Cinemagia recomandă trei filme de ficțiune care se simt ca niște documentare. Fiindcă, deși unii autori optează pentru o perspectivă mai obiectivă, documentarele sunt în nod normal filmate la persoana întâi.
Însă în ficțiune, această estetică de film amator, sau de film văzut de un cameraman de televiziune, se simte complet altfel. Respirația persoanei care filmează emană altceva. La fel și relația celor filmați cu obiectivul care îi surprinde, totul ne dă senzația că privim mărturia imersivă a unei alte realități. Iluzia autenticității văzută direct prin ochii unui martor.
What We Do in the Shadows (regia Jemaine Clement & Taika Waititi, 2014)
Această comedie horror neozeelandeză a stârnit un adevărat cult în jurul ei. Cei doi regizori, Jemaine Clement și notoriul Taika Waititi, reinterpretează parodic întregul arsenal stereotipic din filmele cu vampiri arătându-ne cotidianul unor astfel de nemuritori în toată incomoditatea și inadaptarea lor. Le e greu să ducă o viață contemporană, fiindcă la vârstele lor nemărginite, timpul trece altfel și te obișnuiești mai greu cu noutăți precum internetul sau telefoanele mobile. Le e greu să intre într-un club, fiindcă trebuie să fie invitați și nu îi invită nimeni. Le e greu să deretice apartamentul după ce își consumă victimele tot așa cum le e greu să le găsească. Le e greu inclusiv să împartă același apartament. Fiindcă vampirii sunt, totuși, dificili.
Prin ingeniozitatea regizorilor-actori, What We Do in the Shadows ne face să rezonăm cu aceste personaje neadaptate. Prin felul în care reinterpretează parodic mitologia populară folosindu-se de formatul de reality TV show. Cu bârfele de la interviurile tip testimonial, cu timiditatea sau extravaganța vampirilor în fața camerei, cu certurile lor hâsâite, cu urcatul lor pe pereți și așa mai departe. Și, ca să fie tabloul complet, vampirii nu sunt singurele minorități portretizate în acest film. Să nu uităm de vârcolaci sau de zombi.
Incident at Loch Ness (regia Zak Penn, 2004)
Și dacă tot vorbim de mituri, mai crede cineva în monstrul din Loch Ness? Abia mai credem în OZN-uri. Cât despre această creatură, deja am bifat-o drept legendă. Însă acest film aproape că ne face să credem. Ne face cu siguranță să râdem. Werner Herzog se autoparodiază interpretând un regizor documentarist obsedat de monstrul din Loch Ness, care pleacă într-o expediție pe o barcă pe acest lac din Scoția, încercând să surprindă celebra creatură. Deși e un lac, ne simțim, odată cu echipa de filmare, ca într-o aventură cu pirați, purtată pe cele mai învolburate și mai neliniștite ape.
Incident at Loch Ness e și o parodie a manipulării media. Fiindcă Werner Herzog chiar e atras de granița dintre adevăr și ficțiune, dar mai ales de extazul de a le combina în artă și în film. Iar faptul că Herzog își parodiază ca actor propria viziune ca regizor ne provoacă să ne punem tot felul de întrebări vizavi de realitatea mediatică. Dacă ar apărea la știrile de seară o imensă șopârlă subacvatică, câți ar crede?
Rec (regia Jaume Balagueró & Paco Plaza, 2007)
Încheiem lista cu un horror adevărat. Iar dacă l-ai văzut mai demult, frica încă e garantată la un bis. Și nu doar frica, ci un adevărat atac de panică. Pe parcursul a doar 80 de minute, e atât de intens, încât de la un punct încolo, nici nu te mai lasă să îți aduni gândurile. Și nu vorbim de întreaga franciză canibalizantă și nereușită, ci de primul Rec. Cel în care reporterița Angela și cameramanul Pablo filmează un reportaj despre pompieri și descind, odată cu ei, în incinta unei clădiri rezidențiale din Barcelona. Acolo izbucnește o epidemie necunoscută iar oamenii se transformă în ceva de-a dreptul sinistru.
Ca să conțină, cumva, acest pericol, autoritățile instituie o carantină totală asupra clădirii. Nu numai că nu ai scăpare, dar știi că lumea de afară își vede liniștită de viață. Iar echipa de televiziune filmează tot acest infern dezlănțuit între patru pereți ca să mai rămână o mărturie.
Realismul, autenticitatea și spontaneitatea excelent construite regizoral fac din Rec probabil cel mai înspăimântător film horror tip found footage. Fiindcă te simți ca într-una dintre tragediile izolate pe care le vezi la televizor. Și te bucuri că nu ți se întâmplă ție.
