Celebrii eroi ai lui Dumas, cunoscuţi şi pentru deviza lor "Toţi pentru unul, unul pentru toţi", vor fi scoşi din rafturile prăfuite ale bibliotecilor pentru o actualizare numai bună pentru mileniul trei.
Lionel Wigram, fost director de creaţie la Warner Bros şi implicat în producţia primelor trei Harry Potter, dezvoltă acum o nouă adaptare a Celor trei muschetari, iar Doug Liman se va ocupa ca totul să arate cât mai bine pe marile ecrane. Regizorul este recomandat de The Bourne Identity, Mr. & Mrs. Smith şi Jumper.
De actualizarea aventurilor lui Athos, Porthos, Aramis şi D'Artagnan se va ocupa scenaristul Peter Straughan (al cărui film Omul care se holba la capre se lansează în România la sfârşitul lunii), care va pedala mai mult pe secvenţe de acţiune şi sex, anunţă cei de la slashfilm.
În acest moment nu se ştie când va intra filmul în producţie şi nici numele actorilor care i-ar putea interpreta pe cei patru eroi. Cel mai recent i-ai văzut pe marile ecrane în 1993, când se lansa filmul cu Chris O'Donnell în rolul lui D'Artagnan (foto), sau în 1998, în Omul cu masca de fier, cu Gabriel Byrne în acelaşi rol.
Filmul ar putea apărea pe ecrane cel mai devreme la sfârşitul lui 2011.
Ai vrea să vezi o nouă aventură a celor trei muschetari pe marile ecrane?

Părerea ta
Spune-ţi părerea