Cine este actriţa care a încheiat căsnicia de 22 de ani a lui Ewan McGregor

de Cristina Grigore în 26 Oct 2017
Relaţia lor a devenit publică la începutul săptămânii, când The Sun a publicat imagini în care erau surprinşi sărutându-se într-un local din Londra

Divorţul dintre actorul Ewan McGregor (46 de ani) şi cea care i-a fost soţie pentru 22 de ani, Eve Mavrakis (51 de ani) – cu care are patru copii – a fost confirmat la începutul acestei săptămâni, după ce The Sun a publicat imagini în care actorul săruta pasional o altă femeie într-un local din Londra. Iubita starului este actriţa Mary Elizabeth Winstead (32 de ani).

Relaţia dintre Winstead şi McGregor s-a înfiripat pe platourile de filmare ale serialului Fargo (sezonul al treilea a început producţia în ianuarie) şi a cauzat şi despărţirea actriţei, în luna mai a acestui an, de partenerul său de viaţă, regizorul Riley Stearns (erau căsătoriţi din 2010). Tot în mai, potrivit unor surse citate de revista People, McGregor şi Mavrakis s-au separat si au început procedurile de divorţ.

McGregor a negat orice zvon al unei legături romantice cu partenerele sale de platou – în 2001 s-a spus că a avut o aventură cu Nicole Kidman la filmările lui Moulin Rouge, iar în 2010 presa a scris despre relaţia mai mult decât profesională cu actriţa franceză Melanie Laurent, partenera sa în The Beginners. În 2012 el declara că este încă îndrăgostit de soţia sa (o scenografă pe care a cunoscut-o în 1995 - împreună, în imaginea din galerie): „Am ştiut pe loc că vreau să fiu cu ea şi asta într-un mod cu totul diferit de ceea ce simţisem pentru multele iubite pe care le avusesem până atunci”, a spus el.

Mary Elizabeth Winstead este cunoscută pentru apariţiile din filme ca Sky High, Death Proof, Bobby, Black Christmas, The Hollars, Final Destination 3 şi pentru rolul central din serialul The Returned. S-a născut pe 28 noiembrie 1984, în Carolina de Nord şi este o rudă îndepărtată a actriţei Ava Gardner. Şi-a dorit să fie balerină, însă a renunţat din cauza înălţimii sale (are 1,73m).

Rolul care a adus-o în atenţia producătorilor a fost cel din serialul Passions (1999). A avut apoi colaborări cu regizori apreciaţi, precum Quentin Tarantino, şi a lucrat alături de staruri ca Bruce Willis, Naomi Watts, Anthony Hopkins sau Sharon Stone. Pe lângă Fargo, a mai jucat şi în serialele Mercy Street şi BrainDead.

Exploreaza subiecte similare:

Ewan McGregor, Mary Elizabeth Winstead, Nicole Kidman, Mélanie Laurent, Riley Stearns, Eve Mavrakis, Fargo, Mercy Street, Braindead

Alte știri din cinema

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Părerea ta

Spune-ţi părerea
alex_il_fenomeno pe 30 noiembrie 2017 16:43
Intrigile de culise din spatele oricarei productii... pacat doar de casnicia amandurora.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells