Christian Bale, despre cum a ajuns să joace în The Terminator Salvation, deşi - iniţial - nu a fost de acord

de Cristina Grigore în 11 Ian 2018
Starul a declarat că a refuzat de trei ori rolul lui John Connor şi că nu a fost deloc atras de scenariul celei de-a patra părţi a francizei

Starul lui The Dark Knight şi American Hustle, Christian Bale, a povestit într-un podcast transcris de site-ul Indiewire care a fost motivul pentru care a acceptat să joace în Terminator Salvation, deşi refuzase anterior rolul de trei ori. Cea de-a patra parte a francizei nu a avut o evoluţie prea bună la box office, cronicile acuzând lipsa de dramatism şi originalitate a poveştii şi slabele interpretări ale actorilor (inclusiv cea a lui Bale).

„Am spus de trei ori «nu» rolului. M-am gândit la franciză şi apoi mi-am zis că nu e nimic aici, nu avem o poveste care să merite. […] A fost un şir nefericit de evenimente, ce a inclus greva scenariştilor, dar şi implicarea lui Jonathan Nolan, care ar fi putut să participe la proiect cu un scenariu nemaipomenit, însă a fost solicitat de un angajament anterior. A fost un mare spin în coastă pentru mine, pentru că mi-am dorit să revigorăm franciza şi încă din timpul producţiei s-a văzut că acest lucru nu se va întâmpla. Mare păcat!”, a spus Bale.

„Pe de altă parte, există această latură îndărătnică a mea, care s-a activat atunci când unii au început să-mi spună să nu cumva să accept rolul, chiar dacă şi eu gândeam acelaşi lucru. Iar când a început să mi se tot repete acest lucru, am început să zic «A, serios! Bine. Pai, ia vedeţi voi, atunci!». Aşa că decizia mea a implicat şi aşa ceva!", a mai explicat el.

Este, cu siguranţă, un motiv neobişnuit pentru care să accepţi un rol, însă este puţin probabil că Bale va mai repeta greşeala. Ar fi fost însă interesant de văzut ce ar fi putut face Jonathan Nolan pentru Terminator (cei doi au lucrat împreună la The Prestige şi The Dark Knight Rises).

 

Exploreaza subiecte similare:

Christian Bale, Terminator Salvation

Alte știri din cinema

De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...

La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată

E frumos de luat acasă: protagonistul din noul Predator. Iată trailerul!

Regizorul Dan Trachtenberg vrea să ţinem cu predatorii în noua parte a popularei francize

Micul Ne Zha, pregătit să cucerească întreaga lume

O versiune dublată, în pregătire pentru animaţia ce a bulversat topurile internaţionale

E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri

Iată titlul complet şi data premierei noului film Star Wars

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells