Claudia Pavel, personaj în „Crăiasa Zăpezii”: „Este grozav când poţi fi o mică parte din universul unui copil”

de Cinemagia în 9 Nov 2015
Din 13 noiembrie pe marile ecrane, Claudia va fi cea mai simpatică negustoreasă

Odată cu recenta revenire în peisajul muzical românesc, cu cele două single-uri „Sună-mă” și recentul „Privilege”, la care urmează să lanseze și videoclip, cântăreaţa Claudia Pavel aka Cream mai face un pas şi către actorie dublând pentru prima dată un personaj de desene animate. Din 13 noiembrie pe marile ecrane, Claudia va fi cea mai simpatică negustoreasă în animaţia „Crăiasa Zăpezii”.

După ce a absolvit Facultatea de Actorie în ţară, Cream a urmat cursuri de profil în America şi a obţinut ulterior rolul principal într-un film românesc independent. Interpretarea unui personaj animat este un vis devenit realitate, după cum recunoaşte chiar ea: „Mărturisesc că întotdeauna mi-am dorit să dublez personaje de desene animate, pentru că sunt o mare iubitoare a acestui gen. Este grozav când ştii că poţi fi o mică parte din universul unui copil. Este incredibil! Întotdeauna mi-au plăcut poveştile, basmele şi îmi place să visez, să trăiesc într-o lume a fanteziei măcar pentru o ora cât durează desenele animate.”

Personajul  Claudiei Pavel, „negustoreasa”, este o doamnă cochetă şi fermecătoare, care îl ajută pe Kai ori de câte ori are ocazia şi îşi menţine mereu magazinul foarte bine aprovizionat. Îl simte ca pe propriul nepot şi e deosebit de încântată de toate desenele pe care băieţelul le realizează şi i le dăruieşte.

Însă Kai se află în pericol deoarece Crăiasa Zăpezii va face orice pentru a-şi păstra împărăţia şi a distruge toţi artiştii care nu sunt de acord cu viziunea ei. Este condusă de dorinţa de a construi o nouă lume, în care puritatea albului să înlocuiască emoţiile şi gerul polar să îngheţe sufletele oamenilor, iar băiatul pare a fi ultima ameninţare asupra regatului ei.

Sora lui, Gerda, este singura lui familie şi acesteia îi revine misiunea de a-şi salva fratele şi de a o învinge pe răzbunătoarea Crăiasă. De-a lungul drumului, Gerda se va confrunta cu multe obstacole, dar va cunoaşte şi noi prieteni de nădejde.

Alături de Claudia Pavel, dublajul animaţiei în limba română este asigurat de nume celebre ca Elena Gheorghe, Simona Pătruleasa, Dan Cruceru, dar şi multe alte voci talentate.

Din 13 noiembrie, Freeman Entertainment aduce pe marile ecrane animaţia „Crăiasa Zăpezii”, o aventură fermecătoare, plină de personaje colorate, peisaje feerice şi multă zăpadă.

Exploreaza subiecte similare:

Claudia Pavel, Snow Queen

Alte știri din cinema

De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...

La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată

E frumos de luat acasă: protagonistul din noul Predator. Iată trailerul!

Regizorul Dan Trachtenberg vrea să ţinem cu predatorii în noua parte a popularei francize

Micul Ne Zha, pregătit să cucerească întreaga lume

O versiune dublată, în pregătire pentru animaţia ce a bulversat topurile internaţionale

E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri

Iată titlul complet şi data premierei noului film Star Wars

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells