Cinci săptămâni cu filmele lui Nae Caranfil

6 Nov 2009
Cinci săptămâni cu filmele lui Nae Caranfil

În ediţia specială din 7 noiembrie a emisiunii CineTePrinde difuzată de Pro Cinema începând cu ora 21:00, Cristian Tudor Popescu îl va avea ca invitat pe regizorul, scenaristul şi actorul Nae Caranfil. Prezenţa acestuia în studioul emisiunii CineTePrinde va marca debutul a cinci săptămâni în care telespectatorii se pot întâlni cu marii actori români prezenţi în filme semnate de Nae Caranfil. Timp de o oră, regizorul va răspunde întrebărilor lansate de Cristian Tudor Popescu despre universul cinematografic marca Nae Caranfil.

E pericoloso sporgersi, filmul care reprezintă debutul regizoral al lui Nae Caranfil, va putea fi urmărit de telespectatorii Pro Cinema sâmbătă, 7 noiembrie, începînd cu ora 22:00. O singură poveste şi trei viziuni diferite asupra ei - cea a personajelor interpretate de Nathalie Bonnifay, George Alexandru şi Marius Stănescu, acesta este E pericoloso sporgersi, film premiat la Festivalele de film de la Bratislava, Baule, dar şi de către ACIN, în 1993.

Pe 14 noiembrie, de la ora 22:00, la CineTePrinde, telespectatorii au întîlnire cu Mircea Diaconu, Charlotte Rampling, Constantin Cotimanis şi Florin Călinescu pentru un ... Asfalt Tango, un road movie care foloseşte tot arsenalul unei comedii de cinci stele. Comedie, dragoste, literatură, intrigi, dar şi o încercare de a pătrunde în păienjenişul relaţiilor dintre bărbaţi şi femei, toate acestea se regăsesc în Dolce far niente, comedie inspirată de romanul lui Frederic Vitoux - Un voyage a Terracina, pe care telespectatorii Pro Cinema o pot urmări sâmbătă, 21 noiembrie, de la ora 22:00.

 "Ti-e milă, ţi-e milă, mă?... Ţi-am luat banii!” sau "Mâna întinsă care nu spune o poveste nu primeşte pomană!” - acestea sunt unele dintre replicile celebre din Filantropica, aproape intrate în limbajul comun. Filmulva fi difuzat sâmbătă, 28 noiembrie, de la ora 22:00. Este o poveste plină de umor, inedită şi imprevizibilă despre realităţile societăţii româneşti. Cu Gheorghe Dinică, Mara Nicolescu, Mircea Diaconu în rolurile principale, Filantropica propune o altfel de viziune asupra realităţilor româneşti post-revoluţionare, rupându-se de reţeta propusă de cinematografia autohtonă din această perioadă.  

Cu un scenariu câştigător al Marelui premiu la Festivalul Internaţional de film de la Paris semnat de Nae Caranfil, Restul e tăcere, filmul pe care telespectatorii Pro Cinema îl pot urmări sâmbătă, 5 decembrie, de la ora 22:00, este, după cum spune regizorul, o poveste de dragoste şi ură între artist şi producător, între artă şi bani. Filmul românesc cu cel mai mare buget din ultimii 25 de ani (2,4 milioane de euro), Restul e tacere este filmul despre realizarea primului film românesc.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
TAMARAINSA pe 6 noiembrie 2009 12:47
Multumesc cinemagiei ca pot sa intru in dialog cu acest ...mare smecher de filme...foarte bune de altfel dar...
Tamara insa....
Sper sa citeasca si dusmanii mei...
Asadar, bunica de la Grindashi, avea relatii cu familia Caranfil...
Dar de aici pana la a ajunge sa vad ca scenariile mele, NEPUBLICATE, de sertar, ajung sa fie 'jucate' de niste actori de ....panarame sau de panorame e cale lunga....
E o scrisoare deschisa adresata cinemagicienilor de la care nu astept insa o rezolvare
m-am adaptat la gustul elevilor chiulangii si am intrat pe youtube.
Nae a fost amicul unei colege de facultate al carei tata era mare si tare inainte de 89
Foarte interesanta relatie...Dar de ce nu scrie nimic despre asa ceva?
Pentru ca nu 'da bine' la CNC?
Asa ca dle regizor pe care l-am aplaudat cand a fost cazul , iti dau un sfat: ori spui tot, ori taci...
Castingul a lasat de dorit la Restul e tacere...
Vorba lui Ion Cojar, fie-i tarana usoara: cand copiezi sau te copiezi, te plagiezi si te infunzi....
Cul de sac al lui Polanski e mai potrivit pentru viziunea mea .

Radu1711 pe 24 aprilie 2010 11:53
un regizor bun

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells