Christina Applegate a primit un diagnostic dur – scleroză multiplă

de Marina Florea în 10 Aug 2021
Anunțul bolii a fost făcut de actriță, pe contul personal de Twitter

După ce în 2008 a suferit o dublă masectomie din cauza cancerului mamar, iată că actrița Christina Applegate a primit un nou diagnostic dur, cel de scleroza multiplă, scrie Variety. Este al doilea caz făcut public la Hollywood, după cel al lui Selma Blair.

Scleroza multiplă (scleroza în plăci) reprezintă o afecțiune cronică degenerativă a sistemului nervos central, respectiv creier și măduva spinării. În cazul acestei boli, sistemul imunitar atacă membrana protectoare (mielina) care acoperă fibrele nervoase, comunicarea între creier și restul corpului fiind afectată. Anunțul bolii a fost făcut de actriță, pe contul personal de Twitter.

Christina Applegate a câștigat un premiu Primetime Emmy pentru interpretarea remarcabilă ca actriță invitată în serialul de comedie Friends. În anul 2003 este nominalizată, apoi în 2004, pentru aceeași participare în serial. În 2008 și 2009 a fost nominalizată pentru rolul principal din serialul de comedie Samantha Who? În 2019 și 2020 revine în atenția premiilor Emmy cu rolul principal din serialul de comedie Dead to Me.

Are nominalizări la Globurile de Aur pentru Dead to Me, Samantha Who? și Jesse. Deține multiple nominalizări la premiile Screen Actors Guild Awards și People’s Choice Awards.

Ca actor-copil, Applegate a atins faima odată cu sitcom-ul Married… with Children al Fox. Cele mai cunoscute filme de lungmetraj ale lui Applegate sunt Don’t Tell Mom the Babysitter’s Dead (1991), The Big Hit (1998), The Sweetest Thing (2002), Grand Theft Parsons (2003) și Anchorman: The Legend of Ron Burgundy (2004).

Exploreaza subiecte similare:

Christina Applegate, Married with Children, Anchorman: The Legend of Ron Burgundy, Dead to Me, Samantha Who?

Alte știri din cinema

De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...

La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată

E frumos de luat acasă: protagonistul din noul Predator. Iată trailerul!

Regizorul Dan Trachtenberg vrea să ţinem cu predatorii în noua parte a popularei francize

Micul Ne Zha, pregătit să cucerească întreaga lume

O versiune dublată, în pregătire pentru animaţia ce a bulversat topurile internaţionale

E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri

Iată titlul complet şi data premierei noului film Star Wars

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells