Chris Evans a dezvăluit care este scena sa preferată din filmele Captain America

de Cristina Grigore în 27 Mar 2019
Starul a vorbit şi despre ultima zi de filmare la Avengers: Endgame

Într-un interviu acordat TheHollywoodReporter.com, Chris Evans a fost întrebat care este scena sa preferată cu personajul pe care îl interpretează în Universul Cinematografic Marvel – Captain America. Starul a dezvăluit că cel mai satisfăcător moment pentru el a fost bătaia din lift, din Captain America 2: The Winter Soldier.

„A fost pentru prima dată când am simţit că el, Căpitanul, era singur. A fost şi prima dată când am lucrat cu fraţii Russo”, a spus Evans.

„Ştiţi, în primul film în care apare Căpitanul America, am avut senzaţia că toată lumea mă ţinea de mână… Apoi, în Avengers, am făcut tot posibilul să nu deranjez pe cineva. Însă în al doilea film al personajului meu chiar am simţit presiunea. Iar acea scenă intensă de acţiune, petrecută în lift, a ieşit grozav, în opinia mea”, a mai explicat el.

Evans a vorbit în interviul THR şi despre emoţiile care l-au încercat la filmările lui Avengers: Endgame, fără să dea însă vreun spoiler: „Ultima zi de filmare m-a copleşit emoţional. A fost surprinzător de tulburătoare”.

Exploreaza subiecte similare:

Chris Evans, Captain America: The Winter Soldier, Avengers: Endgame

Alte știri din cinema

De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...

La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată

E frumos de luat acasă: protagonistul din noul Predator. Iată trailerul!

Regizorul Dan Trachtenberg vrea să ţinem cu predatorii în noua parte a popularei francize

Micul Ne Zha, pregătit să cucerească întreaga lume

O versiune dublată, în pregătire pentru animaţia ce a bulversat topurile internaţionale

E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri

Iată titlul complet şi data premierei noului film Star Wars

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells