Cincizeci de umbre descătușate: climax și anticlimax

Fifty Shades Freed , cel de-al treilea film din seria Cincizeci de umbre rulează de vineri, 9 februarie, în cinematografele noastre precedând, cu o săptămână, Valentine's Day. În raport cu celelalte două filme anterioare, am putea spune - ca în campania de promovare a producției - că acesta este într-adevăr „punctul culminant” pentru că actorii Jamie Dornan și Dakota Johnson în sfârșit se simt mai confortabil unul cu celălalt, lipsa chimiei de până acum este aici mai estompată, scenele de dragoste au mai mult erotism și elemente ludice iar camera de filmat e mai intruzivă.

Regizorul James Foley reușește - în sfârșit - să creeze atmosfera de tensiune sexuală, atracție și dorință, dar - din nou - nudul actorilor lipsește, dând iar senzația de simulacru. Măcar Dornan are - în sfârșit - mai multă dezinvoltură, așa cum îi trebuie personajului său.

Sexul văzut pe ecran poate fi extrem de plictisitor. În niciunul dintre cele trei filme (nici măcar în primul, unde cuplul era la începutul relației fizice, în etapa „descoperirii celuilalt”) realizatorii nu au dat dovadă de creativitate sau de interes de a folosi dragostea fizică ca pe un prilej de a investiga comportamentul şi modul cum modelează ea personajele. În primul film Fifty Shades, când Anastasia și James făceau pentru prima dată dragoste, stânjeneala şi tensiunea fizică, ori curiozitatea față de trupul celuilalt lipseau. Realizatorii au crezut că vor compensa cu scenele BDSM, dar și acelea nu erau decât romanțarea unei idei a scriitoarei E.L. James despre ceea ce ar putea să însemne „the art of submission, flesh and mind games”.

În acest al treilea film, spectatorii vor avea parte de mai multe scene de sex iar opinia lui Karl Marx care zicea „acumulările cantitative duc la salturi calitative” începe aici să aibă sens. După noi, atuul filmului e introducerea elementului ludic în scenele de dragoste ale cuplului.

Pe de altă parte, regizorul James Foley - obsedat să intre în intimitatea personajelor, în lipsa unui scenariu care să-l ajute în acest sens - ajunge să aibă cadre anti-climax și total lipsite de erotism (ca cel filmat dintre picioarele lui Dakota Johnson, întinsă la plajă pe sezlong).

Latura thriller a poveștii e superficial tratată - nu lipsesc motivațiile antagonistului Jack Hyde (Eric Johnson), dar „complotul” e atât de amatoricește tratat, încât e puțin credibil.

Scriitoarea E.L. James nu are talent literar iar lipsa unui stil, absența unei expresivități, a unui vocabular variat din cărțile Fifty Shades s-au tradus la nivel de scenariu printr-o platitudine, ba chiar inepție a replicilor și un munte (nu al lui Venus) de clișee.

Trendul hollywoodian după care femeile cer egalitate de tratament și în industria filmului se vede aici prin faptul că doar Anastasia Grey are scene la birou (în filmul acesta singura activitate intelectuală a lui Christian Grey este cântatul la pian) și prin faptul că ea va face o cursă à la Fast & Furious la volanul unui bolid, într-o scenă cu urmăriri.

Povestea filmului începe cu nunta celor doi protagoniști și o lună de miere paradisiacă, întreruptă brusc de un incident în Seattle, în clădirea de birouri a lui Grey. Întorși în metropolă, cei doi tineri căsătoriți vor cunoaște răzbunarea lui Jack Hyde, fostul director de editură al Anastasiei.

Dacă v-au plăcut anterioarele filme Fifty Shades, mergeți să vedeți climaxul. Celorlalți potențiali spectatori le spunem că, tot ce ați citit mai sus este scris sub efectul simpatiei globale față de această serie, deci cu un ochi mai puțin critic, ce a ajuns să privească aceste filme doar cu condescendență.