Ce vom vedea în Jurassic World 2?

de Cristina Grigore în 31 Aug 2015
Află care sunt zvonurile legate de producţie şi posibila intrigă a sequel-ului

După uriaşul succes al lui Jurassic World – 1,6 miliarde de dolari international – un sequel al filmului a primit rapid dată de lansare, următoarele aventuri din celebrul parc de dinozauri urmând să ajungă pe marele ecran în 22 iunie 2018.

Cei de la DigitalSpy.com au strâns laolaltă informațiile ajunse până acum pe site-urle de profil, astfel încât fanii seriei își pot forma o idee despre ce vor vedea în sequel.

Potrivit unor declarații ale lui Colin Treworrow, următorul pas în franciză ar fi împlinirea dorinței lui Vic Hoskins (Vincent D'Onofrio), şeful securităţii parcului – transformarea dinozaurilor în arme vii. „Nu vom mai vedea doar nişte dinozari care încep să fugărească lumea de pe insulă. Lucrul asta n-o să mai ţină mult”, a punctat cineastul.

„Am impresia că ideea seriei nu va putea rămâne mereu la aceste parcuri tematice; există modalități de a folosi știința aducerii la viață a dinozaurilor şi în alte scopuri decât cel al divertismentului. Şi dacă ne gândim la puterea nucleară şi la modul în care a apărut, ne dăm seama că primul instinct a fost să o folosim ca armă şi abia apoi ca sursă de energie”, a explicat Trevorrow, care a eliminat, pentru producțiile viitoare ale seriei, exclusivitatea tehnologiei de creare a dinozaurilor.

La realizarea lui Jurassic World 2 va contribui, şi de această dată, Steven Spielberg, în vreme ce Derek Connolly şi Trevorrow se vor ocupa de scenariu. Nu se ştie sigur, momentan, dacă cineastul va rămâne la cârma producţiei, având în vedere că i-a fost oferită regia lui Star Wars: Episode IX.

Din distribuția filmului nu vor lipsi Chris Pratt şi Bryce Dallas Howard.   

Exploreaza subiecte similare:

Jurassic World, Untitled Jurassic World Sequel, Steven Spielberg, Chris Pratt, Bryce Dallas Howard

Alte știri din cinema

De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...

La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată

E frumos de luat acasă: protagonistul din noul Predator. Iată trailerul!

Regizorul Dan Trachtenberg vrea să ţinem cu predatorii în noua parte a popularei francize

Micul Ne Zha, pregătit să cucerească întreaga lume

O versiune dublată, în pregătire pentru animaţia ce a bulversat topurile internaţionale

E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri

Iată titlul complet şi data premierei noului film Star Wars

Părerea ta

Spune-ţi părerea
fendal pe 31 august 2015 13:29
Mi a placut mult prima parte, dar 2018 suna mult :))
Shadow_Master pe 31 august 2015 19:02
Prima parte nu e Jurassic World care s-a lansat anul asta,ci Jurassic Park din 1993 regizat de Steven Spielberg.
Tim22 pe 7 septembrie 2015 21:13
O continuare????? Dar filmul(la fel ca si restul) a fost o mizerie jegoasa.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells