Respingătorul Domnu' Bebe din Patru luni, trei săptămâni şi două zile (2007, Cristian Mungiu) s-a copt la şcoala trupei de pantomimă a lui Dan Puric, pe care l-a întâlnit într-un turneu prin nordul Moldovei, urmat imediat de intrarea la actorie. Cel puţin în spectacolul Pantomimia (1992, Teatrul Naţional Bucureşti), Vlad şi-a dovedit incredibila mobilitate facială şi expresivă, aptă de a compune cele mai diversificate măşti, ale cărei elemente se regăsesc, rafinate şi stilizate, în personajele sale de pe ecran, începând cu brutalul felcer, manipulator şi lipsit de scrupule, care-şi alternează izbucnirile violente cu accente suave şi simpatice, pentru a se lansa din acel moment într-o impetuoasă carieră cinematografică.
A mai apelat la vechile resurse, din perspectiva actualei maturităţi, pentru a-l compune pe Piotr Tretiakin, mafiotul caricatural, cu veleităţi muzicale, din Concertul (2009, Radu Mihăileanu), urmat de un nou rol de mare forţă împachetată în subtilitate: comisarul Anghelache din Poliţist, adjectiv (2009, Corneliu Porumboiu) - îmbinare între esenţa ivanoviană deja cunoscute şi diverse elemente inedite, cu un rezultat de-a dreptul kafkian.
Concomitent cu Cealaltă Irina (2009, Andrei Gruzsniczky), a urmat un rol diametral opus: uman, căldicel şi vulnerabil - Grigore, din Amintiri din Epoca de Aur - Dragoste în timpul liber (2009, Cristian Mungiu), în care ne putem recunoaşte oricând. Iar în 2010 ne-a oferit încă o compoziţie insolită: Emilian Velicanu, din Principii de viaţă (Constantin Popescu jr.), un alt tip de personaj cotidian slab, limitat, parvenit, a cărui dezumanizare ireductibilă urmează tocmai jaloanele principiilor de viaţă cu care se împopoţonează. După o galerie atât de variată, nu putem aştepta altfel decât cu încredere şi curiozitate viitoarele compoziţii ale lui Vlad Ivanov.
Părerea ta
Spune-ţi părerea