Elizabeth Taylor a trăit şi a iubit la intensitate maximă, parte a bucuriei sale de când era în viaţă reprezentând-o fabuloasa sa colecţie de bijuterii. Estimată la 150 de milioane de dolari, una dintre cele mai mari colecţii private de bijuterii din lume va fi în curând lipsită de unele dintre exemplarele sale, scoase la licitaţie în scop caritabil, scrie Hello Magazine.
Printre piesele ce urmează a fi vândute la casa de licitaţii Christie's din New York se află un rubin şi un colier cu diamante Cartier, primit de actriţă de la cel de-al treilea soţ, Mike Todd. Poate fi achiziţionată de asemenea o bijuterie de suflet a lui Taylor, inelul cu diamantul Krupp (în imaginea de mai jos), de 33 de carate, care i-a fost pus pe deget de către Richard Burton şi pe care Elizabeth l-a purtat tot restul vieţii.
Colecţia de bijuterii a fost vedeta cărţii publicate de actriţă în 2002, My Love Affair with Jewelry, ce conţine imagini spectaculoase ale fiecărei piese, însoţite de poveştile care le-au adus în posesia ei. „Carierele nu durează prea mult, să ştii, au suişuri şi coborâşuri”, i-a spus odată actriţa prietenei sale Joan Collins.
„Trebuie să primeşti câte un cadou de fiecare dată când cariera ta este la într-un punct culminant şi când coboară din nou îţi poţi aminti cât de bine ţi-a fost după cantitatea de daruri primite”, a mai spus ea, justificând, în mare măsură, numărul bijuteriilor adunate în cursul vieţii.
Banii obţinuţi în urma licitației vor merge către fundaţia de luptă împotriva SIDA care poartă numele legendarei actriţe.
În fotografia principală Taylor poartă un alt cadou primit de la Richard Burton, colierul a cărui piesă centrală este perla La Pelegrina, care, în urmă cu sute de ani, a aparţinut familiei regale spaniole.
În galerie: încă o piesă aflată la vânzare; celebrul diamantul supranumit Taylor-Burton, de 69 de carate, care valora în 1969 peste un milion de dolari, fiind cel mai scump diamant din lume la acea vreme.
Părerea ta
Spune-ţi părerea:))
Concluzia este ca au fost date cu folos aceste bijuterii!
@jude....si ai unde sa-l pastrezi? sisteme de securitate....tot arsenalul?