Poate ca, peste sase sute de ani, cuiva ii va trasni prin cap s-o asocieze cu apocalipticul 666, pe aceasta "fiara" a elegantei si rafinamentului cinematografic. Cu ani in urma, copiii erau educati de mamicile yankee cu argumente gen: “Daca nu papi tot, o chem pe Barbara!" – ineficienta amenintare, cand pana si un tanc de doi-trei ani ar fi perceput farmecul cuceritor al acestui chip de o dizarmonie unica in tipologia ecranului. Astazi Barbara implineste 66 de ani. Glosand peste filmografia marii actrite, observam ca a avut permanent bunul simt de a-si alege rolurile cu mare scrupulozitate. Nu s-a repezit sa joace mult si sa incaseze verzisori cu toptanul, ca alti confrati si alte consurori.
In patruzeci de ani de cariera, a adunat doar saptesprezece roluri, tot unul si unul: Funny Girl (1968 - Fanny Brice), Hello, Dolly! (1969- Dolly Levi), On a Clear Day You Can See Forever (1970 - Daisy Gamble), The Owl and the Pussycat (1970, Doris), What's Up, Doc? (1972, Judy Maxwell), Up the Sandbox (1972, Margaret Reynolds), The Way We Were (1973, Katie Morosky), For Pete's Sake (1974 - Henrietta 'Henry' Robbins aka July Pork Bellies), Funny Lady (1975, Fanny Brice), A Star Is Born (1976, Esther Hoffman), The Main Event (1979, Hillary Kramer), All Night Long (1981), Cheryl Gibbons), Yentl (1983, Yentl), Nuts (1987, Claudia Draper), The Prince of Tides (1991, Susan Lowenstein), The Mirror Has Two Faces (1996, Rose Morgan), Meet the Fockers (2004, Rozalin Focker). Ceea ce a impus-o la un nivel incomparabil cu al atator alte actrite pe care, fara fizionomiile lor orbitoare, poate nu le-ar fi observat nimeni, a fost si ramane, in primul rand, inteligenta cu care-si abordeaza si compune orice rol, transpusa mai ales in calitatea umorului unor personaje ca Fanny Brice, Dolly Levi (foto), Judy Maxwell, Hillary Kramer, Rozalin Focker - si chiar eroinele unor filme de continut (fatalmente de stanga), ca Yentl ori Katie Morosky. Aeeasi tinuta intelectuala elevata a propulsat-o pe Barbara spre regie, artista ajungand sa semneze trei filme (Yentl, 1983, The Mirror Has Two Faces, 1996, si Meet the Fockers, 2004).
Incomparabil mai bogata, insa, este filmografia ei de producatoare (douazeci de titluri), si solista muzicala (prezenta pe soundtrack-ul a douazeci si sase de filme). A mai lucrat in departamentul muzical, ca producator sau supervizor (patru filme) si chiar compozitor (Nuts, 1987), ca scenarist (Yentl, 1983, si doua filme de televiziune), si ca scenograf de costume, tot in televiziune. Dintre numeroasele ei premii si nominalizari, se disting in special cele doua Oscaruri, pentru rolul Fanny Brice din Funny Girl (1968) si pentru cantecul “Evergreen” din A Star Is Born (1976), impartit cu Paul Williams, autorul versurilor.
