In martie, Pro Cinema aduce un omagiu unuia dintre cei mai mare artisti ai filmului din toate timpurile, Charlie Chaplin. Pe 2 martie, "Viata de caine", de la ora 17.00 si "Piciul", de la ora 17.45, deschid seria filmelor clasice, urmind ca pe 9 martie de la ora 17.00 "Luminile orasului" sa se aprinda la Pro Cinema. Pe 12 martie, ora 00.00, “Luminile rampei” isi delecteaza telespectatorii, urmat de “Dictatorul”, cel mai cunoscut film al artistului, pe 16 martie, de la ora 17.00. In America anilor ’20-’30, in fata fiecarui cinematograf se afla "vagabondul" din carton, in marime naturala, pe care scria “Astazi sunt aici”. Cu pantalonii largi, o haina prea strimta, pantofi mult prea mari, un baston de bambus sI o palarie ponosita de gentleman, “vagabondul” lui Chaplin era o promisiune a bucuriei, a acelor momente rare, in care arta ofera ceea ce viata nu poate. 80 de ani mai tirziu, Chaplin este inca “aici”, la Pro Cinema.
Un artist complet, producator, regizor, scenarist, muzician, actor, Chaplin a fost votat intr-un sondaj din 1995 « cel mai mare actor din istoria filmului », iar alti oameni de film, contemporani cu el si nu numai, spuneau despre Chaplin ca este « cel mai mare artist care a trait si va trai vreodata ». “Vagabondul”, personajul cu care Chaplin s-a identificat, s-a nascut dintr-o joaca, in timp ce actorul proba diverse costume pentru un film. “Voiam ca fiecare piesa din costum sa intre in contradictie cu celelalte: pantaloni largi, frac strimt, o palarie prea mica si pantofi prea mari”, marturiseste Chaplin in autobiografia sa. Pentru o mai mare expresivitate, Chaplin si-a pus si o mustata scurta si personajul era complet. Chaplin mai scrie in memoriile sale: “Din momentul in care aveam hainele pe mine, personajul a prins viata. Am inceput sa-l cunosc si pina am ajuns la platou, se nascuse…”. Un personaj fara radacini, dar cu multa dragoste de oferit, “Vagabondul” se ataseaza in "Viata de caine" de un catel care il scoate din incurcaturi si cu care imparte si bine, si rau. "Piciul", povestea unui tata din intamplare, a fost apreciat de criticii vremii ca “un film cu un zimbet si poate, cu o lacrima”. Poate ca emotiile adanci pe care filmul le starneste se datoreaza si faptului ca inainte de inceperea filmarilor, Chaplin isi pierduse primul copil. Dupa ce filmarile s-au incheiat, prima sotie a lui Chaplin, Mildred Harris, a incercat sa puna mina pe pelicula in procesul de divort. Chaplin si asociatii lui au reusit sa scoata pelicula din casa - ascunsa in cutii de cafea, iar in toiul noptii au dus-o intr-o camera de hotel unde au si montat-o.
"Luminile orasului" a fost un succes, atit artistic, cit si financiar si a ramas pana la sfirsit preferatul lui Chaplin. “Doar ultima scena… Acolo nu joc… Stau in afara corpului meu si privesc… E o scena minunata si asta pentru ca e atit de simpla…”, spune Chaplin in memoriile sale. Pentru “Luminile rampei”, in care a jucat alaturi de Buster Keaton, Chaplin a primit in 1972 un premiu onorific al Academiei Americane de Film, pentru “aportul nemasurabil adus cinematografiei si pentru ca a facut din film arta secolului XX”. La ceremonie artistul a primit cele mai lungi ovatii din istoria Academiei, timp de 5 minute.
Cel mai cunoscut film al sau, “Dictatorul” a fost si cel ales pentru a face trecerea de la filmul mut, la cel vorbit. La vremea respectiva a fost vazut ca un act de curaj, pentru satira la adresa nazistilor.
