Christopher Nolan vrea film despre bomba nucleară din cel de-Al Doilea Război Mondial

de Marina Florea în 12 Sep 2021
Deocamdată regizorul caută un studio care să îi producă filmul

Este o situație stranie: noutatea despre proiectul lui Christopher Nolan nu este filmul în sine, ci faptul că regizorul caută cumpărători pentru proiectul său în rândul studiourilor de Hollywood, pe măsură ce colaborarea sa cu Warner Bros. pare să se apropie de final, scrie flickeringmyth.com.

De curând, Nolan a fost unul dintre cei mai mari critici ai deciziei studiourilor Warner de a organiza premierele filmelor pe HBO Max, criticând aspru studiourile care l-au angajat pentru a nu fi informat regizorii și actorii despre decizia luată la nivel înalt. La puțin timp, urma să apară zvonuri despre colaborarea lor de 20 de ani că urma să se încheie în scurt timp. Într-adevăr, vorbim de o colaborare de 20 de ani între Warner Bros și Nolan, începând de la Insomnia din 2002 și încheindu-se cu Tenet în 2020, care urma în scurt timp să se încheie, așa cum anunța o știre de la Deadline.

Acum regizorul filmului Dunkirk revine la subiectul celui de-Al Doilea Război Mondial cu un film despre J. Robert Oppenheimer și despre rolul său în crearea bombei atomice, scenariul fiind promovat pe măsură ce regizorul și reprezentanții săi stau de vorbă cu „mai multe dintre studiourile importante”. Nu e clar dacă printre aceste studiouri se numără și Warner Bros., dar posibilitatea nu este exclusă.

Poate o colaborare între Nolan și Netflix? Considerând poziția lui Nolan legată de streaming, pare ceva improbabil, deși șeful Netflix Scott Stuber declara în iulie că „dacă și când (Christopher Nolan) vine cu noul său film, e de discutat dacă putem să colaborăm și de ce este nevoie ca să se întâmple asta”.

 

Exploreaza subiecte similare:

Christopher Nolan, Dunkirk

Alte știri din cinema

Michelle Yeoh, rol major în mini-seria Blade Runner 2099

Mini-seria va fi continuarea directă a lungmetrajului Blade Runner 2049, lansat în 2017 ca un sequel al originalului din 1982

Gojira recomandă. Ce e de văzut la cinema și pe streaming săptămâna aceasta

„Cel mai malefic film văzut în ultima vreme”, plus un film românesc „de la cel mai prolific creator de conținut de la noi”, filme sentimentale, seriale cu umor de situație

Râul ucigaș - scufundarea în abisul percepției

Tânărul regizor chinez Wei Shunjun ne invită - mai mult decât au făcut-o alți regizori în ultimul timp - la interpretare

Laurent Cantet, regizorul francez care a câștigat Palme d'Or pentru Entre les murs, a murit

Distins cu Palme d'Or de către un juriu prezidat de actorul american Sean Penn, filmul prezintă un sistem de învățământ care se luptă să-și îndeplinească misiunile didactice și sociale

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells