Consistenţa artistică viguroasă a lui Cornel Mimi Brănescu se datorează unui stagiu susţinut în teatru, care i-a maturizat rapid şi decisiv experienţa profesională, până la debutul din Filantropica (2002, Nae Caranfil), urmat de Un cartuş de Kent şi un pachet de cafea (2004, Cristi Puiu), scurtmetraj unde, în tandem cu Victor Rebengiuc, Mimi şi-a putut exprima acea forţă discretă care avea să-i definească întreaga evoluţie artistică.
Cristi l-a distribuit apoi în Mirică, din Moartea domnului Lăzărescu (2006) - care, deşi secundar, a constituit o portretizare credibilă şi nuanţată a tipului de medic indolent, limitat şi arogant, cu tuşe satirice atent dozate. În aceeaşi perioadă, Radu Muntean l-a folosit pentru Deleanu, în Hârtia va fi albastră (2006) şi, mult mai semnificativ, Penescu din Boogie (2008), oferindu-i şansa nu numai de a susţine un rol de mare întindere, ci şi de a se armoniza perfect cu partenerii de joc, pe parcursul unei nopţi de distracţie debilă şi tristă, tineresc-întârziată.
Semnificativ a fost şi Cornel din Medalia de onoare (2009, Peter Călin Netzer), care într-un singur cadru final dă chip unui personaj important (dar conturat până atunci în absenţă) - urmat de Paul, din Periferic (2010, George Bogdan Apetri), caracter negativ complex, de o abjecţie cu perverse accente cuceritoare.
Totodată, Radu Muntean îl solicită din nou pentru un personaj antitetic, deşi numit la fel - Paul, din Marţi, după Crăciun (2010), omul normal, banal, cinstit şi cumsecade, a cărui slăbiciune sentimentală îi spulberă universul casnic. Alex, din Tatăl fantomă (Lucian Georgescu, 2012), deşi restrâns, e un rol substanţial, de o încărcătură atât de densă încât persistă şi după ce personajul dispare de pe ecran, rămânând prezent doar ca sugestie - ceea ce relevă formula caracteristică a artei lui Mimi: fond consistent, ca bază a unor forme cât mai economice.
Părerea ta
Spune-ţi părerea