După un prim an pandemic în care industria cinematografică aproape s-a atrofiat, lăsând o lume întreagă cu ochii în micile ecrane de acasă, în 2021 a avut o revenire surprinzătoare. Megablockbustere precum Dune, Spider-Man: No Way Home, The Matrix Resurrections sau ultimul James Bond cu Daniel Craig No Time to Die au ținut sălile de cinema în picioare. Iar pe lângă ele, s-au mai strecurat și o seamă de filme îndrăznețe, premiate în marile festivaluri.
2021 a fost un an bun inclusiv pentru cinemaul autohton, întâmpinat cu încă un val de atenție. Documentarul Colectiv a marcat prima și a doua nominalizare la Oscaruri a unui film românesc, iar Babardeală cu buclul sau porno balamuc al lui Radu Jude a fost distins cu Ursul de Aur la Berlin.
În această efervescență cinematografică, iată un top 3 personal al filmelor din 2021, ținând cont de câteva titluri care fie nu au fost distribuite în România, fie au avut și vor mai avea doar câteva proiecții.
The Worst Person in the World / Verdens verste menneske
Filmele norvegianului Joachim Trier sunt de o precizie intensă și emoționantă, fie că e vorba de o dramă realistă (Oslo, 31 august), fie că surprind o dimensiune fantasy-horror a maturizării, ca în Thelma.
Ultimul său film, The Worst Person in the World, îmbină cumva cele două lumi. Când realitatea exterioară a Juliei (Renate Reinsve) devine confuză, lumea ei interioară o clarifică. Oprește timpul și oamenii din jur, ca ea să plece la țintă, într-o aventură vinovată cu un alt bărbat.
Pe parcursul celor 12 capitole, din când în când o voce ca a unei călăuze raționale a Juliei îi descrie destinul ei mereu plasat între decizii opuse, între doi bărbați, trei facultăți și o mulțime de sentimente mixte.
Prin acest film eclectic care ba alunecă înspre o comedie romantică, ba înspre o dramă emoționantă, ba înspre un vis amețitor, Joachim Trier reușește să țină în frâu o mizanscenă jucăușă și imersivă, în care toți actorii sunt sclipitori. Renate Reinsve a primit un premiu la Cannes pentru rolul ei, iar filmul a fost nominalizat la Palme D`Or.
Regizorul Paul Verhoeven are o filmografie lungă și eclectică. De la RoboCop, Starship Troopers sau trăznaia aia de Total Recall, cu Arnold Schwarzenegger pe Marte, Verhoeven a trecut la filme de artă neconvenționale și provocatoare, mai întâi prin Elle (2016), în care Isabelle Huppert interpretează grandios încă o femeie cu o sexualitate chestionabilă, iar mai nou prin Benedetta, care dezgroapă o poveste medievală, din timpul ciumei, cu două călugărițe care se iubesc eretic și în care pare că intră cel rău. Doar că aici erezia e o parodie imprevizibilă și pe alocuri expresionistă, regizată de inepuizabilul Verhoeven la 80 de ani.
Sora Benedetta (Virginie Efira) are viziuni în care iubitul ei Iisus Hristos coboară de pe cal și îi spintecă toți agresorii ca un supererou, apoi vorbește demonic prin ea, de parcă ar poseda-o ca pe o sfântă. Însă când Benedetta se îndrăgostește de Sora Bartolomea (Daphne Patakia) îl supără până și pe iubitul ei mântuitor. Stareța Felicia (Charlotte Rampling) o surprinde pe îndoielnica sfântă iubindu-se cu noua ei cameristă prin intermediul unei statuete cu Iisus Christos și fuge la Florența să le pârască. Iar pe lângă o pedeapsa nebănuită, aduce și o moarte neagră în oraș.
Această adaptare a legendei arthuriene nu doar chestionează miturile eroismului pe care societatea e clădită, ci ajunge la un absurd cavaleresc, în stilul Don Quijote. Doar că spre deosebire de parodia lui Cervantes, unde eroul se pierde în lumea ficțională a romanelor cavalerești pe care le devorează pierzându-și mințile, aici Sir Gawain e practic forțat să devină un erou împotriva voinței sale, doar fiindcă s-a născut într-o familie regală și fiindcă îl are pe regele Arthur drept unchi. Gawain nu are nicio legătură cu ceilalți cavaleri ai mesei rotunde, fiindcă el nu e un cavaler. Mai mult pare să își petreacă timpul pe la bordel, în compania lui Essel (Alicia Vikander).
Însă Gawain intră într-un joc dubios. În ziua de Crăciun, un Cavaler Verde (Ralph Ineson) apare la curtea regelui Arthur, provocând un adversar voluntar, care dacă îl va lovi, anul viitor, Cavalerul Verde îi va returna aceeași lovitură. Gawain nu prea înțelege regula jocului, dar se oferă voluntar și îi taie capul. Nici un an mai târziu el nu știe de ce pleacă să îl reîntâlnească pe Cavalerul Verde, dar o face.
Gawain pornește într-o călătorie pe tărâmul de dincolo, în care oricum nu îl așteaptă altceva decât moartea. Nu prea trece el probele la care e supus, dar totuși merge mai departe. Regizorul David Lowery (A Ghost Story) se îndepărtează de sursa legendei lui Gawain, unde acesta e un model de perfecțiune pentru toți ceilalți cavaleri, aici basmul horror și comedia neagră se împletesc într-o poveste în care tema principală, frica de moarte, e orice dar nu cavalerească, iar actorul Dev Patel îl întrupează perfect pe acest individ emasculat, al cărui destin se află în mâinile mamei sale, care l-a creat pe înspăimântătorul Calaver Verde printr-o vrajă. Așadar, The Green Knight reimaginează fastuos un mit al trecerii, în care eroul trebuie să își accepte propria mortalitate, chiar dacă tot ce face e să o nege.
