Cei mai buni scenariști de seriale ai secolului, despre producția de televiziune din ultimii 20 de ani favorită

de Gloria Sauciuc în 18 Sep 2019
Mad Men, The OA, Battlestar Galactica, Chernobyl și The Sopranos au fost printre serialele votate

Publicația The Guardian, care a publicat săptămâna aceasta topul celor mai bune seriale ale secolului, a intervievat pe câțiva dintre scenariștii de seriale aflați în clasament în legătură cu seria TV preferată, dintre cele lansate pe platformele de streaming sau pe micul ecran în ultimii 20 de ani. Mad Men, The OA, Battlestar Galactica, Chernobyl și The Sopranos au fost printre serialele nominalizate.

Rob Delaney, co-scenaristul sitcom-ului britanic Catastrophe, pentru care deține un Premiu BAFTA și - mai ales - titlul de „autorul celui mai bun final de serial din istoria televiziunii, de la The Sopranos încoace”, a ales The OA ca fiind serialul secolului. „Nu poate fi comparat cu nimic altceva. E atât de straniu și de ambițios, în același timp neîncercând să fie cool”. „The OA este fără îndoială unul dintre cele mai originale, bine scrise şi bine conduse seriale văzute în ultimii ani. Este în acelaşi timp şi unul dintre cele mai puţin previzibile şi lipsite de clişee. Şi mai are o particularitate rar întâlnită: o captivantă viziune feminină asupra traumei, datorate creatoarei Brit Marling (Another Earth, Sound of My Voice), care interpreatează şi rolul principal”, scria Cinemagia la data lansării serialului Netflix, în 2016. Rob Delaney este și protagonist în Catastrophe, sitcom clasat al 34-lea în topul celor 100 de seriale ale secolului alcătuit de publicația The Guardian, și a avut roluri minore în Deadpool 2 și Fast & Furious Presents: Hobbs & Shaw/Furios și iute: Hobbs & Shaw.

Colega lui Rob Delaney, Sharon Horgan, de asemenea protagonista sitcomului Catastrophe și co-scenaristă, a votat pentru The Sopranos ca favorit dintre serialele ultimilor 20 de ani.

Julian Fellowes, scenaristul serialului Downton Abbey (finalizat în 2015 și „reînviat” de dragul fanilor anul acesta, ca lungmetraj, acum în cinematografe), consideră - pe de altă parte - că serialul secolului XXI este Mad Men, „un serial de care am fost complet obsedat și prima mea experiență adevărată de `bingeing`”. Scenaristul a mai lăudat „reprezentarea anilor 60, epoca propriei mele adolescențe - aveam 21 de ani în 1970”. „Pe micul ecran, perioada poate să pară neconvingătoare, dar iată un serial care s-a dovedit audentic și mișcător în același timp, cu stil și inteligent. L-am iubit pe Jon Hamm, care a fost o revelație pentru mine și m-am îndrăgostit de January Jones; toți au fost - de altfel - minunați, Christina Hendricks, John Slattery, Elisabeth Moss, Jared Harris și aș putea continua la nesfârșit”. Julian Fellowes ocupă locul 50 în clasamentul întocmit de The Guardian.

Scenaristul Chris Chibnall, în clasamentul serialelor secolului pe poziția 46, cu Doctor Who (2007-2020), consideră serialul HBO/Sky Chernobyl ca fiind cel mai bun din ultimii 20 de ani. E povestea dramatică a accidentului nuclear din 1986, una dintre cele mai groaznice catastrofe create de om din istorie, și a sacrificiilor făcute pentru a salva Europa de un dezastru de neimaginat. Stellan Skarsgård îl interpretează pe Boris Shcherbina, vice prim-ministrul rus, trimis de Kremlin să conducă comisia guvernamentală de la Cernobîl în orele de după producerea accidentului. Emily Watson este Ulana Khomyuk, o fiziciană nucleară sovietă, hotărâtă să elucideze misterul care a dus la dezastrul de la Cernobîl.

Armando Iannucci, scenaristul serialului cu Julia Louis-Dreyfus Veep/Vicepreşedinta (2012-2019) consideră că Battlestar Galactica este serialul secolului XXI. „Science-fictionul în cea mai bună formă, dramatizând cu forță teme contemporane precum terorismul, revolta, ideile preconcepute, inteligența artificială și guvernarea. Totul în spațiu! Fără extratereștri și cu un Gaius Baltar, cel mai complicat, patetic, amuzant și duplicitar băiat rău, unul dintre villainii cei mai supuși greșelii din câți există”.

Dintre cei intervievați, scenarista Sally Wainwright, aflată pe locul 11 în lista „Serialelor secolului” cu Happy Valley (2014-2016), a numit serialul Nurse Jackie ca cel mai bun al secolului, recunoscând că a fost influențată de el atunci când a scris Happy Valley. Pe de altă parte, Søren Sveistrup (The Killing) a votat pentru House of Cards.

Exploreaza subiecte similare:

Mad Men, The OA, Battlestar Galactica, The Sopranos, Brit Marling, Rob Delaney, Sharon Horgan, Julian Fellowes, Downton Abbey, Chris Chibnall, Armando Iannucci, Sally Wainwright, Happy Valley, Søren Sveistrup, The Killing, House of Cards, Nurse Jackie, Veep, Stellan Skarsgård, Doctor Who, Chernobyl

Alte știri din cinema

Michelle Yeoh, rol major în mini-seria Blade Runner 2099

Mini-seria va fi continuarea directă a lungmetrajului Blade Runner 2049, lansat în 2017 ca un sequel al originalului din 1982

Gojira recomandă. Ce e de văzut la cinema și pe streaming săptămâna aceasta

„Cel mai malefic film văzut în ultima vreme”, plus un film românesc „de la cel mai prolific creator de conținut de la noi”, filme sentimentale, seriale cu umor de situație

Râul ucigaș - scufundarea în abisul percepției

Tânărul regizor chinez Wei Shunjun ne invită - mai mult decât au făcut-o alți regizori în ultimul timp - la interpretare

Laurent Cantet, regizorul francez care a câștigat Palme d'Or pentru Entre les murs, a murit

Distins cu Palme d'Or de către un juriu prezidat de actorul american Sean Penn, filmul prezintă un sistem de învățământ care se luptă să-și îndeplinească misiunile didactice și sociale

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells