Cinema City din complexul Sun Plaza, cel mai mare centru comercial din România, îşi va deschide uşile pentru public în data de 18 iunie, conform unui comunicat remis Cinemagia. Cinema City va deveni astfel singurul operator care deţine două multiplexuri în Bucureşti, însumând peste 7.000 locuri.
Cinema City Sun Plaza are 15 săli, cu un total de peste 2.800 de locuri, fiind al doilea cinematograf ca şi capacitate din România, dupa Cinema City Cotroceni, deschis de operatorul internaţional la sfârşitul anului trecut. Cinema City Sun Plaza include cea mai mare sală digitală din reţeaua Cinema City, cu un total de 404 locuri.
Numărul mare de săli reprezintă pentru public o ofertă mai vastă de filme, precum şi o frecvenţă mai mare a orelor de începere a spectacolelor, spectatorii beneficiind astfel de o flexibilitate sporită atunci când doresc să vadă un film.
Cinema City Sun Plaza este al şaptelea multiplex pe care reţeaua internaţională de cinematografe îl deschide în România, din 2007 şi până acum. Cinema City România operează în prezent în 6 multiplexuri, având în total 57 de săli, care însumeaza peste 10.000 de locuri. Cinematografele se află în Bucureşti, Piteşti, Iaşi, Timişoara, Cluj şi Bacău.

Părerea ta
Spune-ţi părerea