Chris Pratt, starul următorului deceniu?

de Ştefan Dobroiu în 30 Ian 2014
Evoluţie extraordinară pentru actorul din Parks and Recreation

A avut parte de un traseu în carieră care multora de la Hollywood le-ar putea părea familiar: sportiv în anii de colegiu, a trebuit să renunţe la fotbalul american şi a fost descoperit în timp ce îşi câştiga pâinea ca chelner. Dar să vedem cum a ajuns Chris Pratt de la un actor cunoscut exclusiv consumatorilor de sitcomuri americane la interpretarea unor personaje principale în unele din cele mai scumpe şi aşteptate filme de la Hollywood.

După câteva roluri în seriale fără succes, Pratt are parte de recunoaştere mondială când primeşte rolul principal în serialul NBC Parks and Recreation. Interpretarea sa i-a convins pe producători şi, dacă în primul sezon personajul Andy Dwyer trebuie să apară doar ocazional, din al doilea a devenit unul din rolurile principale ale serialului ajuns între timp la al şaselea sezon şi deja reînnoit pentru un al şaptelea.

Pratt a făcut cu greu trecerea la marele ecran, putând fi văzut în roluri secundare din filme populare sau lăudate precum Wanted, Moneyball, Bride Wars, Zero Dark Thirty şi Delivery Man/Tată fără număr (foto). Exact la momentul când actorul ar fi trebuit să se teamă că este distribuit în exact acelaşi tip de roluri a venit ştirea bombă: fusese ales pentru rolul principal din Gardianii galaxiei/Guardians of the Galaxy, pe atunci misterioasa şi neaşteptata producţie Marvel ce urma să lărgească universul cinematografic inspirat de celebrii supereroi din benzile desenate.

În Guardians of the Galaxy, Chris Pratt este Peter Quill, un aventurier din viitor care se trezeşte ţinta unei periculoase urmăriri după ce fură un glob cu puteri misterioase. Încercarea de a dejuca planurile lui Ronan, un villain ce ameninţă soarta întregului univers, îl face pe Peter să formeze o echipă cu invincibilul Drax Distrugătorul, cu mortala Gamora, cu Groot, un umanoid cu formă de copac, şi cu ratonul Rocket. Dar când Peter descoperă adevărata putere a globului şi posibila ameninţare pe care acesta o reprezintă la adresa galaxiei este clar că urmează o luptă pe viaţă şi pe moarte pentru a salva lumea aşa cum o ştim.

Cu această ocazie, Pratt intră în grupul actorilor de categoria A, pentru că Guardians of the Galaxy are toate şansele să devină un succes al anului 2014. Mai mult, filmul este doar primul dintr-o posibilă nouă franciză, actorul semnând pentru mai mult sequeluri.

Până atunci, îl vom auzi în The Lego Movie, iar recent s-a confirmat că Pratt, care este soţul simpaticei Anna Faris, va juca un rol principal şi în Jurassic World, al patrulea film din franciza Jurassic Park. Conform informaţiilor apărute în presă, action-ul regizat de Colin Trevorrow va urmări din nou dinozaurii la 22 de ani de la evenimentele din trilogia originală, cu o nouă distribuţie. Din punctul de vedere al personajelor umane, are loc o confruntare de mentalităţi între Owen, un fost soldat interpretat de Pratt, şi o reprezentantă a unei gigantice corporaţii în rolul căreia a fost distribuită Bryce Dallas Howard. Premiera filmului este programată pentru 12 iunie 2015.

Cu două blockbustere importante în pregătire, Chris Pratt are toate şansele să devină un nume mare al următorului deceniu la Hollywood. Pentru asta, actorul a trebuit să adopte un program drastic de antrenament, pentru a-şi schimba aspectul de la dolofanul personaj din Delivery Man (foto), la unul pe umerii căruia stă soarta întregului univers...

Exploreaza subiecte similare:

Chris Pratt, Guardians of the Galaxy, Jurassic World, Delivery Man, Parks and Recreation

Alte știri din cinema

De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...

La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată

E frumos de luat acasă: protagonistul din noul Predator. Iată trailerul!

Regizorul Dan Trachtenberg vrea să ţinem cu predatorii în noua parte a popularei francize

Micul Ne Zha, pregătit să cucerească întreaga lume

O versiune dublată, în pregătire pentru animaţia ce a bulversat topurile internaţionale

E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri

Iată titlul complet şi data premierei noului film Star Wars

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Bayard pe 30 ianuarie 2014 14:24
Omul are un mare viitor. Eu l-am vazut prima oara in Everwood si era preferatul meu din serialul ala, desi era personaj secundar. In Guardians of the Galaxy Marvel cautau un actor care sa fie un nou Harrison Ford si l-au ales pe Pratt. Sunt curios daca le iese... chiar daca filmul o sa aiba succes, nu inseamna ca si actorul o sa devina vedeta.
alex_il_fenomeno pe 17 februarie 2014 19:41
Ar merita sa ajunga departe, prea mult a stat in umbra.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells