune 2”. Până la sfârşitul acestei călătorii Amy, Carla şi Kiki vor redefini ceea ce face din sărbători ceva special pentru toţi şi vor dezolta o relaţie mai apropiată cu mamele lor.

Producătoarea Suzanne Todd adaugă: ,,Ca şi în primul film, intenţia din spatele Mame bune şi nebune 2 este aceea de a dărâma o parte din aceste norme personale, sociale şi culturale prin care ne torturăm singure spunându-ne că nu suntem mame suficient de bune şi permiţându-le altora să ne provoace îndoieli de sine în legătură cu felul în care ne creştem copiii. Ne dorim să exprimăm faptul că este ok să fii tu însăţi şi să nu îţi mai faci atâtea griji despre felicitările de Crăciun, cina de Crăciun şi celelalte lucruri. Până la urmă, important este să te bucuri de sărbători mai mult şi să te stresezi mai puţin.”

Mame bune şi nebune 2 reuneşte dinamica echipă din Mame bune şi nebune: scenariştii/regizorii Jon Lucas şi Scott Moore, împreună cu producătoarea Suzanne Todd.

Trio-ul „mortal” format din Mila Kunis, Kristen Bell şi Kathryn Hahn, în rolurile Amy, Kiki şi Carla, revine pe marele ecran în Mame bune şi nebune 2. De această dată, mamele noastre nebune primesc o vizită de sărbători de la propriile lor mame, jucate de Cheryl Hines (mama lui Kiki), Christine Baranski (mama lui Amy) şi Susan Sarandon (mama Carlei).

Revin, de asemenea, Jay Hernandez, Oona Laurence, Emjay Anthony şi Wanda Sykes, împreună cu nou-veniţii Peter Gallagher şi Justin Hartley, care se alătură acestor două generaţii de mame în haosul sărbătorilor de iarnă.

Scenariştii/Regizorii Jon Lucas şi Scott Moore şi producătoarea Suzanne Todd au simţit faptul că publicul îşi dorea mai mult de la acest trio nebun de femei, după lansarea Mame bune şi nebune. În legătură cu lucrul la partea a doua, Moore spune: „Atunci când am început să ne gândim la ce să facem cu partea a doua şi să vorbim despre Crăciun, ne-am simţit la fel. Nu e ca şi cum urăşti Crăciunul, tuturor le place Crăciunul, dar câteodată devine totul copleşitor”

Duo-ul Lucas şi Moore au mai scris şi alte filme de Crăciun, cum ar fi Super party la birou şi De Crăciun nu stăm acasă. Explicând relaţia lor de iubire şi semi-ură cu Crăciunul, Lucas spune: „Iubim, adorăm această perioadă a anului, dar în acelaşi timp o urâm, suntem copleşiţi. Filmul reprezintă o nouă perspectiva asupra Crăciunului şi a tuturor lucrurilor pe care le îndură mamele pentru familiile lor, în timpul sărbătorilor”.

 

Exploreaza subiecte similare:

A Bad Moms Christmas, Kristen Bell, Mila Kunis, Kathryn Hahn, Suzanne Todd, Cheryl Hines, Christine Baranski, Susan Sarandon

Alte știri din cinema

Noul trailer Deadpool & Wolverine este plin de gheare, înjurături și dezvăluiri

Trailerul îl dezvăluie în sfârșit pe Hugh Jackman reluându-și rolul său iconic de Wolverine, de data aceasta purtând costumul galben cu albastru devenit celebru odată cu apariţia în benzile desenate X-Men

Doar un singur film de animație Disney are apreciere maximă: 100% cronici pozitive pe Rotten Tomatoes

Pinocchio din 1940 este singurul film de animație Disney care a obținut acest scor maxim pe Rotten Tomatoes. Care este secretul său?

Comedia romantică Dragoste pe muchie de cuțit, disponibilă pe streaming

Dragoste pe muchie de cuțit va avea premiera în 29 aprilie, pe platforma de streaming SkyShowtime

Armurierul westernului Rust, condamnat la închisoare în cazul în care e implicat și Alec Baldwin

Apelurile lui Gutierrez Reed din închisoare arată „că nu are remușcări și că încă aruncă vina pe alții, inclusiv pe Baldwin, pe producătorii filmului și pe paramedici”

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells