Christian Bale, interpretul personajului John Connor în Terminator Salvation, a afirmat că Arnold Schwarzenegger nu mai este relevant pentru seria Terminator, conform Femalefirst.co.uk. Bale mai spune că personajul său din ultimul film este extrem de diferit faţă de rolul jucat în 1984 de actorul-politician, acum în vârstă de 61 de ani.
Bale crede că a văzut foarte mulţi actori care l-au imitat pe Arnold, încât acum nu mai are acelaşi farmec.
"Franciza nu mai are nevoie de el acum, pentru că nu poţi să reciclezi la nesfârşit acelaşi scenariu. Da, Terminator este cunoscut pentru acest personaj singular care este constant în urmărire, dar de câte ori poţi să faci asta?", spune Bale.
Deşi este mulţumit de rezultate, Bale spune că a fost o adevărată provocare să disocieze rolul lui Schwarzenegger de noul film.
“Nu cred că are cineva vreun interes să imite filmele din trecut”, a mai declarat Bale.

Părerea ta
Spune-ţi părereaDesigur, sa-l mai pui pe Arnie sa mai joace acum in genul asta de filme ar fi de-a dreptul grotesc. Dar sa dam Cezarului ce-i al Cezarului - fara Arnie, n-ar fi existat Terminator.
dinpotriva e foarte adevarat ce spune ,este vorba de faptu ca mai toate filmele din seria terminator aveau un scenariu destul de asemanator ...puteao sa le zica la toate Terminator 1;1.2;1.3......abia asta in care joaca acuma Bale este Terminator 2 .Sincer nu cred ca il ataca pe "Guvernator" prin acest comentariu ci mai degraba a enuntat o stare de fapt .
Poate ca e bun in rolurile sale (nu stiu) , dar sa te apuci sa "birfesti" pe inaintasii de succes, mi se pare un pic prea mult.
Si nu pot sa uit , mereu imi revine in minte, scena pe care i-a facut-o la filmari cu operatorul de lumini...de aici concluzia "ca i s-a suit succesul la cap".....
Un MARE actor are si o modestie specifica...... A lui pe unde este?
Anyway .. Bale e un mare actor, are o cariera care a inceput-o cand avea 10 ani in filmul lui Spilberg Empire of the Sun, rolurile lui acoperind o arie larga de personaje, de la good guy la bad guy si asa mai departe.
Afirmatia lui nu-l ataca pe Arnie, doar atesta ca un box office si un film de succes nu MAI consta in blowing shit up, urmariri de masini si efecte speciale.
Terminator (1984) a devenit un adevarat clasic ... nimeni (cu atat mai putin Bale) nu sustine ca e un film depasit ... ba dimpotriva, sa-l depasesti e nevoie de mai mult ;)
1) Bale si Schwarzie NU JOACA ACELASI ROL! asa cum se intelege din primul paragraf!!!
2) Afirmatiile lui Bale NU IL ATACA pe celebrul terminator - guvernator SUB NICI O FORMA!!!
3) Al patrulea paragraf - aceiasi greseala, din punctul meu de vedere: cei doi interpreteaza roluri diferite si ca atare Bale nu trebuie sa se disocieze de nimeni!!!!
Va rog sa fiti mai atent cu titlurile, traducerile si interpretarile pe viitor, mai ales cand este vorba despre actori mari sau filme cu pretentii; Astfel de titluri suna mai mult a Cancan decat a Cinemagia :-D parerea mea. cu stima, eugen.