Ciocârliile pe sârmă, Trenuri bine păzite, Vară capricioasă, Micile perle, Sfârşitul vremurilor vechi vor fi proiectate în perioada 5 – 11 septembrie 2011 la Mediaş, în cadrul unui medalion omagial "Jiri Menzel", cu ocazia primei ediţii a Mediaş Central European Film Festival “7+1” (A treia Europă).
Nou înfiinţatul festival va fi consacrat cinematografiilor ţărilor vecine cu România, din perimetrul “Europei Centrale”. Organizatorii vor să facă mai cunoscute aceste cinematografii şi pe creatorii de film Milos Forman, Jiri Menzel, Jaromil Jires, Wajda, Kawalerowicz, Andrei Munk, Istvan Szabo etc.
Aşa cum s-a stabilit, în programul Festivalului cifra “1” reprezintă, la fiecare ediţie, realizările cinematografice ale unei ţări, alta decât cele 7. În 2011, aceasta va fi ISRAELUL, din a cărei producţie de film vor fi selectate câteva dintre cele mai importante creaţii cinematografice din ultimii ani. De asemenea, vor putea fi vizionate filme în limba idiş, restaurate, din arhiva Centrului Naţional de Film Evreiesc al Universităţii Brandeis din Boston.
Pe lângă secţiunile deja anunţate (Ţară invitată: Israel, Portret de regizor: Jiri Menzel şi Filme Idiş restaurate de Natioanl Centre for Jewish Film din SUA), domnul Radu Gabrea a făcut publică şi selecţia Preşedintelui MECEFF, care, în spiritul festivalului, reuneşte filme de o valoare istorică indiscutabilă (Manasse), pelicule româneşti premiate din cinematografia ultimilor ani (Kapitalism – reţeta noastră secretă şi Medalia de onoare), filme ce au ca tematică problema evreilor (Nu te teme, Jacob! şi Moştenirea lui Goldfaden) şi două portrete de regizor: Copel Moscu – un documetarist prea puţin cunoscut publicului şi Adina Pintilie – o tânără regizoare extrem de talentată.
În total vor fi prezentate 22 filme de lungmetraj, 14 scurtmetraje (câte două în fiecare dimineaţă) şi 14 documentare (câte unul pe zi, la fiecare sală). Vor fi şapte filme în competiţie, dintre cele aproximativ 50 de filme care vor rula la Mediaş în cele şapte zile ale festivalului. Întrucât este vorba despre peliculele care au obţinut, în 2010, Premiul pentru cel mai bun film în ţara lor, rolul juriului va fi extrem de dificil. Cei cinci membri - Anca Mitran, directorul Arhivei Naţionale de Film (România), Dorothea Holloway, jurnalist (Germania), David Blum, scriitor (SUA), Wolfgang J. Ruf, jurnalist (Germania), Costel Safirman, critic şi istoric de film (Israel) – vor desemna câştigătorii a cinci premii, respectiv: Premiile pentru interpretare, pentru cea mai bună imagine, pentru cea mai bună regie şi Marele Premiu.
Programul este completat cu simpozioane, întâlniri şi, desigur, cu excursii de familiarizare a oaspeţilor cu frumoasa zonă a Târnavelor.
Părerea ta
Spune-ţi părerea