Cele două The Hobbit se filmează din iunie

de Ştefan Dobroiu în 17 Mar 2010
Cele două The Hobbit se filmează din iunie

Ian McKellen, care a interpretat rolul vrăjitorului Gandalf în trilogia Stăpânul inelelor şi va reîmbrăca mantia acestuia pentru cele două The Hobbit, anunţă că filmările la prequelul trilogiei regizate de Peter Jackson vor începe în iunie, în Noua Zeelandă.

Iată ce scrie actorul britanic pe site-ul său oficial: "The Hobbit, ambele filme, încep în iunie în Noua Zeelandă. Filmările vor dura mai bine de un an. Se caută actori în Los Angeles, New York şi Londra. Se continuă scrierea scenariului. Prima versiune este plină de prieteni vechi şi noi, porniţi iarăşi într-o aventură în Pământul de Mijloc. Regizorul Guillermo del Toro s-a mutat în Wellington, aproape de familia Jackson şi de studioul din Miramar".

Încă nu se ştie cine-l va interpreta pe Bilbo Baggins, unchiul lui Frodo, care îşi părăseşte confortabila vizuină şi, însoţit de un grup de pitici, porneşte spre Muntele Singuratic pentru a recupera din măruntaiele sale nepreţuita comoară furată de balaurul Smaug. Aparent neajutoratul Bilbo va trebui să înfrunte o mulţime de pericole, dar va pune mâna între timp şi pe fantasticul Inel al puterii, cel în jurul căruia se dau atâtea lupte în trilogia Lord of the Rings.

Primul film The Hobbit va apărea la sfârşitul anului 2011 sau la începutul lui 2012.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
chris-T pe 17 martie 2010 15:53
Foarte tare ... Imi place ca Ian McKellen reintra in pielea luui Gandalf !!
Denied pe 17 martie 2010 16:59
Stiati ca actorul asta e gay ?
StefanDo pe 17 martie 2010 17:44
da, si?
theo pe 17 martie 2010 17:48
si dc e gay e vreo problema?c e important e ca stie sa isi joace bn rolul
Medicate pe 17 martie 2010 18:01
Da , stiam ca este gay , dar nu asta conteaza ! Este un actor fenomenal , ce interpreteaza fiecare rol fara greseala , reusind sa iti "impuna" sa vizionezi filmul pana la sfarsit !
The Hobbit cred ca va fi pe masura asteptarilor!

Diana pe 17 martie 2010 18:14
Si wentworth miller din Prison Break e gay, am citit intr-un ziar .Dar tot actorul meu preferat si frumos este
movie4 pe 17 martie 2010 18:20
cred ca va fi un film bun
doinarac pe 17 martie 2010 23:42
Am citit cartea mi-a placut foarte mult , sper ca filmul sa fie cat mai expresiv si bine realizat.
Tare sunt curioasa ce actor va fi ales in rolul lui Bilbo Baggins.
Da "theo" pai e normal sa fie "gay", "joyful", "cheerful" caci Gandalf este un vrajitor bun, aducator de bucurie, veselie, nu? Un vrajitor alb aduce simtiri pozitive! :-)))))

doinarac pe 17 martie 2010 23:45
Sorry! Scuze "theo" referirea era la "Denied".
lucirlv pe 18 martie 2010 00:15
cu siguranta ca va fi un film bun
LyD pe 22 martie 2010 23:42
dar cine joaca in rolul lui frodo baggins?...sper sa fie elijah wood
sallz pe 24 martie 2010 17:04
creq e continuarea de la primul sezon:D
Ally pe 5 aprilie 2010 21:33
Frodo Baggins este nepotul lui Bilbo, acesta este adoptat de catre Bilbo la 90 de ani ( pt Bilbo) si 12 ( Pt Frodo) ...asta pt ca parintii lui Frodo au murit. Bilbo avea 50 de ani cand se petrece actiunea din The Hobbit.
Intradevar Elijah Wood e un "Frodo" foarte bun, e actorul meu preferat.... dar in "The Hobbit"..........nu

Katalin02 pe 27 aprilie 2010 01:05
Dc nu ar fi un film bun, trylogia a fost excelenta din toate punctele de vedere, sa nu uitam ca ultima parte a castigat 11/11 oscaruri. Cred ca va fi un film la fel de bun ca si cele dinaintea lui.
rrs85 pe 14 mai 2010 12:23
abia astept sa apara (zici ca-s un copil in asteptarea lui Mos Craciun)... ;D
CATA pe 28 mai 2010 06:31
NU MA INTERESEAZA CE PE MINE MA ITERESEAZA SA VAD UN FILM CARE SA AMI PLACA NU CE FACE EL CU VIATA DE ZI CU ZI

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells