Cea mai extinsă caravană de film din România a atras peste 44.000 de spectatori din toată țara în 2019

de Cinemagia în 11 Oct 2019
Animații precum „Berzele” sau „The Secret Life of Pets” au fost difuzate în parcări

După aproape cinci luni de călătorie, Caravana Cinemobilul și-a încheiat sezonul de activitate pentru anul acesta. Peste 44.000 de oameni din toată țara s-au bucurat de filmele proiectate, în cadrul celei de-a cincea ediții Cinemobilul - Caravana Cinematografică, se vede într-un comunicat remis Cinemagia. A fost cel mai ambițios an de activitate de până acum, Cinemobilul devenind cea mai extinsă caravană de film din România, susțin organizatorii. De la mijlocul lunii mai până în octombrie au fost organizate 88 de proiecții, cu intrare liberă.

Evenimentele cinematografice s-au adresat unor grupuri de public care nu au în mod obișnuit posibilitatea de a vedea filme pe ecran de cinema, în aer liber, în orașul în care locuiesc.  Pe harta caravanei Cinemobilul 2019 s-au aflat sate și orașe din 36 de județe: Bihor, Mureș, Iași, Cluj, Tulcea, Constanța, Brăila, Galați, Satu Mare, Maramureș, Arad, Timiș, Hunedoara, Bistrița-Năsăud, Alba, Caraș-Severin, Harghita, Sibiu, Suceava, Botoșani, Vâlcea, Dolj, Olt, Mehedinți, Gorj, Neamț, Bacău, Brașov, Covasna, Argeș, Giurgiu, Teleorman, Ilfov, Călărași, Prahova, Buzău. Publicul majoritar a fost format din familii cu copii, cei mici fiind în centrul atenției caravanei, cu un program de filme compus din animații recente, producții din ultimii 3 ani, dublate în limba română, precum „Berzele” sau „Singuri acasă”/„The Secret Life of Pets”.

Cu sprijinul Kaufland România, Cinemobilul a ajuns în 61 de orașe din toate zonele țării. Ecranul mobil a fost amplasat în parcările magazinelor Kaufland din aceste orașe, evenimentele reușind să atragă în medie 500 de spectatori, în unele orașe publicul proiecțiilor ajungând la peste 1.000 de persoane (ex: Carei, Sighetu Marmației, Gherla, Reșița, Petroșani, Drobeta Turnu Severin, Roman, Galați), mai susțin organizatorii, în comunicatul remis Cinemagia. Au fost alese cu predilecție orașe mici și medii din țară, obiectivul fiind de a oferi acces la experiențe cinematografice inedite, în aer liber, unui public care nu se bucură de acest privilegiu în mod obișnuit.

Tot în cadrul celei de-a cincea ediții Cinemobilul - Caravana Cinematografică, au fost realizate la începutul verii proiecții de film pentru copiii din școli rurale aflate în vecinătatea Clujului, în colaborare cu Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF), la care au participat peste 600 de copii. De asemenea, pentru cel de-al patrulea an consecutiv, Cinemobilul a organizat în parteneriat cu Pelicam, singurul festival de film de mediu din România, proiecții de film ale celor mai noi și discutate documentare de mediu, premiate la nivel internațional, care au atras un număr de peste 1,600 de tulceni și a susținut un program educativ de filme pentru copii, compus din animații și documentare originare din Franța (ex.:„Vulpoiul cel Mare și Rău”, „Ferma Sălbatică”), la care au participat aproximativ 700 de copii.

Ediția a șasea Cinemobilul - Caravana Cinematografică este planificată pentru vara lui 2020.
FB: https://www.facebook.com/Cinemobilul/ Site: www.cinemobilul.ro
***
Cinemobilul Caravana Cinematografică este un proiect cultural organizat de Asociația Cinemobilul, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN) și organizat cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei (CNC).
Susținut de: Kaufland Romania.
Parteneri media: Radio România Cultural, Hotnews, Cinemagia, IQAds, Agerpres.
Parteneri media locali: Radio România Cluj
***
Programul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul programului sau de modul în care rezultatele programului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Alte știri din cinema

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells