Christopher Nolan începe lucrul la Interstellar. Iată pe cine vrea în rol principal

de Cristina Grigore în 29 Mar 2013
Pelicula este un ambiţios proiect SF, în care protagonistul va întreprinde o călătorie interstelară ce va testa limitele cunoştinţelor ştiinţifice

Fanii au urmărit cu interes la ce proiect va alege să lucreze Christopher Nolan odată ce a încheiat populara trilogie The Dark Knight. Iată că cineastul s-a hotărât asupra lui Interstellar, un proiect susţinut de Warner Bros. şi Paramount Pictures, la care acesta a început deja lucrul. Potrivit Deadline.com, Nolan şi-a ales deja actorul pentru rolul central: starul lui The Lincoln Lawyer şi al lui Magic Mike, Matthew McConaughey.

Interstellar a pornit de la o idee a lui Steven Spielberg, care a încercat să pună proiectul în mişcare încă din 2006 în parteneriat cu studiourle DreamWorks. Cineastul a fost intrigat de teoria fizicianului Kip S. Thorne despre existenţa tunelelor de călătorie în timp. Fratele lui Christopher Nolan, Jonathan (colaborator şi la The Dark Knight Rises, The Dark Knight, Prestige, Memento) a fost angajat să scrie scenariul, la care Thorne a lucrat şi el drept consultant.

Până la urmă Spielberg a renunţat la proiect, însă existenţa unui scenariu deja scris de Jonathan l-a atras pe Christopher Nolan. Scopul este de a aduce  pe marile ecrane o călătorie epică la capătul Universului, pentru a testa şi a lărgi limitele cunoștințelor ştiinţifice actuale. Christopher Nolan îşi va lăsa şi el amprenta asupra scenariului. Interstellar a primit deja o dată de lansare în Statele Unite: 7 noiembrie 2014.

Exploreaza subiecte similare:

Magic Mike, The Lincoln Lawyer, Interstellar, Christopher Nolan, Matthew McConaughey, Steven Spielberg

Alte știri din cinema

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Gallagher pe 29 martie 2013 10:12
Gauri Negre nu tunel temporal!
Nu e vorba de clasica calatorie in timp, ci de o o gaura de vierme, care in teorie este mai mult ca un tunel cu doua capete, fiecare in puncte separate in spatiu si timp.
Podul Einstein-Rosen este o caracteristica ipotetica topologica a spațiului, care ar fi fundamental, o "scurtatura'' prin spatiu - in cazul in care ar exista 4 dimensiuni - in care exista teoretic o "incovoiere" a timpului.
In context, spatiul si timpul se refera la rata de masurare diferita a timpului pe pamant fata de altitudini mari.
Iara daca e sa o luam asa, toti calatorim in timp atunci cand zburam cu avionul!

Ovidiu239 pe 29 martie 2013 15:12
Un film al acestui regizor genial care este Chritopher Nolan, este obligatoriu de vazut!!
Fourleaf22 pe 29 martie 2013 15:32
Alegere nonconformista ca sa zic asa, dar in Nolan we trust si Mathew McConaughey este de vreo 2 ani intr-o revenire puternica.
AndreBlack pe 29 martie 2013 16:31
Proiectul este chiar interesant dar parca nu prea i se potriveste rolul lui Matthew .
rizea.alex70 pe 30 martie 2013 15:21
Pare promitator...sa vedem ce va iesi.
xerses pe 30 martie 2013 19:09
Ma bucur pentru alegerea facuta.
IonutCR1 pe 1 aprilie 2013 22:57
Sper sa-l faca la fel de genial ca Inception.
alex_il_fenomeno pe 30 aprilie 2013 15:22
Cred ca ar putea iesi ceva cu un actor precum McConaughey.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells