Colea Răutu - 99 de ani... neîmpliniţi

Eternul turc, tătar, asiatic în general, datorită fizionomiei sale mongoloide, cunoscut de toţi spectatorii generaţiilor recente sub numele de afiş Colea Răutu, s-a născut ca Nikolai Rutkovski, la Limbenii Noi, în judeţul basarabean Bălţi, pe data de 18 noiembrie, 1912 - ceea ce-l înscrie printre cei mai longevivi actori români, căci ne-a părăsit în 13 mai 2008, după nouăzeci şi cinci de ani trăiţi din plin, de-a lungul cărora ne-a dăruit nenumărate roluri aparte şi de neuitat.

Cel mai mare dintre cei patru copii ai soţilor Rutkovski (Nikolai, Larisa, Natalia şi Valentin), a urmat Colegiul "Regele Ferdinand" din Chişinău - cam cu chin cu vai, căci învăţătura nu-l prea atrăgea, spre deosebire de marea pasiune a tinereţii sale, fotbalul, care l-a purtat şi spre echipa Uzinelor Mociorniţă din Bucureşti. În fine, s-a înscris la Conservatorul de Artă Dramatică din Bucureşti, iar după absolvire a cântat un timp în corul Operei din Cluj.

Debutul actoricesc s-a produs pe celebra scenă de la Cărăbuş, Teatrul de Revistă al lui Constantin Tănase, cu diverse cuplete orientate în special spre satira socială, conform tendinţelor causticului său mentor. Cu toate acestea, tânărul interpret de revistă avea să se orienteze curând spre rolurile de proză şi dramă. Iniţial, invitat de Sică Alexandrescu, a colaborat cu Teatrul Naţional din Bucureşti, pentru ca în perioada 1952- 1958 să joace pe scena de la Giuleşti şi, temporar, la Piteşti. Din repertoriul său revuistic, a supravieţuit celebrul şlagăr "Coşarul", pe muzica lui Gherase Dendrino şi versurile lui Puiu Maximilian, ajuns să se identifice cu interpretul său - şi reluat, mai târziu, într-o secvenţă din filmul "De trei ori, Bucureşti" (1968), cu regia semnată de Ion Popescu-Gopo, Mihai Iacob şi Horea Popescu.

Debutul său cinematografic, însă, se produsese mult mai devreme - deşi, în sens ambsolut, stătuse sub semnul unui eşec de producţie: proiectul de film "Bălcescu", de Victor Iliu, prevăzut pentru 1953, din care n-au mai rămas decât probele cu actori, păstrate în Arhiva Naţională de Filme. Din fericire, doar un an mai târziu, Paul Călinescu l-a distribuit în rolul principal, Ilie Barbu, din "Desfăşurarea", după Marin Preda - creaţie care avea să-l impună încă din start ca pe un mare actor, dând semnalul unei cariere cinematografice dense şi susţinute. A urmat Pintea, din capodopera lui Victor Iliu "La «Moara cu noroc»" (1955), pentru ca după alte câteva roluri să apară în "Setea" (1961), cel mai reuşit film al lui Mircea Drăgan, unde Colea Răutu izbutea să confere credibilitate chiar şi unui rol demonstrativ şi clişeatic ca al activistului comunist răpus de "chiaburime".

În 1965, acelaşi Mircea Drăgan i l-a încredinţat pe Temir Bey, din "Neamul Şoimăreştilor" - astfel consolidându-se acel emploi oriental care avea să-şi pună amprenta pe o mare parte din cariera de film a actorului. În acelaşi spirit, l-a schiţat din doar câteva priviri şi gesturi pe Sultanul Murad al III-lea, din "Mihai Viteazul" (1971, Sergiu Nicolaescu) - un portret fin şi precis punctat al suveranului otoman lucid şi cinic care-l întronează pe principele valah artizan al Unirii de la 1600. În acelaşi timp, se contura popularul Mamulos, complexul personaj... "negativ", în pricipiu, din filmele cu haiduci ale lui Dinu Cocea. Tată al lui Anghel Şaptecai şi totodată inamic neîmpăcat al acestuia, căpetenia arnăuţilor îi oferea lui Colea Răutu şansa unei compoziţii pe cât de dramatice pe atât de nuanţate, atât în registru de acţiune (momentele luptelor cu propriul său fiu), cât şi în gamă sensibilă (moartea fostei sale soţii, mamă a eroului). Sergiu Nicolaescu, unul dintre cineaştii de care l-a legat o îndelungată colaborare, l-a mai distribuit în Bănică, omul lui Semaca din "Ultimul cartuş" (1973), perfid fără ostentaţie, urmat doi ani mai târziu de Iusuf Paşa, un alt demnitar turc distins şi duplicitar, în "Nemuritorii", apoi de muncitorul Tănase de pe şantierul naval din "Zile fierbinţi" (1975). Totodată, dipticul lui Mircea Drăgan dedicat aniversării unei jumătăţi de mileniu de la Bătălia de la Vaslui i-a prilejuit două personaje situate la antipozi: lotrul Grigore Gogolea, în "Fraţii Jderi" (1974), şi celebrul Soliman Paşa (inevitabil!) din "Ştefan cel Mare - Vaslui 1475".

Deşi tipologiile, temperamentele şi profilurile social-politice care-l consacraseră se cam repetau - alţi doi muncitori înţelepţi, ca Dumitru Pavel din "Singurătatea Florilor" (1975, Mihai Constantinescu) sau maistrul miner din "Instanţa amînă pronunţarea" (1976, Dinu Cocea), din nou un primar comunist, Lache din "Mastodontul" (1975, Virgil Calotescu), alt duşman al haiducilor, colonelul din "Pintea" (1976, Mircea Moldovan) şi un comandant de miliţie, în "Accident" (1976, Sergiu Nicolaescu), Colea Răutu îşi păstra veridicitatea, prospeţimea şi farmecul discret chiar şi în cele mai clişeatice condiţii.

...Şi a sosit momentul lui Spînu, maleficul pirat din "Toate pînzele sus!", de Radu Tudoran, faimosul roman de aventuri maritime transpus pe micul ecran de Mircea Mureşan, în 1977. Deşi, în linii mari, nu aducea nimic nou pe paleta personajelor cu care ne obişnuise Colea Răutu, iar regia era simplistă şi schematică, marele lui talent, combinat cu consistenţa personajului din roman, au reuşit să impună definitiv în sufletele telespectatorilor unul dintre cele mai convingătoare portrete de ticăloşi realizate vreodată în filmul românesc.

Aceleaşi tipuri de roluri au continuat să se succeadă, pe o arie caracterologică mereu completă, fără nici un semn de oboseală, prăfuire, manierizare, în lucrul cu Sergiu Nicolaescu, Virgil Calotescu, Gheorghe Naghi, Tudor Mărăscu - şi, finalmente, Şerban Marinescu, care l-a distribuit în ultimul film al carierei, "Cel mai iubit dintre pământeni" (1993), ca tată al lui Victor Petrini, finalizând astfel patru decenii de actorie deschise şi încheiate, simetric, cu repere din opera lui Marin Preda.

Petrecându-şi ultimii cincisprezece ani de viaţă în liniştea odihnitoare a senectuţii, marele actor, care în 1988 primise deja premiul ACIN pentru întreaga activitate, iar în 2001 a fost laureat al Galei Vârsta de Aur, a lăsat în urma lui o bogăţie de roluri compuse mereu cu fler si sensibilitate, cu dezinvoltură şi profunzime, cu forţă şi delicateţe - pe întreaga arie dintre ţăran şi monarh, dintre muncitor şi prinţ, de la cea mai odioasă ticăloşie până la omenia cea mai vibrantă.