"Space... the final frontier" era tagline-ul unui vestit serial SF cu o la fel de vestita nava, hotarata sa exploreze "strange new worlds". Inlocuiti "space" cu "mafia" si veti obtine rezumatul ultimului film al lui Martin Scorsese, "The Departed" sau, mai pe romaneste, "Cartita". Regizorul continua monologul lui Jean-Luc Picard si "boldly goes where no one has gone before", sapand in strafundurile lumii mafiotilor. Rezultatul? Un film antrenant si complet, cu un final extrem de... eficient. Si as putea baga mana in foc ca cel putin zece ani de acum inainte regizorul va sta departe de aceasta "terra cognita", explorata, reexplorata si cartografiata in cele mai mici detalii in "Mean Streets", "Goodfellas", "Casino" si mai noul "Gangs of New York".
Cu "The Departed", Scorsese revine la lumea pe care a pus-o singur pe harta, cea a gangsterilor, a politistilor corupti, si a jocului dublu. In lumea celor certati cu legea, Scorsese e la el acasa, iar de data aceasta se pare ca regizorul a simtit nevoia sa redecoreze: politistii si gangsterii folosesc telefonul mobil mai mult decat pistolul (in... beepuri sa ne masuram?), gangsterii nu mai sunt italieni, ci irlandezi, iar actiunea se petrece in Boston. Concluzia: doua ore si jumatate de urmariri, rasturnari de situatie, impuscaturi si apeluri telefonice cu miza imensa.
"The Departed" se invarte in jurul a doua cartite: politistul-gangster Billy Costigan (Leonardo DiCaprio) si gangsterul-politist Colin Sullivan (Matt Damon). Primul este convins de sefii lui, Queenan (Martin Sheen) si Dignam (Mark Wahlberg) sa se infiltreze in banda unui neobosit mafiot, Frank Costello (Jack Nicholson), stapan pe "strazile rele" ale Bostonului. Al doilea, "pupila" lui Costello, intra in randurile politiei din Boston si-si informeaza boss-ul cu privire la toate actiunile autoritatilor care-l au drept tinta. De aici Scorsese dezvolta o multime de plot-uri si subplot-uri in stilul sau caracteristic, complicand lucrurile pana la extrem. Costigan si Sullivan afla fiecare de prezenta celuilalt si stiu foarte clar ca doar cel care-si descopera primul "omologul" va supravietui. Mai mult, cei doi se indragostesc de aceeasi femeie, psiholoaga Madolyn (Vera Fermiga), singurul rol feminin dintr-un film mustind de testosteron.
Suna ca o telenovela? Nu este departe, dar este o telenovela cu impuscaturi, iar lacrimile de film sunt provocate nu de sentimente prea puternice, ci de frustrare si de tensiunea de a juca in fiecare moment al vietii un rol atat de perfect, incat Costigan si Sullivan nu mai stiu unde incepe rolul si unde se termina propria lor identitate. "Imi vreau identitatea inapoi", spune la un moment dat Costigan, usor dezechilibrat pe muchea extrem de subtire dintre adevar si minciuna. Iar actorii au profitat din plin de potentialul scenariului lui William Monahan (“Kingdom of Heaven”): DiCaprio este atent la firea labila a personajului sau si joaca nuantat, Damon este superviclean, iar Nicholson e pur si simplu impresionant in rolul lui Costello, un melanj captivant intre scriitorul rautacios din "As Good As It Gets", alcoolicul posedat din "The Shining" si maleficul Joker din "Batman".
Surprinzator pentru Scorsese, caruia ii place la fel de mult sa se afle in fata tastaturii ca si in spatele camerei de filmat, "Cartita" este un remake dupa un film celebru, made in Hong Kong, "Infernal Affairs". Cu toate acestea, povestea regizorului nu este aproape deloc tributara originalului, Scorsese concentrandu-se mai mult pe personaje si relatiile dintre ele, deci pe psihologic si nu neaparat pe spectaculos. El reuseste astfel un film extrem de eficient (sfarsitul este concludent pentru "curatenia" stilului), alert si volatil.
Regizorul renunta la secventele lungi (va amintiti interminabilul tracking din "Goodfellas"?) sau la cadrele trase cu camera in mana si se concentreaza pe o imagine mult mai rapida. Sursele de inspiratie, a declarat Michael Ballhaus, directorul de imagine, sunt filmele noir ale anilor '40 si peliculele asiatice "Oldboy" al lui Chan-wook Park si "Bad Guy" al lui Kim Ki-duk. Prin urmare asteptati-va la un Scorsese pe repede inainte (sau "ultra-kinetic"), iar tensiunea insuportabila de la sfarsit sigur o sa va provoace o reactie gen "wow, dar chiar era nevoie sa...?". Si uite cum Scorsese se reincoroneaza drept "il capo di tutti capi".
