Christian Bale renunţă la Enzo Ferrari din cauza problemelor cu greutatea

de Ştefan Dobroiu în 17 Ian 2016
Zecile de kilograme în plus necesare pentru a-l interpreta pe industriaş i-ar pune actorului sănătatea în pericol

Christian Bale, pe care îl vom vedea luna aceasta în The Big Short, comedia financiară ce i-a adus o nominalizare la Oscar, renunţă la rolul principal din Enzo Ferrari, film biografic despre viaţa fondatorului celebrei mărci de automobile. Motivul deciziei lui Bale de a nu mai juca în următorul proiect al lui Michael Mann sunt grijile legate de kilogramele pe care actorul ar trebui să le câştige pentru a-l interpreta pe durduliul industriaş auto.

Celebru pentru rolurile în care a slăbit foarte mult (pentru Maşinistul greutatea actorului a scăzut până la doar 60 de kilograme, Bale aproape dublându-şi, în doar şase luni, numărul de kilograme pentru interpretarea lui Batman), Bale are experienţa acestor fluctuaţii drastice ale gabaritului, dar consideră că o nouă îngrăşare i-ar putea pune în pericol sănătatea. Actorul s-a îngrăşat anii trecuţi pentru rolul din American Hustle/Ţeapă în stil american (foto).

Cei de la slashfilm comentează că plecarea actorului pune în pericol proiectul lui Mann, care ar trebui să înceapă filmările în această primăvară. Puţine sunt numele la fel de celebre la Hollywood ca al lui Bale care să bifeze şi numărul de kilograme ale lui Ferrari, iar un actor apreciat dispus să se îngraşe atât de mult şi atât de repede va fi foarte greu de găsit. Sunt mari şanse ca filmările să fie amânate.

Inspirat de volumul biografic "Enzo Ferrari, The Man, The Cars, The Races", filmul va retrasa aventuroasa viaţă a lui Ferrari, al cărui nume este purtat de unele dintre cele mai rapide maşini de pe glob, portdrapel al unui adevărat imperiu automobilistic.

Exploreaza subiecte similare:

The Big Short, Christian Bale, Michael Mann, The Machinist, American Hustle

Alte știri din cinema

De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...

La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată

E frumos de luat acasă: protagonistul din noul Predator. Iată trailerul!

Regizorul Dan Trachtenberg vrea să ţinem cu predatorii în noua parte a popularei francize

Micul Ne Zha, pregătit să cucerească întreaga lume

O versiune dublată, în pregătire pentru animaţia ce a bulversat topurile internaţionale

E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri

Iată titlul complet şi data premierei noului film Star Wars

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells