Chiar pe timp de pandemie, pre-producția la sezonul 2 The Witcher continuă

de Gloria Sauciuc în 31 Mar 2020
Luptând cu criza Covid-19: Ce idee a avut directorul de casting de la The Witcher

În timp ce filmările la producțiile dramatice britanice au căzut una după alta precum piesele de domino, era de așteptat ca și extrem de popularul serial The Witcher să fie sistat. Netflix a acționat rapid oprind producția acestuia, trimițând acasă echipa de filmări de la studiourile Arborfield.

Una dintre persoanele afectate a fost Sophie Holland, directoarea de casting, care era în plin proces de casting pentru cel de-al doilea sezon al dramei. În câteva ore de când a primit știrea de la Netflix, perechea (Holland și asistenta Faye Timby) s-au gândit la un mod de a face să meargă castingul în continuarem scrie Deadline.

S-au gândit să stabilească un interval în programul lor zilnic pentru a avea interviuri cu actorii, pe platforma WeAudition. Împreună, vorbesc cu până la șase actori pe zi, dându-le ocazia să racoleze talente din întreaga lume.

„Există numeroși actori interesanți despre care nu știam și pe care îi întâlnesc acum. Cu siguranță ne vom mai întâlni pe viitor. Deja mă gândesc la roluri care să se potrivească cu actorii intervievați. Îmi dă senzația că industria merge”.

Exploreaza subiecte similare:

The Witcher , Sophie Holland

Alte știri din cinema

De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...

La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată

E frumos de luat acasă: protagonistul din noul Predator. Iată trailerul!

Regizorul Dan Trachtenberg vrea să ţinem cu predatorii în noua parte a popularei francize

Micul Ne Zha, pregătit să cucerească întreaga lume

O versiune dublată, în pregătire pentru animaţia ce a bulversat topurile internaţionale

E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri

Iată titlul complet şi data premierei noului film Star Wars

Părerea ta

Spune-ţi părerea
WhiteIris pe 31 martie 2020 16:02
Primul sezon a fost destul de bun, speram si al doilea sezon sa ne incante prin poveste, personaje si imaginatie, prin urmare serialul sa aiba o continuare de mai multe sezoane.
spartacus pe 31 martie 2020 20:23
Sper ca sezonul 2 să fie mai reusit decât primul, care cel putin pentru mine a fost unul extrem de dezamăgitor. Practic, primul sezon a părut ca find unul de categoria a II-a, cu actori putini, efecte speciale slabute si puține, decoruri jalnice si prea putin puse in valoare etc. Părerea mea, desigur.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells