Colin Farrell, în sezonul 2 al lui True Detective

de Cristina Grigore în 13 Iul 2014
Taylor Kitsch și Garrett Hedlund, alte două nume celebre vizate de producătorii serialului

Potrivit unor surse citate de Variety.com, Colin Farrell este pe cale să fie inclus în distribuția celui de-al doilea sezon al lui True Detective. Actorul se află acum în discuții cu producătorii, ce au confirmat într-o prezentare susținută în cursul acestei săptămâni, că noile personaje din serial vor fi interpretate de actori cunoscuți.

Nic Pizzolatto, unul dintre producători, a ținut chiar să menționeze că acțiunea noului sezon se va desfășura în California, iar protagoniștii vor fi în număr de patru. ,,Acțiunea se va desfășura în California, nu în Los Angeles, dar în zone mai puțin cunoscute din California; vom încerca să surprindem o anume ambianță a locului, așa cum am procedat și în sezonul întâi [ acea ,,psychosphere”, termen folosit de Rustin Cole în primul episod al serialului, rezultat întunecat al unei minți bolnave, ce a creat acest mediu toxic la care se face referire în serial și care se întinde pe parcursul a mai multor generații]”.

După anunțul legat de includerea în serial a lui Farrell, și numele lui Taylor Kitsch a fost menționat ca fiind în vizorul realizatorilor. Se pare că Farrell va juca rolul detectivului senior, iar Kitsch va fi partenerul său mai tânăr. Garrett Hedlund se va alătura și el noilor numele celebre din continuarea serialului, însă rolul său nu a fost dezvăluit.

True Detective se numără printre serialele cu multiple nominalizări la premiile Emmy, a căror decernare va avea loc pe 16 august. Numărul celor care au urmărit serialul trece de 11 milioane, ceea ce înseamnă că, de la Six Feet Under (lansat în 2001), este cel mai urmărit serial nou al HBO.

Exploreaza subiecte similare:

Colin Farrell, Taylor Kitsch, Garrett Hedlund, True Detective

Alte știri din cinema

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Sayko pe 13 iulie 2014 21:47
Primul sezon a fost formidabil.Pacat ca nu vor continua in actuala formula.Un personaj atat de special ca Rust Cohle nu cred ca pot sa mai creeze.
Bayard pe 14 iulie 2014 11:09
Hm, toti 3 sunt actori mult mai slabi decat McConaughey si Harrelson

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells